Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CLOPOŢELUL CEL TAINIC, DE AUR

CLOPOŢELUL CEL TAINIC, DE AUR

CLOPOŢELUL CEL TAINIC, DE AUR

1. O, Ioan şi Petru, fraţii inimii mele, fiii mamei mele, cunoscătorii unicei mele iubiri, m-aţi uitat şi voi oare într-atât de mult, încât să nu vă mai amintiţi de nimic?

2. Aţi uitat ce îmbărbătaţi eraţi în lucrarea voastră sfântă când mă vedeaţi în jurul vostru?

3. Aţi uitat, oare, cum, în momentele marilor voastre inspiraţii, îmi căutaţi participarea inimii prin ochii şi faţa mea?

4. Şi cât de fericiţi eraţi voi, văzându-mi-o întreagă; şi la fel şi ataşamentul meu total pentru ceea ce spuneaţi voi?

5. Cum se poate să fi uitat chiar şi voi de câte ori aţi poposit în casa mamei mele?

6. De câte ori vi s-au spălat aici picioarele obosite de căile Domnului,
7. cum vi s-a odihnit sufletul în aşternutul celei mai bucuroase dintre primiri,

8. cât de curată era duioşia inimilor care vă îngrijeau,

9. cât de sinceră era dragostea cu care eraţi ascultaţi

10. şi cât de unică vă era prietenia găsită şi lăsată aici?

11. Se pot oare uita în viaţă vreodată asemenea stări?
Le-aţi putut oare, într-adevăr, uita şi voi?

12. Atunci de ce stau eu cerşind aici, la Poarta Frumoasă – şi voi puteţi trece pe lângă mine fără să vă opriţi?

13. De ce treceţi pe lângă unde ştiţi că stau eu şi nici nu vă uitaţi spre durerea singurătăţii mele?

14. Este oare păcatul meu mai mare decât al lumii întregi, pe care totuşi o căutaţi?

15. Numai vina mea nu mai poate avea iertare în ochii voştri?
De ce, trecând spre atâtea uşi, nu mai vedeţi niciodată uşa mea jalnică şi părăsită?

16. Ioan, tu, până şi tu, fratele sufletului meu,
întruparea dragostei din mine,
graiul tăcerii mele,
părtaşul înfiorărilor mele cele mai sfinte,
geamătul simţirii mele cele mai curate şi mai unice…
17. Tu, al cărui nume îmi amintea mierea,
ai cărui ochi îmi aminteau cerul,
a cărui privire îmi amintea soarele
şi a cărui plecare mi le lua toate acestea dintr-o dată
– până şi tu mă poţi ocoli?

18. Lângă care alt suflet, decât al tău, m-am mai suit eu, atât de apropiat, pe Taborul unde am văzut minuni, pe care, cine le-a trăit nu le mai poate uita niciodată?

19. Şi lângă cine am mai auzit eu tăceri pe care iubirea nu le mai poate rosti nicăieri altundeva decât acolo?

20. Cine m-a învăţat pe mine să cânt cu toate corzile inimii mele vibrând ca o harfă, până la sunetul ei cel mai înalt?

21. Cine m-a deprins să mă rog cu tot duhul aprins şi răpit până acolo unde, când mă întorceam, simţeam că aripile îmi strălucesc de pulberea stelelor printre care am umblat?

22. Al cui glas mi-a atins întâiaşi dată clopoţelul tainic de aur al inimii, trezindu-mi-l şi făcându-mă să aud, cum nu mai auzisem în străfundurile mele, cântecul dumnezeiesc atât de fericit,

23. care mi-a sfâşiat dintr-o dată şi inima şi viaţa în două – ca pe o catapeteasmă cerească, de sus şi până jos
– primindu-te în „sfânta sfintelor“ templului meu?

24. Până şi tu?…

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!