În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci! Amin.
Doamne şi Dumnezeul, şi Tatăl nostru, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru preaiubit şi scump, Iisuse Doamne, Dumnezeul şi Mângâietorul nostru, Doamne Duhule Sfinte, Călăuzitorul şi Ocrotitorul Lucrării Tale sfinte, Acela care ai făcut să se zămislească în mijlocul nostru, în anii noştri lumina aceasta minunată şi izvorul acesta puternic!
Te binecuvântăm, Doamne, în această primă zi din acest an nou în care am intrat. Şi ne închinăm înaintea Ta, slăvind Numele Tău pentru tot ajutorul anilor pe ca-re i-am trecut până astăzi, mai puţini sau mai mulţi, trupeşte vorbind, după viaţa pe care ne-ai rânduit-o fiecăruia dintre cei care suntem aici şi fiecăruia dintre cei care nu sunt aici cu trupul, dar ne însoţesc acum cu sufletul şi cu rugăciunea lor.
Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, Dumnezeul şi Mângâietorul nostru, din toată inima Te chemăm în clipa aceasta în mijlocul nostru aici. Noi toţi stăm cu feţele spre mijloc. Tu eşti în mijloc, pentru că Tu ai spus: „Unde vor fi adunaţi ai Mei, în mijlocul lor voi fi şi Eu”.
Te chemăm, Te binecuvântăm, Te iubim, Îţi promitem toată dragostea şi toată recunoştinţa, şi toată inima noastră devotată Ţie, Doamne, pentru că ai câşti-gat cu Sângele Tău această inimă şi, prin harul Tău, Te ai îndurat s-o socoteşti vrednică de încredere şi ai pus-o în slujba Ta.
Îţi mulţumim din toată inima pentru această minunată, fericită şi binecuvântată ocazie pe care ne-ai pregătit-o în ziua aceasta şi în clipa aceasta, în locul acesta.
Binecuvântează anul acesta, binecuvântează luna aceasta, ziua aceasta, casa aceasta, locul acesta, clipa aceasta prin prezenţa Ta puternică şi prin revărsarea puternică a Duhului Tău Cel Sfânt. Doamne, ce minune trăim noi acum aici, negândită de nimeni!
Şi Te binecuvântăm pe Tine că ai realizat-o. Binecuvântează pe fiecare dintre aceste suflete scumpe pe care Tu le-ai ales şi pe care le-ai chemat din lume, şi pe care le-ai scris în Lucrarea Ta Sfântă, şi pe care le-ai socotit vrednice de încredere, şi pe care le-ai chemat să le pui în slujba Ta. Dăruieşte-le, Doamne, revărsarea Duhului Tău Sfânt cu plinătate, cu putere, cu revărsare puternică, în orice inspiraţie, în orice lumină, în orice putere, în orice har, în orice ajutor, în tot ceea ce este nevoie să trăiască, să dorească, să realizeze pentru Tine.
Îţi mulţumim din toată inima pentru acest tineret binecuvântat şi pentru zecile şi poate sutele de mii care ne înconjoară duhovniceşte, care, chiar dacă nu fac parte acum din numărul nostru, vor face în viitor.
Ce minunată este Lucrarea Ta, ce binecuvântate sunt gândurile Tale faţă de ea!
Ce dragoste deosebită ai faţă de această Lucrare peste care Tu ai pus Numele Tău şi din cauza aceasta i-ai promis ocrotirea, ajutorul, binecuvântările Tale, revărsările celor mai dulci şi mai scumpe dintre darurile Tale.
Îţi mulţumim din toată inima. Te rugăm, primeşte încă o dată devotamentul fierbinte, total, dulce, frumos din partea inimilor noastre. Sunt inimile pe care le-ai ales Tu, le-ai curăţit Tu şi le-ai pus Tu în slujba Ta. Bi-necuvântează-ne şi ajută-ne să corespundem deplin condiţiilor Tale. Să nu dezamăgim nici una din speran-ţele pe care le-ai pus în noi. Ai investit în noi atât de mult, Iisuse: Sângele Tău, dragostea Ta, încrederea Ta. Ajută-ne să n-o facem de ruşine în nici un fel, nici unul dintre noi şi pe nici una. Şi ne întăreşte, şi ne ajută ca, în toate privinţele, să Te bucuri de noi totdeauna aşa cum noi putem totdeauna să ne bucurăm de Tine.
Îţi mulţumim din toată inima pentru acest prilej şi Ţi mulţumim că de la Tine a fost gândul inspirat în această cea dintâi zi din acest an. Să cerem împreună binecuvântarea Ta peste sufletele noastre, peste munca noastră, peste elanul nostru, peste dragostea noastră, peste devotamentul cu care dorim să Te iubim pe Tine. Nu ne lăsa pe nici unul dintre noi să fim leneşi şi neroditori. Nu ne lăsa reci şi nepăsători. Nu ne lăsa pe nici unul dintre noi căldicei.
Înflăcărează-ne fierbinte şi, după Sfântul Tău Cuvânt, ajută-ne să înflăcărăm şi noi darul Tău care este în noi. Pentru ca din acest dar să iasă mereu şi să izvorască lucruri de cea mai înaltă, mai frumoasă şi mai desăvârşită slavă pentru Tine. Fii în mijlocul nostru Acela care ne conduci, ne binecuvântezi, ne inspiri gândurile, ne primeşti mărturisirea, ne săruţi lacrimile şi ne ajuţi, Doamne, ca, în toate privinţele, să putem face pentru Tine lucrări de o tot mai înaltă şi frumoasă calitate, aşa cum merită dragostea Ta şi cum suntem şi noi datori să facem.
Încă o dată Te rugăm, binecuvântează pe fiecare dintre cei care sunt aici. Binecuvântează şi scumpii noştri frăţiori şi surioare mai tineri sau mai vârstnici, mai mici sau mai mari, mai cunoscuţi sau necunoscuţi, care ne însoţesc duhovniceşte în toată ţara, din toată lumea, gândindu-se cu drag şi cu atâta speranţă şi încredere la noi. Ajută-ne să nu dezminţim speranţele pe care le-ai pus Tu şi le-au pus surorile şi fraţii în noi. Fă ocazia aceasta binecuvântată în care să ne cunoaştem şi personal între noi. Să ne apropiem unii de alţii. Să ne unim mai adânc puterea, inspiraţia, dragostea noastră, pentru a crea lucrări tot mai frumoase şi de o mai înaltă valoare pentru Tine. Pentru fericirea poporului nostru, pentru transformarea fericită în Biserica şi Credinţa noastră. Doamne, Tu ştii că iubim aceste valori cu toată puterea sufletului nostru: iubim patria noastră, iubim poporul nostru, iubim pe toţi acei pe care Tu i-ai rânduit conducători şi îndrumători în mijlocul nostru, pentru că Cuvântul Tău ne porunceşte să ne rugăm pentru ei, să-i preţuim cu dragoste, pentru că ostenesc în mijlocul nostru pentru binele acestui neam.
Te rugăm, Doamne, insuflă-i şi însufleţeşte-i cu Duhul Tău şi cu harul Tău, pentru ca, într-adevăr, să creeze condiţii fericite, pentru ca şi noi să Te putem slăvi şi sluji pe Tine, realizându-se în cel mai înalt şi mai frumos fel acest deziderat de a vedea tot poporul nostru întors la Tine, toată Biserica noastră cântându-Ţi Ţie cu toată puterea inimii şi cu toată puterea duhului său, slăvindu-Te pe Tine nu numai cu cuvinte înaripate, ci cu o viaţă nouă, sfântă. Toţi să fim născuţi din nou şi ajunşi oameni duhovniceşti, fii ai Evangheliei Tale trăite, înalte, curate şi vii.
Când acest ţel va fi atins, noi vom putea fi fericiţi. Că tot ceea ce am dorit, prin harul Tău, s-a realizat. Şi dacă până atunci, Doamne Iisuse, ne vei mai cere şi no-uă osteneli şi jertfe – poate că multe, dacă vremea aceasta, cu îngăduinţa Ta, va întârzia –, ajută-ne să nu deznădăjduim niciodată, ci să fim deplin încredinţaţi, de neclintit încredinţaţi că acest scop măreţ şi sfânt, pentru care Tu ai ridicat în mijlocul nostru, al neamului nostru şi al Bisericii noastre această Lucrare de primenire sufletească, va fi atins, căci cu siguranţă va fi atins. Tu nu începi o lucrare care să aibă, până la urmă, faliment şi să rămână de ruşine. Ceea ce ai început Tu, totdeauna ai dus la bun sfârşit. De aceea suntem deplin încredinţaţi; şi, privind în urmă peste istoria acestei Lu-crări plină de strălucire şi de frumuseţe, de minuni şi de lacrimi, de jertfe şi de binecuvântări, ni se întăreşte şi mai profund această încredere.
Ajută-ne să nu deznădăjduim niciodată, ci cu această nădejde să lucrăm. Cu această încredere neclintită să suferim, să luptăm, să trăim şi să murim, dacă va fi nevoie, fiindcă în Ziua Învierii ne vei ridica şi pe noi să vedem această strălucită realizare a gândului pentru care am muncit şi ne-am sacrificat şi noi. Fă din noi nişte fermenţi sănătoşi care să dospească cu adevărat aluatul acesta duhovnicesc în poporul nostru şi în ţara noastră, şi în Biserica noastră, până când toată frământătura aceasta va fi dospită şi Tu vei putea face pâinea cea dulce, moale, plăcută şi gustoasă a harului Tău, pe care o doreşti realizată în via¬ţa duhovnicească a poporului nostru; această înălţare spirituală a neamului nostru şi a Biserici noastre.
Până atunci, ajută-ne să Te binecuvântăm.
Binecuvântează ocazia aceasta şi pe toţi cei care sunt de faţă. Fă-i să simtă cu toţii îndemnul Tău puternic de a privi spre celălalt de lângă el cu toată sfinţenia, cu toată evlavia, cu toată preţuirea cea mai înaltă, cu stima cea mai aleasă şi mai scumpă, cum se cade să-l privim pe un copil al Tău care, în lumea aceasta, este mai mult decât un înger.
Binecuvântează seara aceasta pentru noi şi fă ca, din tot ceea ce se va petrece, să Te putem binecuvânta pe Tine. Tu să stai fericit în mijlocul nostru ca, din experienţa aceasta binecuvântată, încheiată strălucit, să doreşti să ne mai ajuţi şi să ne mai reverşi astfel de oca-zii în care sufletele noastre unite şi mai adânc şi schim-bul nostru de experienţă desăvârşit şi mai frumos să poată să ne ajute pe fiecare să creăm pentru Tine lucrări de cea mai înaltă şi mai fericită slavă. Şi pentru poporul nostru, şi pentru Biserica noastră, lucrări de cel mai înalt şi mai adânc, şi mai necesar folos.
Pentru toate, fie slăvit Numele Tău, căci a Ta este Împărăţia şi slava, şi puterea, Dumnezeul nostru, a Ta-tălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.
Cuvinte la Sărbătorile Literare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012