Părintele Iosif ne dă un exemplu minunat de felul cum poate să-şi sfârşească viaţa pe acest pământ un om duhovnicesc:
“…După ce a trăit o viaţă întreagă luptând şi biruind, … (omul duhovnicesc, n.n.) simte că i s-a apropiat sfârşitul călătoriei.
El simte că “clipa plecării sale este aproape” (cf. II Tim. 4. 8).
El simte că în curând va părăsi trupul acesta şi va pleca Acasă la Domnul (II Cor. 5. 8).
El nu mai are acum decât o singură dorinţă: “doreşte să se mute şi să fie împreună cu Hristos” (Fil. 1. 23).
El nu se teme de nimic… De patruzeci de ani stă gata să plece în orice clipă Acasă la Domnul.
În timpul zăcerii sale, … citeşte mereu din Biblie.
Îi place acum să citească îndeosebi Psalmul 118, … (care) parcă e scris anume pentru viaţa lui cea trăită clipă de clipă cu Domnul…
Cu o astfel de viaţă, el stă liniştit în faţa morţii.
Înapoia lui are o viaţă trăită cu Domnul, iar în faţa lui are acum făgăduinţa Domnului:
Să nu se tulbure inima voastră! În Casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri… Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc… ca acolo unde Eu sunt şi voi să fiţi…(Ioan 14. 1-3).
Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede Celui ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci se mută din moarte la viaţă (Ioan 5. 24)…
Într-o noapte, deschide Biblia – pentru ultima oară – şi citeşte în Apocalipsa cap. 21…
El se opreşte (din citit n.n.), glasul i se stinge, puterile îi slăbesc.
Se uită în zare…, lângă el îl vede priveghind pe îngerul păzitor – darul Duhului Sfânt – care l-a păzit prin atâtea încercări şi l-a călăuzit mereu pe căile Domnului…
Îngerul a venit de data asta cu o solie… el înţelege…, vede în zare “locul ce i l-a gătit Domnul”. El vede Ierusalimul cel Ceresc.
El vede cununa vieţii cea aşteptată.
Ultimele lui cuvinte sunt acestea:
“Lupta cea bună m-am luptat, crefinţa am păzit, călătoria am sfârşit”…
Doamne Iisuse, în mâinile Tale încredinţez sufletul meu!
Eu vin acum la Tine…
Viaţa cea pământească a lui se sfârşeşte… se sfârşeşte ca un răsărit de viaţă nouă, cerească.
El trece acum în lumea Mântuitorului.
Se scutură lutul de pe sufletul lui.
Sufletul lui scapă de ultima legătură a pământului, de lutul corpului.
El pleacă spre Acela Care îl cheamă cu glas dulce:
Vino, slugă bună şi credincioasă! (Matei 25. 21)…
Sufletul lui se apropie de Ierusalimul cel ceresc despre care a citit în Biblie.
Ce mărire! Ce slavă! Ce strălucire!…
Cetatea Domnului străluceşte ca un soare ceresc…
Toate porţile sunt deschise…
Sufletul lui intră în Sfânta Cetate.
Corul de îngeri îl întâmpină cu cântece de biruinţă.
El face acum parte acum din Oastea Cerească a Domnului.” (Preot Iosif Trifa – “Oglinda inimii omului”, Ed. O.D., Sibiu, 2007 – pag. 80-83)
Aşadar moartea omului duhovnicesc este o înviere, o trecere la viaţa veşnică.
Slăvit să fie Domnul!
