În vechime, un rege a poruncit să i se facă un scut. Pe o parte a scutului se vedea chipul lui Dumnezeu, pe cealaltă, chipul diavolului, iar deasupra scria: „Gata pentru amândoi“. Cei ce poartă numele lui Hristos, dar nu stau în credinţă, au aceeaşi stare de suflet. Ei sunt gata, şi pentru Dumnezeu, şi pentru diavolul. Vor să slujească şi lui Dumnezeu, şi idolilor. Se laudă cu harul, dar trăiesc în păcat. Stau împreună cu poporul lui Dumnezeu, dar merg şi în localurile de petrecere ale lumii. Ei fac ca acei samariteni despre care Scriptura zice că se închinau Domnului, dar, în acelaşi timp, slujeau şi idolilor lor, (II Împ 17, 33). Acei samariteni, în ziua de Sabat, se duceau poate la Betleem şi cântau acolo psalmi şi ascultau Cuvântul Domnului; dar a doua zi, se închinau idolului Sucot-Benot, a treia zi aduceau jertfe idolului Nergal, a patra zi îşi treceau copiii prin foc, a cincea şi a şasea slujeau celorlalţi idoli, pentru ca în ziua de Sabat să se închine iarăşi lui Dumnezeu. Ei erau gata pentru toţi. O, dar aceasta este o religie îngrozitoare, prin care numele Domnului este hulit; o religie, în care omul îşi închipuie că iubeşte pe Dumnezeu, când, de fapt, nu slujeşte decât lui însuşi şi nu trăieşte decât pentru el însuşi. Se numeşte că ţine sărbătoarea în cinstea Domnului, dar în celelalte zile ale săptămânii, Dumnezeu nu are amestec în gândurile şi în treburile lui, pe care nu se gândeşte de loc să le facă ca pentru Domnul (Col 3, 17-25). Aceşti oameni nu vor să audă că Dumnezeu ne cere toată inima şi toată viaţa noastră. Dumnezeu nu voieşte însă ca omul să trăiască pentru El numai un ceas sau două pe săptămână, ci voieşte ca tot timpul şi toată puterea noastră să fie în slujba Lui şi spre slava Lui.
Nu cumva aceasta este religia ta; în parte pentru Dumnezeu şi în parte pentru lume şi pentru plăcerile tale? Eşti gata, în acelaşi timp, şi pentru Dumnezeu, şi pentru diavolul? Încotro se îndreaptă gândurile tale: spre Dumnezeu sau spre lume? Îţi vezi întâi de treburile tale pe care le faci fără Dumnezeu, sau cauţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi o viaţă sfântă?
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)