Desigur, cuvântul acesta înseamnă: ni s-a transmis, am căpătat o boală. Mulţi oameni au ajuns sa-l folosească cu acest episod din viaţa lumii (care nădăjduim că va trece). Şi eu, ca mulţi alţii, m-am gândit, din cauza unor simptome, că aş putea fi contaminat. Pe de o parte, mă temeam să nu fiu izolat de cei dragi ai mei cu care sunt obişnuit să trăiesc, pe de altă parte mă gândeam că ar fi firesc să mă izolez singur, pentru a nu-i pune şi pe ei în pericol. Situaţie dificilă!… Prima boală transmisibilă din Sfânta Scriptură este lepra. Omul bolnav era nevoit să poarte haine rupte, să strige cu gura lui că este necurat şi să locuiască singur în afara comunităţii (Lev 13, 45-46).
Acum, desigur, sufleteşte, omul în mod natural se comportă ca atare faţă de comunitatea sfântă, părtăşia frăţească. Când sufletul lui, al meu, s-a trezit contaminat de vreun „virus”, el stă retras, comunică puţin (cu fraţii) şi începe să stea izolat, simţind că starea lui nu se mai potriveşte cu frăţietatea. Lucru foarte grav care necesită o neapărată „internare”. Este şi celalalt caz, când un astfel de bolnav rămâne în comunitate, inconştient şi nestingherit, curând începând să îi contamineze şi pe ceilalţi din jurul lui cu gândurile lui rătăcite, cu vederile lui strâmbe, cu firea lui neascultătoare. Din cauza bolii sale care poate fi din naştere (cea sufletească) el nu poate face mare lucru, doar ceilalţi trebuie să înceapă numaidecât tratamentul vindecător (Istoria unei jertfe, vol. III). Cuvântul fratelui Traian aminteşte de marii oameni sănătoşi-viteji ca nişte lei, ostaşii Domnului. Noi însă, cu nebăgare de seamă, putem ajunge fără imunitate, slabi ca nişte pisicuţe lipsite de putere. Să ne rămână dar un standard, un punct de referinţă şi cercetându-ne să-L rugăm pe Domnul să ne dea leacul Lui vindecător pentru mântuirea sufletelor noastre şi a celor dragi urmaşi ai noştri.
Ionel IRIMIA
