Meditaţii

Cum putem noi cinsti pe înaintaşii noştri?

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri.” Ce poruncă dumnezeiască, sfântă şi puternică este aceasta! Cine nu-şi aduce aminte de înaintaşii săi, de mai-marii săi, de părinţii poporului său, de strămoşii săi în credinţă şi în viaţă, acesta este un om nenorocit. E ca un fir de iarbă tăiat, rupt de rădăcina sa, care se usucă şi pe care-l duc vânturile şi apele, fără să mai aibă nici prezent, nici viitor. Pe noi, Dumnezeu ne-a născut din nişte părinţi mari şi sfinţi. Poporul nostru s-a născut o dată cu credinţa în Dumnezeu! Strămoşii noştri nu L-au aflat pe Hristos după secole de păgânism şi de întuneric, ca alte popoare. De aceea, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii noştri, care de la începutul vieţii lor şi-au deschis inima pentru adevărul lui Dumnezeu; pentru adevărul acestei mari credinţe.

Am vorbit în zeci de rânduri despre datoria noastră eternă şi sfântă de a ne simţi totdeauna legaţi de trecutul nostru, de părinţii noştri, de înaintaşii sfinţi care ne-au lăsat nouă nu numai mărturia frumoasă a credinţei, a vitejiei, a hărniciei şi a cinstei lor în toate semnele nemuritoare semănate de-a lungul şi de-a latul patriei noastre; ci ne-au lăsat Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, dovada credinţei lor, învăţătura lor nemuritoare şi porunca lor să le urmăm credinţa. „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire”… Acesta este prezentul: să ne uităm cu băgare de seamă la sfârşitul felului de vieţuire al părinţilor şi înaintaşilor noştri. Şi-o poruncă pentru tot viitorul: urmaţi le credinţa! (…)

Am vrea să vorbim acum, pentru că suntem la o sărbătoare atât de minunată şi fericită, despre unul dintre ceilalţi profeţi ai neamului nostru, pe lângă opera căruia am trecut foarte mulţi dintre noi foarte nepăsători, cum am trecut pe lângă zidurile mănăstirilor şi ale bisericilor noastre fără s-o auzim pe Ana, pe Maria, pe Ştefan, pe Neagoe vorbindu-ne din aceste ziduri. Odată, când fariseii certau copiii să nu cânte „Osana!”, să nu-L laude pe Dumnezeu, I-au spus lui Iisus atunci: „Ceartă-Ţi ucenicii! Nu vezi ce vorbesc?”. Mântuitorul le-a zis: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Pentru Dumnezeu trebuie să mărturisească cineva. Când glasurile tac, trebuie să mărturisească pietrele. Ştefan a tăcut şi Neagoe a tăcut, şi Ana a tăcut, şi Manole a tăcut. Dar vorbesc zidurile, vorbesc pietrele. Şi aceste pietre ne aduc aminte nouă despre toate aceste jertfe minunate şi despre istoria atât de grea, dar atât de frumoasă a acelora care ne-au adus până astăzi pe noi, prin toate câte au trecut. (…)

Traian Dorz