Meditaţii

Un bun ostaş al lui Hristos este un bun fiu al Bisericii Ortodoxe.

„Dacă n-ar fi trezit Dumnezeu, prin Părintele Iosif şi prin inspiraţia Duhului Sfânt, această Lucrare binecuvântată, în locul acesta pustiu, de aici, din Sibiu, n-ar fi fost această casă, şi în casă nu eram noi cei care alcătuim Casa lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu cea Vie. Datorită acestei Lucrări de trezire şi de înviorare duhovnicească am putut să înţelegem ce înseamnă dragostea lui Hristos, ce preţ mare a avut venirea Domnului Iisus pe pământ, Jertfa Lui, ascultarea Lui de Tatăl şi primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta ne-a făcut nouă lucrarea Oastei lui Dumnezeu. Acesta este cel mai mare bine pe care-l recunoaştem cu toţii. (…)

Toată viaţa noastră de ostaşi, dacă, într-adevăr, mergem pe drumul acesta drept, şi pe albia aceasta dreaptă a Lucrării lui Dumnezeu, nu putem s-aducem vreo învinuire asupra Bisericii, asupra învăţăturii din Biserica Ortodoxă, nici cât un fir de păr, nici cât o iotă măcar, încât să spunem: Aceasta nu-i bună. Pentru că aceia care au fost înaintea noastră, începând de la primii ani după Domnul Iisus şi până în zilele noastre, au păstrat cu sfinţenie această învăţătură din Biserica noastră Creştină Ortodoxă. Şi Părintele Iosif, aşa cum se spunea, el însuşi a fost un preot ortodox. (…)

Un bun ostaş al lui Hristos este un bun fiu al Bisericii Ortodoxe. (…) Sf. Apostol Petru spune: «Daţi-vă şi voi toată silinţa să uniţi cu credinţa voastră fapta…» şi toate celelalte virtuţi sfinte. Acesta este drumul nostru şi aceasta este lupta noastră, cu noi înşine. Nu cu cei din afară avem noi războiul cel mare, cât avem război cu noi înşine, cu fiecare. Noi suntem în luptă cu vrăjmaşul, în luptă cu firea noastră pământească.“

fratele Marin Guguleanu, din Cilieni, judeţul Olt

din cuvântul la a 61-a comemorare a trecerii la cele veșnice a Părintelui Iosif Trifa ( februarie 1999 )

Lasă un răspuns