Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cu Domnul spre Ierusalim, în Duminica Floriilor

Cu Domnul spre Ierusalim, în Duminica Floriilor

Cu Domnul spre Ierusalim, în Duminica Floriilor

O, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Mă alătur şi eu sufleteşte în această gloată ca un umil însoţitor al Tău. Învredniceşte-mă, Mântuitorule, şi pe mine să merg pe calea sfintelor Tale patimi, învredniceşte-mă, Doamne, şi-mi dă dar să pot atrage şi pe alţii în acest drum al mântuirii noastre sufleteşti.

Convoiul pleacă din Betania spre Ierusalim. În frunte merge Mântuitorul „călare pe mânzul asinei”. Merge ca o lumină pe care răutatea omenească n-o mai poate acoperi; merge ca o biruinţă pe care răutatea cărturarilor şi fariseilor n-o mai poate opri.

Apostolii păşesc în urmă tăcuţi, trişti şi îngânduraţi. De o săptămână încoace Mântuitorul le-a spus mereu tot lucruri grozave, prevestitoare de lucruri mari „pe care ei nu le înţeleg”.

Convoiul iată ajunge în dealul Măslinilor. Betania stă spre răsărit de la Ierusalim, după muntele numit al Măslinilor, la o depărtare cam de opt kilometri de Ierusalim.

Când, venind dinspre Betania, te iveşti în vârful Muntelui Măslinilor dintr-o dată se vede jos în faţă întreg Ierusalimul şi jurul lui. Din vârful muntelui, calea spre Ierusalim duce în jos, trecând peste valea Chedronului. Spre orientarea cititorilor dăm pe pagina 133 fotografia cu Muntele Măslinilor pe unde a venit Mântuitorul în Duminica Floriilor.

Din vârful dealului, Mântuitorul a venit pe calea ce se vede la dreapta, a coborât dealul, trecând pe lângă Grădina Ghetsimani şi, trecând pârâul Chedron, a intrat în templul din Ierusalim pe poarta ce se cheamă azi „Poarta de aur”. Templul din Ierusalim era pe locul unde se vede în imagine o clădire frumoasă cu boltă mare. Sinagoga din Ierusalim era pe locul unde a fost vestita biserică a lui Solomon.

După această orientare să urmăm mai departe cu calea Mântuitorului şi a gloatei ce-L însoţea. Când S-a ivit Mântuitorul şi însoţitorii Lui în vârful Muntelui Măslinilor, o mare mişcare s-a făcut în Ierusalim. Poporul ce venise la praznicul Paştilor era plin de vestea minunilor ce făcuse Iisus şi îndeosebi de minunea învierii lui Lazăr şi iată acum Se apropia Cel Care făcuse atâtea minuni. Când a început Iisus a coborî dealul Măslinilor, gloata tot mai mare se făcea în jurul Lui. Începuseră a se auzi glasuri de laudă şi de mărire pentru Mântuitorul.

Se umplură de bucurie şi apostolii şi, „apropiindu-se de Ierusalim spre pogorâşul Muntelui Măslinilor, au început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră”…

S-au aflat însă în gloată şi glasuri de farisei pizmăreţi care au zis lui Iisus: Învăţatorule, ceartă-Ţi ucenicii şi le spune să tacă!” Însă Iisus le-a răspuns: „Vă spun vouă că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19,37-40). Adică Iisus le spunea fariseilor că nimeni şi nimic nu va mai putea împiedica marea Sa lucrare pentru mântuirea neamului omenesc.

Din ce se apropia convoiul de Ierusalim, gloata tot mai mare se făcea şi cântările de laudă tot mai tare răsunau.

O, Scumpul meu Mântuitor! Iată, după atâtea hule şi batjocuri, poporul a ajuns să Te cunoască şi să Te mărească. În fruntea gloatei Tu trebuie să mergi acum fericit şi mulţumit de izbânda adevărului. Dar, o, Dumnezeule, ce văd eu în ochii Tăi, Mântuitorule? Văd lacrimi, Te văd plângând.

„Şi când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând: de-ai fi cunoscut măcar în această zi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni zile când vrăjmaşii te vor face una cu pământul, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată” (Luca 19,41-44). Mântuitorul plânge, dar nu plânge dărâmarea zidurilor de piatră, ci plânge dărâmarea şi pieirea sufletelor din cetate care n-au vrut să primească mântuirea.

Dragă cititorule, oare nu cumva eşti şi tu o cetate care nu-L primeşti pe Mântuitorul şi mântuirea sufletului tău? Mântuitorul poate că plânge pentru sufletul meu şi al tău, pentru pieirea mea sau a ta şi noi tot în păcate? Mântuitorul Se apropie de poarta Ierusalimului.

Un împărat se apropie să intre cu triumf în cetate. Şi ce umil este acest împărat!

Şi ce umili sunt şi însoţitorii Lui, apostolii, care Îl urmează pe jos şi desculţi!

Însă cu ei duc puterea unei împărăţii ce va dura până la sfârşitul veacurilor.

Norodul începe a rupe ramuri de finic. „Unii îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau în calea Lui”. Noroadele care mergeau înainte şi cele care veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului” (Matei 21,8-9). Iisus intră în cetatea Ierusalimului…

…Când a intrat Mântuitorul în Ierusalim la Duminica Floriilor era spre seară.

Mântuitorul a intrat de-a dreptul în templu, în biserică, unde a început a învăţa.

În Lunea şi Marţea cea Mare a spus Mântuitorul unele dintre cele mai frumoase pilde şi învăţături.

În ziua de Florii, iudeii au întâmpinat cu osanale pe un Hristos politic.

Iudeii aşteptau un Mesia, un împărat lumesc care să scuture jugul romanilor şi să refacă împărăţia cea lumească a lui Israel. Iudeii credeau că acest Mesia politic este Iisus.
Sufletul lor n-avea nimic cu Domnul Vieţii.

Strigătele din ziua Floriilor erau strigăte politice care n-aveau nimic cu mântuirea sufletului.  Domnul intra numai în cetate, nu şi în sufletele strigătorilor.

S-a şi văzut îndată acest lucru. A doua zi Domnul i-a întâlnit pe strigători în tinda bisericii făcând negustorie.  I-a scos afară cu biciul şi cu mustrări aspre (Matei 21,12).

După trei zile cei cu „Osana” s-au întors împotriva Domnului şi L-au răstignit pe cruce.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *