Mărturii

Condeiul nemuritor

Un proverb latin zice: „Verba volant, scripta manent”, care, în traducere, înseamnă: „Vorbele zboară, scrisul rămâne”. Am regăsit această idee în cartea de Cugetări Nemuritoare a fratelui Traian Dorz – «Răsplata ascultării» – „Vorbele spuse zboară, dar cele scrise rămân. (…) De aceea obişnuieşte-te să scrii. Dar nu numai să scrii oricum. Ci să scrii bine…”.

Scrisul acesta a venit la Oastea Domnului odată cu Părintele Iosif. Iar Părintele a început a scrie cu dragoste şi a sfârşit scriind cu sânge. De atunci şi până astăzi, scrisul dânsului a trecut dincolo de memoria multor cititori şi s-a întipărit pe inimă, devenind credinţă. Mulţi dintre noi datorăm Părintelui fericirea întâlnirii cu Hristos şi lacrimile pocăinţei, ce au început a curge după această întâlnire.

„Ne-om aminti mereu, Părinte, de glasul şi de scrisul tău,
Căci el ne-a scos din calea morţii şi ne-a adus la Dumnezeu…”

La Oastea Domnului, cântarea aceasta răsună parcă cu mai mult dor, în acest Februarie al marilor plecări.

De curând, am citit un fragment dintr-o scriere a prozatorului Ion Agârbiceanu, care zice:
„Pentru a avea însă un folos adevărat din cetit nu e suficient să ai dorinţa, ci să ştii şi ce să citeşti. Pentru că nu tot ceea ce se pune în tipar, în formă, de carte sau gazetă, este literă de Evanghelie. Şi gazetele şi cărţile sunt aşa cum le fac cei care le scriu. Unele sunt bune, altele sunt rele, unele sunt pline de învăţătură, altele nu-ţi folosesc la nimic, dimpotrivă, te pot îndruma pe cărări primejdioase. (…) Avem azi mai multe gazete poporale bune pe care le cunoaştem cu toţii. Cea mai veche, «Foaia Poporului», apoi «Lumina Satelor» de la Sibiu”.

„…Unele sunt pline de învăţătură, altele nu-ţi folosesc la nimic” şi aş adăuga: şi nu folosesc nimănui. Mi s-a confirmat adevărul acestor cuvinte, într-o întâmplare de dată recentă.

Prin mâinile mele au trecut multe cărţi. Multe dintre ele le-am citit. Altele, doar le-am răsfoit. Şi altele le-am reparat sau, mai binezis, le-am legat. Am văzut cărţi citite de multe ori, de li se subţiaseră filele şi se desfăcuseră legăturile, dar am văzut şi cărţi care, de la apariţia lor fuseseră doar răsfoite şi aruncate apoi să decoreze ani în şir o bibliotecă în care periodic cineva mai ştergea praful. Unele cărţi sunt uzate de vreme, altele de citit.

De curând, cineva mi-a adus câteva cărţi pentru legat. Între ele, mi-a atras atenţia un tratat de idei politice scris în limba franceză, cu titlul «Histoire des idées politiques» şi publicat în anul 1922. Avea coperta originală intactă. Filele erau într-adevăr îngălbenite de vreme, dar lipite, semn că în 94 de ani nu fusese deschisă vreodată. I se dorea o altă înfăţişare. Adică o coajă nouă, fără pic de miez.

La scurt timp după aceea, am primit pentru legat o altă carte publicată cu şase ani mai târziu, în anul 1928. Nu mai păstra coperta originală, fusese refăcută de câteva ori, legăturile se desfăcuseră, filele erau îngălbenite de vreme, dar subţiate şi înnegrite de citit. Era cartea Părintelui Iosif Trifa. Era cartea «Pe urmele Mântuitorului».

Proprietarul adusese şi trei exemplare în copie pentru a le dărui altora. Gestul acesta m-a impresionat, pentru că mi-a amintit de îndemnul autorului: „Citiţi şi răspândiţi!…”

Aceste două cărţi ieşiseră de sub tipar relativ în aceeaşi perioadă, dar purtau mesaje diferite. În prima găseai o adunătură de cuvinte, numită idei, pe care nu le-a citit nimeni, că de le-ar fi citit, nu treceau dincolo de memorie. Cea de-a doua însă şi-a săpat adânc cuvintele pe multe inimi, a stors multe lacrimi, a schimbat multe vieţi. Cartea
aceasta a fost citită, recitită, scrisă de mână atunci când tiparul ne era interzis. De ce? Pentru că autorul ei, asemeni Sf. Apostol Pavel, nu numai a spus, ci întreaga viaţă a mers pe urmele Mântuitorului. Cuvintele pline de farmec, din inima mereu în clocot a Părintelui, ne-au fost aşternute pe hârtie de condeiul său nemuritor.

La finalul celor mai multe din cărţile sale, găsim încheierea aceasta: „Dragă cetitorule! Ţi-a plăcut această carte? Dacă ţi-a plăcut…” Şi astăzi mai aşteaptă încă răspunsul multora dintre noi.

Nelu LAZĂR
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVII, nr. 7 (1035) 8-14 FEBRUARIE 2016

Lasă un răspuns