Cum pot sã-Ţi mulţumesc eu oare
cã azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnã
şi pace am cu Dumnezeu?
Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã astãzi
sunt, de pãcatul meu, iertat
cã sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în luminã-mbrãţişat?
Ce liniştitã-i conştiinţa
cã dus e zbuciumul trecut
cã dusã-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut!
Cum pot sã-Ţi mulţumesc cã-n trista
şi-amara-mi viaţã mi-ai adus
atâta binecuvântare
cât nici nu bãnuiam, Iisus…
Cum pot sã-Ţi mulţumesc?… ce lacrimi
şi-n ce cântãri sã izbucnesc
când slava datã şi promisã
nici a privi-o nu-ndrãznesc?
Cum pot sã-Ţi mulţumesc, când vorbã
sau lacrimã pe lume nu-i
sã-ncapã nici a mia parte
din cât şi cum aş vrea sã-Ţi spui?
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
