Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fratele Traian a fost omul care, şi în privinţa respectului faţă de preot, ne-a dat o lecţie.

Fratele Traian a fost omul care, şi în privinţa respectului faţă de preot, ne-a dat o lecţie.

Fratele Traian a fost omul care, şi în privinţa respectului faţă de preot, ne-a dat o lecţie.

„(…) Situaţia în care ne aflăm noi, cei din Oastea Domnului, pare că, într-un fel, se reaşează la locul ei, dar m-am gândit că mai este mult până atunci. Felul cum Dumnezeu a pornit lucrarea Oastei Domnului şi felul în care o doreşte Dumnezeu, cred că de nicăieri din altă parte nu ne-o putem imagina, pentru a nu greşi, decât căutând să fim pătrunşi nu numai de litera Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, ci şi de Duhul învăţăturii Sfântului Cuvânt, de Duhul lui Dumnezeu. Să fim pătrunşi, să lăsăm inima deschisă să pătrundă în fiinţa noastră, să-şi desăvârşească lucrarea începută în noi. Şi mai este mult până atunci, până când Dumnezeu va putea să realizeze, în adevăr, ceea ce a urmărit: scopul Lui pentru care a ridicat această lucrare a Oastei Lui în Biserica noastră.

Când fratele Traian, în Cuvântul testamentar, pune problema că a terminat, cumva, colindul pe la toţi ierarhii noştri, spune că atunci când a plecat de la ultimul dintre ei, a zis: «Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am murit şi că port povara de ani de zile şi acum m-am despovărat de ea, pentru că am adus-o în faţa acelora care trebuie s-o rezolve». Eu, cu acest cuvânt, vă spun mult; şi-i o temă de meditat, asupra căreia, cei care ne socotim că facem parte din Oastea Domnului şi vrem să continuăm a lucra în ea să cerem Domnului lumina spre a ne da înţelepciunea necesară în vederea rezolvării problemei.

Mi-am însemnat aci un lucru foarte interesant: Pacea este rezultatul ispăşirii păcatului săvârşit. Cei răi n-au pace. Am zice că-i pace în lume sau că-i pace la noi în ţară, că e pace în Biserica noastră, e pace în Oastea Domnului, în casa mea, în familia mea… E pace? Pacea este rezultatul ispăşirii păcatului săvârşit.

Un alt cuvânt: Pacea se primeşte numai după ce pedeapsa a fost aplicată. Isaia punea problema că e ispăşită fărădelegea. Cât de cu înţelepciune pare că ar trebui să medităm: E rezolvată problema mea, e ispăşită problema trecutului meu vinovat? În lucrarea Oastei Domnului problemele sunt rezolvate? Obişnuim să spunem că nimeni nu poate pune o altă temelie decât aceea care a fost pusă şi care este Iisus Hristos.

Venind înspre biserica din Mizieş, a fratelui Traian, ne-am uitat şi cred că v-aţi uitat cu toţii: care credeţi că e motivul de se află aşa biserica aceasta? Temelia! Să nu poată fi zdruncinată temelia mea sufletească, eu trebuie să am încrederea mea, credinţa mea întemeiată. Că nimeni nu poate să pună o altă temelie şi nu este un alt nume dat oamenilor în care să fie mântuiţi, decât Iisus Hristos. Dacă temelia acestei biserici ar fi fost, într-adevăr, puternică, de ce ar fi crăpături, de ce ar apărea fisuri? Vorbim acum de Oastea Domnului. De ce sunt neînţelegeri, dezbinări, dacă ar exista o temelie puternică? Mântuitorul pune problema înţeleptului acela care, când vrea să zidească ceva, sapă adânc, până când găseşte, într-adevăr, stâncă. Şi atunci clădeşte.

Are Ioanid o poezie, Demolare. Trebuie neapărat o demolare a trecutului nostru vinovat. Trebuie o demolare a tot ceea ce nu-i din Dumnezeu în viaţa mea. Vorbim de Oastea Domnului. Oastea Domnului e o oaste a Bisericii Ortodoxe. Ea trebuie reaşezată la locul ei, acolo unde Dumnezeu a vrut-o. Ea a fost iniţiată de un preot. Părintele Iosif a fost foarte îndurerat, şi de multe ori şi-a învinovăţit chiar şi mitropolitul pentru un singur fapt: că nu a pus, într-adevăr, problema Oastei Domnului în cadrul Sfântului Sinod, ca ea să fie nu a unei eparhii, ci să fie a întregii Biserici. El zice: Am vrut să mă mut la Bucureşti cu un scop, pentru ca, prin Sfântul Sinod, Oastea să fie dată Bisericii întregi, iar prin Capitală, ţării întregi. (…)

Şi mai zicea Părintele Iosif: În sat, doctorul vine când e cineva bolnav, politicienii, când le trebuie votul, iar avocatul, când e un proces; dar preotul a fost mereu acolo, în mijlocul satului.

Fratele Traian a fost omul care, şi în privinţa respectului faţă de preot, ne-a dat o lecţie. L-am văzut de-atâtea ori aproape plecându-se să sărute mâna copiilor săi sufleteşti care erau preoţi. Doresc să ne atenţionăm pe noi în a ne respecta trecutul nostru atât de frumos.

Avem atâtea lucruri frumoase moştenite. Ele trebuie dezgropate, studiate, cunoscute şi ele trebuie să formeze viaţa generaţiei celor care mai suntem aci, a celor care am fost aproape de Părintele Iosif, am fost împreună zeci de ani cu fratele Traian. (…)“

Fr. Moise Velescu

spiuiri din cuvântul rostit la adunarea de comemorare de la mormântul fratelui Traian Dorz / iunie 1998

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!