Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Omul este fiinţa care gândeşte. Aceasta este una din definiţiile omului. Un filozof zicea: “Cuget, deci exist”. Exist, deci cuget. Omul este fiinţa care gândeşte de când se pomeneşte gândind, adică din clipa în care cineva îşi dă seama că gândeşte, de fapt şi gândeşte, şi toată viaţa omului se desfăşoară şi pe planul gândirii şi mai ales pe planul gândirii. Cu gândurile începem şi cu gândurile sfârşim. În Filocalie se spune că mintea omului este ca o moară mişcată de apă, care nu se poate opri câtă vreme nu se opreşte apa care mişcă moara, şi că moara macină ceea ce bagi pe moară. Aşa e mintea omului, nu există nici o clipă din viaţa omului în care omul să nu gândească. Chiar şi când vrea să-şi oprească gândurile, chiar şi când vrea să nu se gândească la nimic, tot se gândeşte la faptul că nu se gândeşte, şi tot se gândeşte. Nu poţi ieşi niciodată din lucrarea aceasta a gândirii. De aceea părinţii cei duhovniceşti au înţeles că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l aibă în vedere cineva care vrea să-şi curăţească mintea şi inima este să-şi lumineze mintea cu gânduri bune şi să înlăture gândurile cele rele.

Cei care citiţi Noul Testament ştiţi că de multe ori Domnul Hristos S-a referit la gânduri ale oamenilor neexprimate, nearătate în cuvânt. “Cunoscând gândurile lor le-a zis” – sunt mai multe locuri de felul acesta în Sfânta Evangheile, când Domnul Hristos a luat în seamă gândurile şi a dat răspunsuri la gânduri neexprimate, pentru că Domnul Hristos fiind Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, cunoaşte gândurile omului. De aceea este de mare importanţă să fim cu luare aminte la gânduri, mai ales când vrem să ne curăţim sufletul.

În Sfânta Evanghelie de la Luca a rămas o pildă care se numeşte pilda omului căruia i-a rodit ţarina cu belşug. În pilda aceasta se arată că un om şi-a dat seama că într-un an, ţarina lui a rodit îmbelşugat şi nu avea unde să-şi pună mulţimea roadelor, recolta de pe ţarina lui. Şi atunci şi-a propus să facă ceva: să-şi dărâme magaziile şi să zidească altele. Şi a zis în cugetul său: “Voi dărâma jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi aduna acolo toate roadele mele şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bogăţii puse spre mulţi ani, mănâncă, bea, veseleşte-te”. Şi Dumnezeu i-a zis: “Nebune, întru această noapte vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai adunat ale cui vor fi?” (Luca 12, 16-20). Pilda aceasta arată că gândurile au o mare însemnătate în viaţa omului pentru că omul acela şi-a zis în cugetul său că urmează să-şi dărâme magaziile şi urmează să facă altele, toate câte sunt cuprinse în pilda aceasta omul le-a zis numai în gând şi nu le-a spus la arătare, şi cu toate acestea Dumnezeu i-a zis omului: “Nebune, întru această noapte vor cere de la tine sufletul tău”. Dumnezeu l-a numit pe omul acela “nebun” pentru gândurile lui. De aici vedem că Dumnezeu ia aminte la gânduri şi că gândurile au mare însemnătate, că trebuie să le luăm şi noi cu seriozitatea cuvenită şi să ne facem rânduială în minte ca să putem avea rânduială în viaţă.

Cum anume ne putem face rânduială în minte ştim mai întâi dacă cunoaştem izvorul gândurilor noastre. A spus Domnul Hristos că “din inima omului pornesc gândurile cele rele”. Deci un izvor de gânduri rele este inima noastră, este interiorul nostru, este capacitatea noastră de gândire. Dar sunt şi gânduri care ne vin din afara noastră. Cunoaştem în Sfânta Evanghelie o relatare despre ispitirea pe care a făcut-o diavolul Domnului nostru Iisus Hristos când L-a ispitit zicând: “Fă din pietrele acestea pâine”, când I-a zis: “Toate acestea – toate bogăţiile pe care I le-a arătat – Ţi le voi da Ţie dacă Te vei închina mie” şi când I-a zis: “Aruncă-Te jos de pe templu pentru că Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să Te păzească” (Matei 4, 1-10; Luca 4, 1-12). Deci sunt şi gânduri din afara omului care oricum tot prin inima omului trec. Şi mai ales simţim de obicei toate gândurile ca pornind din noi înşine, deşi influenţe din afară sunt multe, influenţe de gânduri, de sugestii, de idei care vin din afară, din ceea ce auzim şi din ceea ce citim, dar toate acestea pornesc şi trec apoi prin inima noastră. Au putere numai în măsura în care le primim şi sunt ca ale noastre. Gândurile acestea sunt ale noastre chiar dacă ne vin cumva şi din afară, pentru că le primim şi noi. De aceea toată grija trebuie să ne fie să ştim ce fel de gânduri trec prin mintea noastră şi apoi să înlăturăm gândurile cele rele cu gânduri bune. Este singura modalitate de a-ţi face rânduială în minte, când înlături gândurile cele rele cu gânduri bune. Nu se poate altfel să scoţi un gând rău din suflet decât cu un gând bun.

În Pateric de pildă, se spune că un părinte a primit la sine pe un frate care-şi mărturisea gândurile cele rele câte îi veneau prin minte şi zicea: “Nu ştiu ce să fac părinte, că îmi vin tare multe gânduri rele în minte. Cum pot să scap de ele?” Şi atunci cuviosul Pimen – căci despre el este vorba – i-a spus: “Opreşte vântul”, că bătea vântul. Şi el a zis: “Nu pot opri vântul”. Şi atunci cuviosul a zis: “Aşa cum nu poţi opri vântul să nu bată, tot aşa nu poţi opri gândurile cele rele să nu vină. Dar altceva poţi să faci, şi anume cu un gând bun să înlături gândul cel rău”.

La fel s-a dus la acelaşi cuvios părinte un frate care l-a întrebat: “Ce să fac Părinte, că n-aş vrea să am în minte nici un fel de gând rău. Aş vrea să ştiu cum se răsplăteşte răul cu rău, pentru că zice Apostolul <<Să nu răsplătim răul cu rău>>”. Şi cuviosul i-a răspuns aşa: “Frate, răul cu rău se răsplăteşte mai întâi în gând, după aceea în privire, apoi în cuvânt şi la urmă în faptă. Dar – zice cuviosul – dacă înlături gândul cel rău, la celelalte nu mai ajungi”. Aici este toată cheia vieţii sufleteşti şi toată cheia curăţirii sufleteşti, şi anume să-ţi faci rânduială în minte. Cine îşi face rânduială în minte îşi face rânduială în viaţă.

Sunt două metode de îmbunătăţire a gândurilor, de luminare a minţii. Şi anume, pe de o parte să-ţi agoniseşti cât mai multe gânduri bune, şi pe de altă parte să ai un gând principal care mişcându-se mereu în minte, să fie ca un fel de paravan care opreşte gândurile care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Bineînţeles, pentru a ne folosi de aceste metode, trebuie să fim interesaţi de aşa ceva. Prin urmare noi putem să ne dăm seama de ce gânduri avem în minte numai dacă luăm aminte la gândurile care ne vin în minte, dacă suntem interesaţi pentru limpezirea minţii. La aceasta ne ajută foarte mult sfânta noastră Biserică cu învăţăturile ei, ne ajută cu rânduielile ei de slujbă, ne ajută cu scrierile sfinte câte le putem avea la îndemână, de pildă Sfânta Evangheile, Sfânta Scriptură în general, apoi cărţile de îndrumare duhovnicească, cum este Patericul şi Filocalia, şi mai ales şi mai întâi sfintele slujbe, pentru că sfintele slujbe sunt cele prin care noi ne apropiem de Dumnezeu. Sfânta Scriptură noi o citim şi singuri dar este cuprinsă în sfintele slujbe, se citesc texte din Sfânta Scriptură la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe, într-un cadru festiv, aşa încât de fapt contactul nostru cu cele înalte, cu învăţăturile sfinte, îl avem din sfintele slujbe. Ortodoxia e doxologie, nu se poate să fi ortodox fără să aduci mărire lui Dumnezeu după îndrumarea sfintei noastre Biserici, după ceea ce se cuprinde în sfintele slujbe.

Pentru aceasta ar trebui să ne îmbogăţim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Şi astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură, apoi găsim în cărţile de îndrumare duhovnicească, dar mai ales şi mai întâi în sfintele slujbe. Aşa că e de mare importanţă să luăm parte la sfintele slujbe şi e de mare importanţă să învăţăm texte de la sfintele slujbe ca să ni se îmbunătăţească gândirea şi ca să avem o comoară de gânduri bune, care după aceea izvorăsc din inima noastră. În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numeşte “Despre Avva Filimon”. În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon – care era un pustnic – a fost întrebat de ucenicul său: “Părinte, de ce dintre toate cărţile Scripturii cel mai mult citeşti Psaltirea?” Şi cuviosul a răspuns: “Frate, aşa de mult mi s-au întipărit în minte gândurile din psalmi încât parcă eu le-aşi fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri”. Aşa trebuie să ajungem şi noi, să ne îmbogăţim cu gândurile sfinte din dumnezeieştile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură şi să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară şi macină ce bagi pe moară, tot aşa mintea noastră să primească numai gânduri bune şi să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

Arhimandrit Teofil Părăian
din ”Prescuri pentru cuminecături ”

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *