Poezie Traian Dorz

CINE-ŢI STRECOARĂ SPAIMA?

Cine-ţi strecoară spaima în inimă acum,
de mergi cu-nfrigurare şi tremurând pe drum?
– E omul, e satana, ori e-un păcat ascuns,
sau cine-ţi face spaima în care ai ajuns?

De-i om, atunci să fie chiar cât de uriaş,
Hristos o să-i înfrângă curajul lui vrăjmaş.
De e satana, strigă pe Domnul – şi-ai să vezi
că are să-l alunge mai grabnic de cum crezi.

Iar de-i păcatul, – numai prin pocăinţă poţi,
cu el de-odată, spaima din inimă să-ţi scoţi.
– Hristos, El Singur poate s-alunge spaima rea,
dar crede-n El şi cheamă-L, salvarea Lui să-ţi dea.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns