1 – Spune Cuvântul Sfânt aşa: “Sunteţi dumnezei”, toţi! … adică toţi sunteţi creatori, pentru că mai mult sau mai puţin voi toţi creaţi, creaţi gânduri şi creaţi cărţi, creaţi caractere şi creaþi exemple.
Ce mare har este acesta – dar şi ce mare răspundere.
2 – La început fiecare avem în jurul nostru un pustiu întunecos, avem o inimă necredincioasă sau o casă pustie şi întunecată de păcat, sau nişte vecini necredincioşi, sau nişte elevi încă neformaţi, sau propria noastră viaţă, plină de haos sau de dezordine, întocmai aşa cum era totul înainte de a veni lumina din care s-a născut totul.
În acest haos, noi trebuie să ne începem munca divină a creaţiei noastre.
3 – Răspundem fiecare de ceea ce creăm acolo – după voia noastră, după puterea noastră şi după chipul nostru.
Familia ta, pe care o întemeiezi, va fi până departe, aşa cum o creezi tu.
Societatea ta şi cultura ta va merge adesea după felul pe care i l-ai creat tu.
Şcoala ta, mersul tău, viaţa ta, literatura ta şi caracterele celor formaţi de tine, prin această muncă şi voinţă a ta, vor purta timp îndelungat – mulţi din aceştia poate pe totdeauna, – pecetea pusă peste ei de creaţia ta.
4 – Tu porţi răspunderea întreagă şi veşnică pentru tot ceea ce ai creat şi pentru toate urmările imprimate lor, în lumea şi sufletele la care ai lucrat, pentru că tu poţi face în jurul tău o lume fericită, sau nefericită, prin voinţa ta.
Simte-ţi deci marea ta răspundere totdeauna, pentru tot ceea ce creezi.
5 – Începe şi tu totdeauna cu începutul începutului. Adică cu tine însuţi, cu lumina care trebuie să se facă în tine, începe cu ceea ce a făcut şi Dumnezeu în cel dintâi rând, adică fă lumină!
Cheamă Lumina, primeşte-L pe Hristos în tine, căci El este Lumina sufletului tău. Şi lasă-L acolo să despartă acolo în adâncul fiinţei tale, lumina de întuneric şi apele de uscat.
– Să facă rânduială în propria ta viaţă.
6 – Desparte de la început apele de uscat şi binele de rău, cele de sus şi cele de jos, cele curate şi cele necurate, – numeşte-le pe fiecare după numele lor adevărat, şi nu le amesteca.
Pentru ca nimic să nu mai rămână în nedumerire şi în necunoştinţă, adică în haos.
7 – Fă în fiecare zi, tot ce faci în aşa fel ca la sfârşitul zilei să te poţi uita peste tot ceea ce ai făcut, şi să poţi vedea că toate sunt bune.
Aşa cum a făcut şi Dumnezeu (Facere 1, 31).
8 – Caută să creezi numai gânduri înalte, numai cărţi folositoare, numai fapte şi exemple vrednice de urmat, caractere cinstite, copii credincioşi…
Numai aşa te vei putea odihni bine şi tu la sfârşitul fiecărei zile şi la sfârşitul tuturor ostenelilor tale, gustând fericirea şi mulţumirea deplină.
9 – Tu faci lucrări Dumnezeieşti de creator, atunci când aduci minunea luminii acolo unde a stăpânit atât de îndelungat îngheţul atât de apăsător al nopţii şi al întunericului (Facere 1, 4).
Şi când faci rânduială acolo unde a domnit înainte, îndelungă vreme, numai nelegiuirea, dezbinarea şi haosul (Facere 1, 10).
Şi când lucrezi curăţie şi frumuseţe, acolo unde nu fusese decât gunoaie şi urâciuni.
10 – Când deschizi drumuri noi în locuri nemaicunoscute şi nepătrunse până atunci, pe care oamenii să meargă spre dragoste şi spre fericire (Rom. 15, 20-21), – tu faci o muncă divină, de creator.
