„Ca tot cela ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Aş dori să încercăm să ne statornicim un pic atenţia asupra acestui verset. Pentru că în el, de fapt, stă toată esenţa mântuirii noastre şi a credinţei noastre.
Deci există o diferenţă fundamentală între viaţa veşnică şi moartea veşnică şi există o diferenţă fundamentală între cei ce cred în El şi cei ce nu cred în El. Se pare că aceasta este cea mai importantă condiţie care îi diferenţiază pe oameni. Unii se duc spre osânda veşnică, iar alţii se duc spre viaţa veşnică. Se pare, totuşi, că avem o condiţie: să credem în El.
Acum, mă gândesc eu: ce înseamnă să cred în Dumnezeu? Să mă duc la biserică, să postesc, să mă rog, să citesc, să fiu de treabă? Vedeţi, noi de multe ori făcând aceste lucruri, avem impresia că credem în El. Dar să ştiţi că de cele mai multe ori ne înşelăm. Nu asta înseamnă să crezi în El! (…)
Credinţa nu e, de fapt, viaţa morală pe care o ducem noi. Noi confundăm termenii. Avem impresia că dacă trăim o viaţă morală, suntem oameni credincioşi. Nu asta înseamnă să crezi în El. Morali sunt şi alţii, de alte credinţe, de alte religii, alţii chiar păgâni, care se roagă la tot felul de zeităţi păgâne şi care au o viaţă care nu ne face cinste de multe ori nouă, ca creştini. Cu ce eşti tu mai bun decât aceştia? Trebuie să fie ceva care te diferenţiază profund faţă de celălalt, ca să primeşti viaţa veşnică. Aceasta e condiţia, zice Domnul.
Sfinţii Părinţi spun că unul din cele mai mari păcate în care stau oamenii este părerea de sine. Şi exact această părere pe care o avem, că noi credem, că noi suntem, ne trage foarte tare în jos şi nu putem să credem, cu adevărat, în Domnul! Pentru că avem părerea că credem. Dar a crede în Domnul nu înseamnă a crede despre Dumnezeu, ci a-L dobândi pe El viu şi adevărat în inima Ta. Să ai o relaţie vie cu El”
Fratele Isac Gheorghe (Cluj Napoca)
