Mulţi ar vrea să fie ucenici ai Domnului, dar fără Cruce. Poate nu este fără semnificaţie faptul că, atunci când li S-a arătat, după Înviere, ucenicilor Săi, Domnul le-a arătat mâinile, picioarele şi coasta Sa (Lc 24,39-40; In 20,27). Le arată astfel că, deşi a înviat, El rămâne pe totdeauna pentru ei Iisus Cel răstignit. Şi că a-I fi ucenic înseamnă a-L urma pe calea Crucii. Ispita de a căuta un Iisus fără Cruce s-a dovedit puternică pentru creştini, de la înseşi începuturile Bisericii. Până astăzi, sunt mulţi creştinii care fug de Cruce şi care-şi imaginează un Iisus pe potriva poftelor lor. S-a ajuns atât de departe cu această rătăcire, încât de câteva decenii există în Apus – mai ales în America – un curent care se face promotorul a aceea ce se numeşte „Evanghelia prosperităţii”. Potrivit acestei concepţii, dovada că eşti adevărat creştin o constituie faptul că-ţi merge bine din punct de vedere pământesc. Binecuvântarea lui Hristos s-ar oglindi mai ales în bunăstarea trupească şi materială. Propovăduitorii acestei „evanghelii” par a spune că, de pildă, cine posedă un Mercedes este un mai bun creştin decât cel care are o maşină ieftină sau nu are nici una.
Este mare pericolul de a-L pierde pe Iisus Cel răstignit. Unei astfel de ispite erau gata să-i cadă victime mulţi credincioşi din Corint. Seduşi de o înţelepciune lumească, ei erau pe cale de a reduce propovăduirea Crucii – cu întreg radicalismul ei, cu „nebunia” şi cu „sminteala” ei – la o sumă de speculaţii, la o învăţătură ca oricare alta. Unde putea duce o astfel de tendinţă o arată, de pildă, doctrinele eretice ale gnosticismului aşa-zis „creştin”, ce vor apărea şi se vor dezvolta într-o epocă ulterioară. Dar o arată şi comportarea „căldicică” a multora dintre „creştinii” vremii noastre, care, cu sau fără preocupări de ordin teoretic, practică un „creştinism” pentru care fuga de Cruce apare drept caracteristica principală. O astfel de tendinţă este cea mai gravă pervertire a Evangheliei. Pericolul ei este cu atât mai mare, cu cât cei care-i cad victime au impresia că sunt pe calea cea bună, că sunt buni creştini şi că nu au nimic de schimbat în mentalitatea şi în felul lor de a înţelege şi de a trăi creştinismul.
„Aflarea şi vestirea lui Iisus Cel răstignit”.
Apostolul Pavel a intervenit prompt şi radical împotriva tendinţei din Corint. El le aduce aminte că, atunci când le-a propovăduit „taina lui Dumnezeu” (I Cor 2,1), le-a vestit, de fapt, taina Crucii: „Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit” (I Cor 2,2). Dacă iudeii umblă după semne, dacă elinii caută înţelepciune, „noi – zice Apostolul – propovăduim pe Hristos Cel răstignit” (I Cor 1,23).
Pentru noi, astăzi, acest mesaj este reafirmat cu tărie de Părintele Iosif Trifa și de credincioșii săi ucenici. El a definit Oastea Domnului ca fiind „aflarea şi vestirea lui Iisus Cel răstignit”. De aici şi decurge forţa mesajului său. Cum decurge şi necesitatea mişcării duhovniceşti pe care el a iniţiat-o şi importanţa majoră a misiunii încredinţate acestei mişcări. În faţa unui creştinism secularizat, în mijlocul unei lumi „creştine” în care Crucea nu mai e deloc la modă, Oastea Domnului are misiunea de a face ucenici ai lui Iisus Hristos Cel răstignit.
PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
LUMINA EVANGHELIEI
Exegeze la Evangheliile duminicale
Editura Agnos
