1. Dar cum şi Hristos Domnul nostru, Căpetenia şi Desăvârşirea noastră (Evr 12, 2),
a fost dat pentru o vreme în mâinile oamenilor, după planul mai dinainte al lui Dumnezeu, iar după aceea toţi oamenii au fost daţi în Mâinile Lui (Mt 28, 18),
tot aşa acum, prin acelaşi Tainic Plan Dumnezeiesc, şi noi suntem la fel.
Dar curând ne va veni în ajutor Braţul Domnului şi atunci tot răul va fi ca o nimica sub talpa picioarelor noastre (Rom 16, 20).
Cine va răbda până la sfârşit va vedea şi se va ferici.
2. Numărul celor care cred în urmă este îmbucurător de mare, este o mulţime cât stelele cerului şi cât nisipul mării (Apoc 7, 9).
Dar numărul celor care au crezut înainte este întristător de mic.
Şi chiar din acest număr mic, unii au fost adeseori îndoielnici. Şi tot atât de slabi.
3. E un mare merit înaintea lui Dumnezeu să crezi oricând,
numai să crezi sincer.
Să crezi puternic.
Să crezi până la moarte.
Dar este un nespus mai mare merit să crezi de la început, pentru ca nu numai prin prezenţa ta lângă Hristos
sau prin suferinţele tale alături de El,
ci şi prin lucrarea propriei tale credinţe să ajuţi la mai grabnica biruinţă a credinţei în alţii, până ce vor crede toţi.
4. Vor fi binecuvântaţi toţi acei care vor crede, până la sfârşit, văzând Dumnezeirea lui Hristos,
dar cei care au crezut de la început vor fi străluciţi şi unici.
De aceea, Maica Domnului, Sfinţii Apostoli şi primii ucenici vor avea o veşnică preţuire şi cunună în ceruri, fiindcă ei au crezut când încă nu văzuseră nimic, decât un om.
Şi încă unul din cei mai dispreţuiţi oameni.
5. Astăzi cine crede în ceea ce ni se vesteşte, dar încă nu s a împlinit?
Cine crede în Venirea Domnului cea foarte apropiată?
Cine crede cu adevărat în Judecata Lui, care va răsplăti fiecăruia după faptele sale?
Cine crede în viaţa veşnică şi în osânda veşnică?
Cine crede în Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat?
Ferice de cine crede cu adevărat, căci acela şi îm-plineşte acum şi în veac, cu fapta, această credinţă.
Păşunile dulci / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
