Omul este o fiinţă dinamică, fiind creat de Dumnezeu într-o continuă mişcare. Mişcarea este o caracteristică a vieţii lui duhovniceşti. Omul este chemat să dezvolte potenţele spirituale sădite de Dumnezeu în fiinţa lui, pentru a realiza cât mai frumos şi deplin asemănarea cu El. Diferenţa mare, de altfel, constă în faptul că dinamismul vieţii pur biologice înseamnă, de multe ori, o mişcare circulară, care ajunge, practic, de unde porneşte, pe când cel al omului duhovnicesc este o continuă înălţare, o epectază spre desăvârşire, un urcuş spre înviere.
Având în vedere doar primul aspect, nu ne vom opri asupra regresului la unele nivele ale societăţii, ci la „evoluţia“ individului în societatea pseudo-creştină şi chiar anti-creştină în care trăieşte. E vorba, de fapt, de acea batere a pasului pe loc, acea involuţie chiar, ce se datorează păcatului de orice fel şi formă, ce frânează înaintarea şi prăbuşeşte orice gând de înălţare.
„Copilăria e atât de fericită pentru că nu este nimic“, spune un scriitor francez (Chateaubriand). E fericită, într-adevăr, pentru că nu ştie nimic din cele ale păcatului, ale fărădelegii. „Copil eram cândva, şi-n mine / păcatul nu era pătruns“ (Traian Dorz). Dar, când această „neştiinţă“ tinde spre „atotştiinţă“ uităm să ne întrebăm care e sursa ei, ce izvor alimentează creşterea noastră, căci, cu toată „încărcătura“ ce o obţinem, adevăratele adevăruri ne rămân nepătrunse mistere ale vieţii.
Mediul în care trăim, raportat doar la el însuşi, se dovedeşte a fi atât de prielnic pentru o creştere deformată, pentru o dezorientare completă sau o orientare spre nicăieri şi niciunde. Viaţa noastră trăieşte drama unei adevărate manipulări şi promovări a nonvalorilor, a surogatelor, în care se încurajează tot mai mult libertinajul şi traiul uşuratic, de huzur, hrănit de literatură pornografică şi aventuroasă, presă, cinematograf şi alte mijloace de deculturalizare a maselor. Victimele acestei strategii demonice sunt, în special, tinerii, care sunt tentaţi să privească viaţa în roz şi care-şi fac un scop din plăcere şi împlinirea ei. Grija de a-şi trăi la cote cât mai înalte şi fierbinţi tinereţea îi face pe mulţi să nu mai discearnă valorile fundamentale de lucrurile secundare şi să nu înţeleagă sensul şi finalitatea providenţială a existenţei. Greutăţile vieţii nu-i ocolesc însă nici pe ei şi, pentru că baza axiologică interioară e neconsolidată, echilibrul li se clatină. Atunci, cei mai mulţi se aruncă în braţele plăcerii, căutându-şi refugiul în jocurile de noroc, în filme, muzică, alcool, droguri etc., neştiind că acestea poartă în ele speranţe amăgitoare şi efemere. Visul piere astfel într-o clipă, spulberat de stâncile durerii şi ale suferinţei. Şi cum „adâncul pe adânc cheamă“, ei încearcă încă o dată şi încă o dată aceeaşi „salvare“, constatând însă, cu stupoare, neputinţa de a ieşi din acest cerc vicios, din această mreajă satanică. Este o întoarcere în cerc, în care nu faci altceva decât să renaşti pentru a muri.
În această mişcare debusolată, hrănită de plăceri iluzorii, se plămădesc viciile şi patimile – adevărate temniţe ce încătuşează pe atâţia nefericiţi. Tot acest lanţ al slăbiciunilor, acest drum al abisului pregăteşte terenul marilor decepţii şi profundelor deziluzii, iar de aici până la sinucidere nu mai este decât un pas. De fapt, materialitatea şi nonsensul sunt caracteristicile unei vieţi trăite la nivelul pur biologic. Câtă dreptate are Sfântul Ciprian când spune că „butoi spart este ocuparea cu plăcerea. Cei ce-l umplu mereu cu sârguinţă, se ostenesc fără folos cu aceasta, vărsând mereu ceva în adâncul poftei, dar care nu le duce pofta la saturare“.
Aşadar, dinamismul vieţii fără Dumnezeu devine o monotonie chinuitoare şi pătimaşă, o mişcare în gol, o „lovire în vânt“. Scopul existenţei, acela al asemănării cu Dumnezeu, al îndumnezeirii, rămâne neîmplinit.
Peretele acestui cerc strâmt, în care pe atât de mulţi „norocul îi petrece“, numai Hristos îl poate sfărâma. El Se face Uşa de intrare în raza iubitoare a Tatălui şi Calea de înălţare spre cer. Să nu ezităm, dar, în a-L iubi şi a-L chema în ajutor!
Ilie URSACHI
