SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Omilia I1
1. Cei ce se uită la întrecerile lumeşti, când află că vine vreun atlet viteaz şi plin de medalii, aleargă cu toţii să-i vadă schemele şi tehnica şi toată puterea lui. Şi poţi vedea o arenă întreagă cu mii de oameni care îşi aţintesc privirea, şi ochii trupului şi atenţia minţii, ca să nu le scape nimic din cele ce se întâmplă.
Iar dacă vine un cântăreţ vestit, la fel, aceştia iarăşi umplu teatrul şi, lăsând la o parte totul, uneori chiar şi pe cele foarte necesare şi urgente, cu mare grabă [mergând] pe drum se urcă să şadă şi să asculte sunetele şi să urmărească simfonia amândurora.
Şi acestea toate le fac mulţimile. Dar şi cei cărora le plac cuvintele fac acelaşi lucru cu sofiştii; căci există şi pentru aceştia teatre şi ascultători, spectatori care aplaudă, strigăte zgomotoase şi examinarea amănunţită a celor spuse la urmă. Deci dacă spectatorii retorilor, ai cântăreţilor şi ai atleţilor – pentru unii spectatori, pentru alţii privitori şi ascultători – stau cu atâta bunăvoinţă, cu cât oare noi n-ar trebui să arătăm mai multă râvnă şi bunăvoinţă, mai ales că nu e vorba acum de vreun cântăreţ sau de vreun sofist, ci de un bărbat care vorbeşte din cer şi care grăieşte mai răsunător decât un tunet? Căci el lumea întreagă a acoperit-o, a cucerit-o şi a umplu-o cu glasul lui, nu prin puterea strigătelor, ci prin limba sa mişcată de harul dumnezeiesc. Citeşte în continuare »
