Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CONLUCRAREA CU „DOMNUL SECERIŞULUI”

CONLUCRAREA CU „DOMNUL SECERIŞULUI”

CONLUCRAREA CU „DOMNUL SECERIŞULUI”

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţilor fraţi şi iubite surori în Domnul!

Citesc vreo trei versete sau patru din Evanghelia Sfântului Matei, de la capitolul 9, începând de la versetul 35, care spune aşa: „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui»”.

În altă parte, în Evanghelia Samarinencii, după ce a discutat cu samarineanca, Domnului Iisus le zice ucenicilor Săi: „Priviţi şi vedeţi că holdele sunt coapte”. Şi aici spune: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători în ogorul Său, la secerişul Său”.

M-a întrebat un frate aici:

– Singur ai venit?

– Singur. Doar însoţit de Sfântul Emanuel. L-am rugat pe un frate pensionar să vină cu mine. Mi-a spus: „Chiar azi mi-am internat soţia în spital; nu pot să vin”. Îl rog pe al doilea să vină… n-a spus nici: „Vin”, nici: „Nu vin”. Dar n-a venit. L-am rugat pe al treilea să vină. A spus: „Nu pot; sunt angajat în uzină şi nu pot”. L-am rugat pe al patrulea şi mi-a răspuns la fel: „Două, trei zile nu pot…”. Şi poate dacă aş mai fi întrebat vreo zece, răspunsurile poate ar fi fost aceleaşi.

Oare ce zice Domnul secerişului? Ce va zice Domnul secerişului când vede că aşa se strâng lucrătorii? Secerişul este mult, dar lucrători sunt puţini. „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători în ogorul Său”.

Am zis către ei, la despărţire: „Dragii mei, dacă nu puteţi face treabă de lucrători, că vă împiedică uzina, că vă împiedică spitalul, că vă împiedică bătrâneţea sau neputinţa, sau zgârcenia banilor, sau ştiu eu ce… ceva tot veţi putea face: să-L rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători… să-i scoată pe alţii, să-i trimită pe alţii, pentru ca totuşi ogorul să aibă lucrători. Secerişul este bogat, secerişul este mare. Lucrători puţini.

Dacă a spus Domnul Iisus că sunt lucrători puţini, apoi, dragii mei, să ştiţi că nici astăzi nu sunt mulţi. Lucrători care să aibă ogorul şi Lucrarea lui Hristos şi via lui Dumnezeu pe inimă, pe suflet, dintre aceştia sunt puţini. Foarte, foarte puţini care să nu precupeţească nimic: nici sănătate, nici bani, nici viaţă, nici… nimic. De aceştia sunt puţini. Restul sunt lucrători din aceia care – cum zicea Părintele Iosif – suferă de sfânta comoditate. „Dacă e timp frumos, dacă e timp bun, o să mă duc… o să mă deplasez. Dacă am vreo ocazie nimerită, să nu mă coste nimic, sau… mai ştiu eu… atunci am să mă duc”.

Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă, cum a amintit fratele dinainte. Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă şi prin năvală; şi numai cei ce dau năvală vor pune mâna pe ea. Împărăţia lui Dumnezeu – cum spunea un preot din Bucovina – nu se dă unor târâie obială, căci Împărăţia lui Dumnezeu L‑a costat pe Dumnezeu nespus de mult. Nici în veşnicia veşniciilor noi nu vom putea pricepe şi înţelege cât de mult L-a costat pe Dumnezeu mântuirea noastră: umilirea Lui, pogorârea Lui, smerirea Lui. Dacă pe unul de la curtea împărătească l-ai vedea că se coboară până acolo încât să se îmbrace în hainele celui din urmă cerşetor, de bunăvoie, ai spune că aceasta ar fi o mare umilinţă din partea lui. Dar să Se coboare de la tronul Tatălui ceresc, de la dreapta Părintelui ceresc, să ia chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor? Ba mai prejos… că naşterea Lui a fost în ieslea dobitoacelor, a fost în grajd. Aşa Şi-a început El misiunea. Şi Şi-a sfârşit-o pe altarul Crucii, pe Golgota.

