Unul dintr-o sutã

La finalul celor două probe la care au fost supuşi cei treizeci şi două de mii de ostaşi ai lui Ghedeon, doar trei sute dintre ei s-au dovedit a fi şi ostaşi ai Domnului (cf. Judecători 7, 1-7). Dacă, după prima probă, cea în care s-a cerut poporului să-şi exprime, în mod voluntar, hotărârea şi curajul de a porni la luptă împotriva vrăjmaşului, dezertează douăzeci şi două de mii de ostaşi (cf. Judecători 7, 3), după cea de a doua nu mai rămân decât trei sute (cf. Judecători 7, 4-7). Dacă la prima probă a contat alegerea şi hotărârea omului, la cea de a doua, una la care ostaşii nici măcar nu ştiau că participă, a contat alegerea şi hotărârea Domnului. O alegere şi o hotărâre de care s-au putut bucura doar cei care au reuşit să-şi păstreze demnitatea de ostaş, întrucât, rămânând în picioare şi bând apă din căuşul palmelor (cf. Judecători 7, 6), n-au abandonat nici măcar o clipă vegherea şi scrutarea împejurimilor. Prin atitudinea lor, au dovedit că nimic nu-i poate îngenunchea şi robi, nici măcar nevoia firească şi legitimă de a-şi odihni trupul şi de a-şi ostoi setea. Cât de minunat surprinde Sfântul Apostol Pavel această imagine, când le scrie Corintenilor: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva (cf. I Cor. 6, 12)! La polul opus se află imaginea celor care, biruiţi de lăcomie, îşi pleacă genunchii pe malul apei, uitând cu totul de demnitatea şi menirea lor de ostaşi. Şi această imagine este surprinsă în mod magistral de către Sfântul Grigorie de Nyssa, care, referindu-se la o întâmplare petrecută cu o maimuţă de la circ, căreia un spectator, în timp ce aceasta dansa şi se comporta pe scenă asemenea unui adevărat artist, îi aruncă câteva din acele lucruri de mâncare care atrag lăcomia unor astfel de animale, ne avertizează: „După cum acestei fiare nu i-a fost suficientă înfăţişarea falsă pentru a fi socotită om, pentru că şi-a trădat firea prin lăcomia după lucrurile de mâncare, tot aşa şi cei ce nu şi-au format cu adevărat prin credinţă propria lor fire, cu uşurinţă vor fi dovediţi prin lăcomiile diavolului că sunt altceva decât se proclamă. În loc de smochine, de migdale sau de fructe asemănătoare, piaţa diavolului oferă, ca mâncare pentru lăcomia noastră, mărirea deşartă, ambiţia, pofta de câştig şi altele la fel; prin aceasta ea trădează uşor sufletele maimuţăreşti care simulează creştinismul prin imitaţia prefăcută, scoţându-şi în vremuri de pătimire masca cumpătării, a blândeţei sau a oricărei alte virtuţi” (cf. Sf. Grigorie de Nysssa, Despre sensul numelui sau profesiunii de creştin).

Pentru ca această anecdotă din vremea Sfântului Grigorie să nu ni se potrivească şi nouă e absolut necesar să stăm drepţi şi cu multă luare-aminte pentru a ne păstra neştirbită demnitatea noastră ostăşească, de la începutul şi până la sfârşitul luptei. Să ne ferim a ne asemăna ostaşilor „neînfricaţi” ai lui Ghedeon, care, după ce şi-au declarat curajul şi hotărârea de a lupta împotriva vrăjmaşului s-au şi crezut biruitori! În cele din urmă s-a arătat că, de fapt, curajul lor nu era decât tupeu şi lăcomie, iar hotărârea lor o sterilă declaraţie sau proclamaţie. O hotărâre autentică schimbă firea omului, aşa cum a schimbat-o pe cea a celor trei sute de ostaşi ai lui Ghedeon, pentru care demnitatea ostăşească a devenit starea lor naturală sau firească. Sau aşa cum a schimbat-o pe cea a Părintelui Iosif Trifa, care, pentru a-şi motiva atitudinea plină de bunăvoinţă, generozitate şi demnitate manifestată faţă de preotul Secaş, unul din cei mai înverşunaţi oponenţi ai săi, mărturiseşte fratelui Traian Dorz: …Eu nu pot fi altfel decât aşa… (Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. I, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1998, p. 289).

Referitor la titlu, trebuie să recunosc că procentul de unu la sută nu e tocmai exact. Un calcul simplu ne arată că, de fapt, trei sute din treizeci şi două de mii indică un procent mai mic decât unu. Pentru ca procentul să ajungă la unitate, ar fi fost nevoie ca pe lângă cei trei sute de ostaşi să se mai alăture câţiva.

Dacă ostaşii lui Ghedeon n-au putut ajunge la unitate în privinţa procentului, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu ca măcar noi, cei de azi, să ajungem la unitate în privinţa credinţei. Pentru aceasta însă e nevoie ca în rândurile noastre să crească procentul de generozitate, demnitate şi mărinimie sau, după cum numeşte Cuviosul Paisie Aghioritul toate acestea, de „nobleţe duhovnicească”.

Preot Gheorghe MANOLE

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, ”Iisus Biruitorul”

Anul XXIX, nr. 5 (1138) 29 IAN.-4 FEBR. 2018

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *