Oare trebuie să vi-l descriu, domnule general? Nici realitatea, nici visele, nici imaginația oamenilor cinstiți şi raționali nu pot nici măcar să prezinte imaginea cumplită a războiului care va veni, spre care neamul omenesc înaintează spre a-l întâlni..
De asemenea, e foarte greu, domnule general, să descrie cineva cu limbă omenească acea noapte furtunoasă şi întunecată, plină de fărădelegi şi de crime, de groază şi de haos, în care Europa şi America, fiind în flăcări, vor trage după ele lumea întreagă.
Din toate acestea sunt clare următoarele:
- a) că lumea civilizată va pune în slujba războiului care va să vină toată puterea minții sale, toată energia sa, toată bogăţia şi toate resursele sale;
- b) că groaza anihilării din pricina războiului ce va veni, va depăşi groaza tuturor războaielor anterioare;
- c) că războiul viitor se va deosebi de altele prin lipsa sensului, precum şi a milei şi a eroismului.
Care sunt cauzele războiului?
Domnule general, mă întrebați care vor fi cauzele viitorului război?
Mă întrebați, într-adevăr, despre cauzele reale ale acestui război sau despre evenimentul care va deveni motiv sau pricină pentru a începe războiul? Acestea sunt două lucruri cu totul diferite. Cauzele putem să le constatăm de acum, în vreme ce evenimentul putem să îl presupunem…
Domnule general, primul sânge omenesc, care în mod criminal a fost vărsat pe pământ, a fost sângele fratelui. Acesta este simbolic pentru toate crimele omului săvârşite asupra omului, până la sfârşitul istoriei. Şi ultimul sânge care va fi vărsat, domnule general, pe pământ va fi din nou sângele fratelui. Pentru că al cui altcuiva ar putea să fie?…
Şi astfel, generale, acest prim pincipiu sau început al tuturor războaielor viitoare, din perspectiva Sfintei Scripturi a lui Dumnezeu, se citeşte după cum urmează:
- a) există o lege tacită a păcatului;
- b) războiul omului împotriva semenului său este rezultatul războiului omului împotriva lui Dumnezeu;
- c) războiul părinților împotriva lui Dumnezeu îl extind şi îl duc mai departe copiii lor, prin războiul unuia împotriva celuilalt;
- d) mila Creatorului micşorează puterea legii păcatului şi astfel devine posibilă continuarea neamului omenesc pe pământ.
Când un popor se îndepărtează de Dumnezeu Unul Cel Viu, atunci în esență el moare, entitatea lui se mărgineşte la această lume, ca o umbră, ca un stejar putrezit din rădăcină, chiar dacă încă nu s-a prăbuşit la pământ…
- a) niciun popor nu poate să păcătuiască împotriva Legii lui Dumnezeu şi să trăiască în
pace;
- b) păcatul constituie un factor provocator al războiului; oricât de mult un popor păcătos s-ar dovedi a fi iubitor de pace, războiul va veni asupra lui;
- c) pentru ca Dumnezeu să pedepsească un popot care îl refuză, îl respinge şi luptă împotriva Lui, foloseşte uneori popoare de la mare distanță…
Înrobire meritată
… Regula este clară, ca o operație matematică, şi este următoarea: un popor care este înrobit în război, merită înrobirea din cauza vieții destrăbălate pe care a dus-o în perioada de pace de dinainte…
În toate aceste situații, trei lucruri sunt mai clare decât soarele, adică motivul sau cauza, urmarea sau consecinţa şi legătura dintre acestea două. Cauza este păcatul poporului, consecința este înrobirea poporului, în vreme ce inelul de legătură dintre cele două este Însuşi Dumnezeu Cel Preaînalt…
Oare nu este foarte clar, domnule general, ca şi soarele în timpul verii că:
- a) păcatele conducătorului poporului provoacă războiul şi înfrângerea?
- b) din pricina păcatelor şi fărădelegilor conducătorilor poporului suferă poporul, şi statul se năruie, se pierde independenţa şi libertatea poporului?
Din pricina bunătății conducătorilor buni, Dumnezeu îi respinge pe vrăjmaşi şi dăruieşte biruința unui popor.
Atunci când conducătorii buni se vor mândri cu puterea lor sau cu înţelepciunea sau cu bogăţia lor (pe care Dumnezeu li le-a dăruit) şi se vor îndepărta de Domnul, atunci Dumnezeu îi pedepseşte aspru.
Pentru ca un conducător al poporului să fie bun, înseamnă că acesta se alipeşte de Dumnezeu, Cel Unul şi Viu, şi respectă toate poruncile lui.
Cu popoarele se întâmplă în timpul războiului ceea ce se petrece cu indivizii în vreme de pace, adică întotdeauna colaborarea cu răul aduce cu sine răul asupra tuturor colaboratorilor.
Trebuie să ştim că Dumnezeu Cel Drept este întotdeauna cel mai fidel aliat pentru cei care aleargă la El şi I se roagă Lui.
De asemenea, noi trebuie să cunoaştem că nicio dotare armată materială superioară, pe care necredincioşii şi ateii o iau în calcul, nu îi ajută însă cu nimic (în a câştiga bătălia cu cei care se încred în Dumnezeu – n.trad.).
Armele nu sunt de folos
Însă, domnule general, aşa cum războiul nu este stabilit de numărul soldaților, tot aşa el nu este hotărât nici de arme. În război, oamenii înşişi sunt morți fără puterea şi fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar puterea şi ajutorul lui Dumnezeu se oferă celor drepți, iar nu necredincioşilor şi netrebnicilor.
Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu ne învață clar că armele nu ajută în război. Atunci, ce anume ajută? Numai Dumnezeu ajută. Şi Dumnezeu îi ajută pe credincioşi, pe cei curați şi pe drepți să se opună necredincioşilor, întinaților şi nedrepților. Pentru ca Dumnezeu să îi ajute pe primii împotriva celor de-ai doilea, El nu foloseşte puterea Lui, Care să distrugă toată lumea, ci foloseşte mijloace lipsite de importanță, de obicei mijloace foarte mici, lipsite de importanță până la ridicol în ochii oamenilor.
(urmează exemple pe care le-a dat atunci Sfântul Nicolae, care nu mai sunt expuse aici).
Aşadar, domnule general, armele nu ajută acolo unde Dumnezeu nu ajută. Acolo, însă, unde ajută Dumnezeu, este de ajuns o prastie sau un toiag de păstor.
(urmează exemple)
Aşadar, nu ajută nici armele, nici armata numeroasă acolo unde Dumnezeu Se opune.
Iată, deci, cum cu mijloace umile şi cu lucruri lipsite de importanță Domnul puterilor luptă pentru cei ce se tem de El şi I se închină, împotriva celor care nu se sprijină pe El, Cel Atotputernic, ci se sprijină pe puterea lor aritmetică (pe numărul mare de soldați), pe capacitatea lor superioară de resurse (arme) şi pe aliații lor.
Exemplele de mai sus ne dau o învățătură clară:
- a) că cel care în război se va baza pe armele lui, datorită lepădării de Dumnezeu şi din pricina mândriei inimii lui, el are parte de o înfrângere umilitoare şi este distrus;
- b) că cel care în război nu se bazează pe armele lui, cu smerenie în inimă şi cu pocăință cere ajutorul lui Dumnezeu, acela are biruințe slăvite;
- c) că Dumnezeu îl ajută pe cel smerit şi credincios împotriva celui mândru şi necredincios.
din „Să fim optimiști, orice s-ar întâmpla” – Sfântul Nicolae Velimirovici