Fraţilor dragi şi surori iubite! Gândiţi-vă bine şi judecaţi bine fiecare dintre frăţiile voastre. Eu nu mă pot angaja să mă duc la mare distanţă să vestesc Evanghelia… poate nu pot. Sau poate nu am darul… Dar nici atât nu pot să fac, să-L rog pe Stăpânul viei, pe Stăpânul ogorului să scoată lucrători în ogorul Său? Să trimită lucrători în ogorul Său? Nici atât nu pot face? „Rugaţi, a spus Domnul Iisus, pe Domnul secerişului”… Or, Domnul secerişului era tocmai Cel ce vorbea cu ei şi le spunea treaba aceasta! El era Domnul secerişului. El nu putea să trimită lucrătorii fără să fie rugat de… [unul sau de altul]?

Dacă Dumnezeu aşa vrea să conlucreze la clădirea Împărăţiei Sale şi cu mine, şi cu tine, frate, şi cu tine, scumpă soră, vrea ca toţi să punem: unul palma, altul degetul, dar fiecare să facem ceva. E uşor să te duci undeva să ocupi o casă, să ţi se dăruiască o casă, o vilă, un palat, să locuieşti şi să te lăfăi în el, unde tu n-ai pus mâna nici măcar să muţi o cărămidă din dreapta în stânga! Ei, cam în felul acesta am vrea noi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu: la totul de-a gata. Dar Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă. Prin luptă, căci fără de luptă, spune un proverb, nu este cunună.

Fraţilor dragi! Fiecare dintre noi suntem datori să vestim Evanghelia aproapelui nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur zice aşa: „Nu ai darul, nu ai puterea să te urci în amvoanele marilor catedrale şi să-L vesteşti pe Hristos, pe Cel Răstignit? N-ai darul acesta? N-ai posibilitatea aceasta? Dar nici măcar să faci din urechea aproapelui tău un amvon binecuvântat, vestindu-i-L pe Hristos, nici atâta nu poţi face? Fiecare din voi să fie mântuitorul aproapelui său”. „Tot cel ce ştie să facă binele – zice Sfântul Iacov – şi nu-l face săvârşeşte un păcat”. Fraţilor dragi şi scumpi şi surorilor iubite, aceia şi acelea care au făcut un legământ cu Hristos se feresc de păcate. Cel puţin, de păcatele mari; cel puţin, de păcatele strigătoare la cer; cel puţin, de păcatele învederate, cele care se văd uşor… de cele şapte păcate de moarte. Dar sunt păcate mărunte, aşa cum s-a amintit adineaori în istorioara aceea minunată.

(Îmi aduc şi eu aminte cum spunea Părintele Iosif că odată, când mărturisea femei şi bărbaţi, o femeie îi spune:

– Părinte, eu… mai spun aşa… vorbe mai uşurele… mai clevetesc, mai spun câte-o vorbă despre vreo vecină sau de-un vecin. Dar păcate mari n-am făcut. N-am dat foc… n-am spart casa nimănui.

Şi aşa mai departe… Şi atunci Părintele îi spune:

– Ia câţiva scăieţi, câţiva ciulini uscaţi, sfărâmă-i în palmă, sapă un strat şi sămânţa le-o seamănă frumos acolo. Apoi nivelează oleacă şi dă-i pace. Şi după vreo două săptămâni să vii la mine.

Când s-a dus şi i-a spus ce a făcut, Părintele i-a spus:

– Ca să-ţi fie canonul deplin, te duci acolo şi toate firicelele acelea de seminţe semănate le culegi şi aduci încoace.

– Apoi Părinte, ele-s amestecate una cu pământul, nu le mai găsesc nici dacă m-aţi omorî.

…La alta i-a spus aşa:

– Te duci acasă, iei o pernă, o descoşi pe la un capăt şi scoţi rând pe rând de-acolo fulgi şi pene (de găină sau de gâscă, de ce-or fi…). Le scoţi frumos când bate un vânt puternic şi le dai drumu-n vânt.

– Chiar s-o fac?!