Când creezi gânduri luminoase, cărţi originale, cărţi rodnice, caractere nobile şi oameni noi, – tu faci o muncă Dumnezeiască când faci credincioşi adevăraţi şi suflete convertite, opere folositoare şi fapte binecuvântate, – da, tu faci atunci lucruri Dumnezeieşti, eşti un creator, ca Dumnezeu – în acest înţeles a fost scris: sunteţi dumnezei.
11 – Nici o altă fiinţă din tot Universul, afară de Dumnezeu şi omul n-are o astfel de putere.
Şi fiindcă creezi liber, creezi adică aşa cum vrei tu, cum doreşti tu, cum îţi alegi tu, – de aceea vei şi purta tu singur, şi pe veşnicie toată răspunderea pentru tot ce ai creat.
Atât faţă de Creatorul tău, cât şi faţă de creaturile tale.
Nu uita aceasta nici o clipită.
12 – Adevărul este Hristos – în Sfânta Biserică a Sa Vie. Şi în Sfânta Sa Scriptură. Pentru că în aceasta este – şi rămâne – Cuvântul lui Dumnezeu Cel Unul Adevărat şi Viu!
Iar Cuvântul Său este Fiul Său, Iisus Hristos.
13 – Adevărul este ceea ce este. Adică realitatea adâncă. Aceea ce nu se schimbă. Aceea ce nu piere. Aceea ce nu se învecheşte. Aceea ce nu scade. Aceea ce nu se contrazice.
Aceea ce suntem fiecare datori să primim şi să urmăm.
14 – Adevărul este ceea ce este Etern Înalt, Etern Curat, Etern Statornic, Etern Frumos, Etern Valabil, şi aceasta este în Sfânta Biserică Vie, fiindcă ea este Trupul lui Hristos şi în Sfânta Scriptură, care este Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Descoperire pe înţelesul nostru, a ceea ce depăşeşte orice înţelegere şi pricepere a noastră.
15 – Ca tot ceea ce este din Dumnezeu, Sfânta Scriptură nu poate fi desfiinţată…
Nu poate fi nici nimicită, nici dezminţită, nici de oameni, nici de întâmplări, nici de timp.
Ea este adevărată.
16 – Sfânta Biblie nu poate fi dezminţită, nici în întregimea ei, nici în vreo parte mare sau mică din ea (Matei 24, 34-35).
Nu poate fi desfiinţată nici deformată, nici de răutatea oamenilor, nici de răstălmăcirile lor, nici de ştiinţa, nici de prostia lor.
Nici de descoperirile, nici de acoperirile lor.
Ea este mai presus de toate astea.
17 – Sfânta Scriptură este Cartea Realităţilor Universale.
Ea cuprinde toată ştiinţa, toată Arta şi toată Tehnica şi Gândirea omenirii, depăşindu-le nespus de mult pe toate acestea.
Biblia cuprinde tot ceea ce poate descoperi vreodată geniul uman. Dar încă şi mai mult.
Pentru că ea este alcătuită de geniul Divin.
18 – Ceea ce ştiinţa a descoperit abia cum, sau nici n-a descoperit încă, Sfânta Scriptură proclamă de mii de ani.
În ea sunt arătate şi spuse, cu veacuri înainte, adevăruri la care ştiinţa ajunge târziu după muncă şi muncă, – şi în măsură atât de jalnic de neînsemnată.
Dar toate acestea le vezi numai când le vine vremea să se împlinească. Abia atunci bagi de seamă că ele s-au spus cu mult înainte, dar ştiinţa înaintând încet, ajunge cu greu şi târziu etape pe care credinţa le-a atins în zborul ei cu uşurinţă, şi le-a depăşit de mii de ani.
19 – O, de când spune Biblia că atomul, pe care nimeni nu-l poate vedea, este nevăzuta materie din care sunt plămădite toate lucrurile care se văd? (Evrei 11, 3).
Atunci unde este adevărata ştiinţă?
20 – O, de mii de ani spune Biblia că pământul este un glob spânzurat pe nimic (Iov 26, 7).
Ce luminaţi şi ce luminoşi sunt cei ce cred. Ce înţelepciune este cea a lui Dumnezeu.
Binecuvântat să fie cel ce ne-a revelat-o.
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