– O faci! Zici că n-ai făcut păcate mari, dar ai făcut multe şi mărunte. Le-ai făcut şi… acuma faci treaba asta drept canon. Şi pe urmă vii la mine.

Femeia s-a dus şi, când a venit iarăşi la părintele i-a zis:

– Părinte, am făcut cum ai zis. Am desfăcut o pernă şi le-am dat drumul la fulgi.

– Acuma, ca să-ţi fie canonul deplin, te duci şi le strângi pe toate şi le pui la loc. Mai mult nu… Şi Dumnezeu îţi va ierta păcatele.)

Fraţilor dragi, Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă şi cine se luptă pune mâna pe ea. Noi ar trebui să fim în stare să alergăm o veşnicie întreagă, să strângem toţi fulgii aceia scoşi afară din pernă, numai să putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Că Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă. Arabilor, mahomedanilor li se spune de către cei mari ai lor – de către profetul Mohamed (care a trăit pe la anul 600 după Domnul Hristos) sau de către ucenicii lui, de către preoţii lui Allah (că aşa îi spun ei lui Dumnezeu, Allah), – li se pune aşa: „Păcatele voastre numai atunci vă sunt iertate, dacă faceţi drumul dintre Mecca şi Medina (de vreo 360 de kilometri) în coate şi‑n genunchi. Atunci vă sunt păcatele iertate”. Şi sunt unii – foarte puţini şi foarte rari – care fac acest drum de 360 de kilometri în coate şi-n genunchi.

Ei, Domnul nu ne pune la sarcini aşa de grele. Mântuirea noastră s-a adus prin har şi s-a adus în dar. Însă ni se cere acum să lucrăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu. „Dar bine, va zice cineva, eu lucrez pentru Împărăţia lui Dumnezeu, dar în Împărăţia lui Dumnezeu nu pot să intru pe baza lucrării mele, pe baza trudei mele, ci numai pe baza a ceea ce a făcut Hristos, a ceea ce a făcut Dumnezeu, pe baza Jertfei Lui, pe baza chinurilor Sale”. Da, într‑adevăr, cerul nu se deschide decât aşa; prin Jertfa de pe Golgota se deschide cerul.

Şi cineva spunea odată: „Dacă Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (pe care i‑am sărbătorit acum de vreo zece zile) sunt astăzi în ceruri, ei nu sunt pentru că ai fost apostoli; ei nu sunt pentru că au alergat la timp şi ne-la-timp; ei nu sunt în ceruri, de-a dreapta Domnului Iisus nu pentru că au avut moarte de martir amândoi (lui Pavel i s-a tăiat capul cu sabia de către împăratul Nero, la curtea împărătească din Roma, şi Petru a fost răstignit cu capul în jos tot de Nero). Dragii mei, nu pentru aceasta sunt ei în cer. Nu! Departe lucrul acesta! Ei sunt în cer pentru că a murit în locul lor Cineva scăldat în sânge pe crucea de pe Golgota. Pentru aceea sunt ei în cer. În urma sângelui vărsat pe crucea de pe Golgota s-a deschis cerul – chiar şi pentru tâlhar – şi ei sunt în cer. „Dar, va zice cineva, atunci toată truda lor ce rost are? Ei n-au nici o recompensă, nici o răsplată cerească pentru toată truda ce au depus-o ca apostoli şi ca martiri, şi ca mucenici ai lui Hristos? Cum zice Sfântul Pavel în Întâia Epistola către Corinteni, care se citeşte [la biserică], la Apostol, în ziua prăznuirii lor. Aminteşte Sfântul Pavel acolo în Epistola sa: „Am fost în primejdii pe mare… am fost în primejdii din pricina fraţilor mincinoşi… am fost în primejdii pe uscat… am fost în primejdie din pricina fiarelor din Efes”… înşiră nenumărate suferinţe şi dureri, şi necazuri… „Corabia s-a sfărâmat cu mine pe mare şi o zi şi o noapte m-am luptat în valuri”… şi aşa mai departe. Şi toate acestea nu valorează nimic? Or, ce sunt toate acestea, că le scrie el într-o Epistolă, într-un capitol, câteva suferinţe? Dar nenumărate au fost suferinţele lor!

Dragii mei, toate acestea îşi au şi ele un rost şi o răsplată cerească. Să ascultăm de o cântare ce se cântă la mort (cred că se cântă şi la frăţiile voastre, cu siguranţă). Şi cântarea zice aşa: „Voi, toţi care în viaţă crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă, veniţi de luaţi darurile şi cununile cereşti ce am pregătit Eu vouă”. Deci, iată, când ajungi în cer, acolo ţi se va da şi răsplata ostenelilor tale. Se va zice: „Veniţi şi luaţi cadourile cereşti, darurile cereşti şi cununile cereşti ce am pregătit Eu vouă”. Dar, ca să punem mâna pe coroana cea nepreţuită şi cea neveştejită despre care spune Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De-acum mă aşteaptă cununa cea neveştejită pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea. Şi nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”, iată, ca să punem mâna pe această coroană, pe această diademă scumpă, fiecare suntem datori să ne ducem fără murmur şi fără cârtire crucea – şi să ne-o ducem până la capăt.

(Referitor la coroană, îmi scria odată fratele Traian: „Cineva… odată a văzut într-o vedenie pe Marele Împărat cu o coroană de mare preţ pe capul Lui. Fiecare piatră scumpă din coroana de pe capul Marelui Împărat era una mai frumoasă decât cealaltă; una sclipea mai minunat decât cealaltă. Şi printre cele mai minunate dintre toate, era una pe care scria «Statornicie»”. Ce voia să-mi spună fratele prin aceasta? Să rămân statornic, dacă vreau să figurez cândva… undeva… Să rămân statornic hotărârii şi legământului ce l‑am făcut, ce l-am încheiat cu Hristos.)

Marele împărat Nero, care i-a pedepsit în chipul cel mai groaznic şi cel mai ruşinos pe creştini, dintre toţi împăraţii, a murit de moartea cea mai crudă şi cea mai ruşinoasă. La etatea de 30 de ani a ucis-o întâi pe mama sa, apoi pe soţia sa şi pe urmă s-a sinucis. El a reclamat în toate părţile, la tot senatul Romei, că creştinii se închină unui cap de măgar, că creştinii au dat foc Romei, ca să aibă motiv să-i tortureze şi să-i arunce în arene şi la fiarele sălbatice şi să-i bage în cazane cu smoală arzând, şi să-i lege pe stâlpii de pe aleile lui din parcurile unde ieşea noaptea la plimbare, să-i ungă apoi cu smoală şi, în timp ce el se plimba cu împărăteasa şi cu mama sa, şi cu suita lui, să li se dea foc să ardă. Aşa a făcut împăratul Nero.

Deci, dragii mei, cât de mare va fi răsplata acelora care au suferit moarte de martir pentru Numele scump şi dulce al Domnului nostru Iisus Hristos!

Ce suferim noi astăzi? Că ne zice cineva „pocăit”? Suferim… dacă cumva merităm acest nume. Dar dacă cumva noi nu suntem pocăiţi? Cum spunea cineva: „Dragul meu, ai copii la şcoală? Strigă cineva după copiii matale vreodată «Pocăitule!»? Îl batjocoreşte cineva vreodată pe copilul matale pentru că-i credincios? Dacă nimeni, niciodată nu-l batjocoreşte, înseamnă că el nu-i pocăit! Şi tare mi-e teamă că nici tatăl său nu-i…”. Noi să ne dăm toate silinţele, cum zice Sfântul Apostol Petru, „să unim cu credinţa noastră fapta”. Şi cum zice în Apocalipsa Însuşi Mântuitorul: „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, să dau fiecăruia după cum îi va fi fapta lui”.

Deci, fratele meu drag, în ceruri intri prin Jertfa Domnului Iisus. Dar dacă vrei să te bucuri şi de anumite „favoruri” în ceruri, de cununa cea neveştejită şi eternă, pentru aceasta contează şi alergarea ta; să faci şi tu ceva pentru Evanghelie, pentru cer, pentru Hristos. (…)

Slăvit să fie Domnul!

Vorbirea fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Piatra Şoimului – 9 martie 1977

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 6

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *