11. Viermele din tine este acela căruia nu-i place mustrarea Cuvântului Sfânt. El este acela care se supără şi se zvârcoleşte atunci!
Nu sări şi nu-ţi apăra viermele!
Nu te lua la luptă cu cel folosit de Domnul spre a te scăpa de viermele cel rău din tine.
Lasă Cuvântul Sfânt să ucidă acest vierme.
12. Nu te certa şi nu te supăra pe cel de care se foloseşte Domnul contra păcatului tău. Şi nu te apuca să-l vorbeşti de rău fiindcă s-a legat de „viermele” care roade cuibărit în inima ta.
Ci mai degrabă deschideţi inima ta, ca să înlesneşti Domnului să nimicească răul de acolo din ea.
Căci numai astfel vei putea fi izbăvit de la uscăciu-ne şi de la foc.
13. Dacă aţi fi orbi faţă de lume, atunci aţi fi ca unii care nici n-ar fi făptuit păcatul, fiindcă ceea ce nu poţi vedea, nu poţi nici dori.
14. O, dacă aţi fi orbi faţă de diavolul, atunci n-aţi avea păcat faţă de Iisus.
Dar, dacă cu voinţa şi cu ştiinţa voastră sunteţi orbi faţă de Iisus, cum să nu aveţi păcat?
Căci toate celelalte păcate izvorăsc din acesta unul.
15. Păcat ajungi să ai numai dacă ţi-l faci tu singur.
Nimeni nu-ţi poate face ţie răul dacă nu ţi-l faci tu însuţi.
Nimeni nu te poate sili să faci păcatul dacă nu priveşti tu însuţi la el cu ochii tăi. Şi nu-l doreşti tu cu inima ta.
Dacă nu-ţi deschizi tu însuţi inima ta ca să intre pă-catul în ea cu gândul lui, apoi cu duhul lui, apoi cu fapta lui.
16. Păcatul se transformă în blestem şi în osândă pentru cel care-l face şi pentru urmaşii lui.
Şi în veacul acesta, şi în veacul viitor.
Neprihănirea se transformă şi ea în binecuvântare tot la fel.
17. Ai văzut oare fericirea lumii?
Ai văzut şi ai avut gloria şi banii ei?
Cu ce te-ai ales şi ce ţi-a mai rămas până la urma urmelor din ele?
Numai păcatul şi plata acestuia – moartea.
Adică osânda şi blestemul veşnic.
18. Ai avut averea, frumuseţea, desfătările şi iubirea lumii.
Spune, cu ce ai mai rămas din toate acestea după ce s-a risipit visul deşertăciunii lor,
după ce te-au lăsat cu un trup îmbătrânit ca un pu-tregai nemernic şi netrebnic? Ce ţi-a mai rămas după ele?
Doar scârba şi păcatul că le-ai iubit, că le-ai căutat şi că te-ai folosit de ele.
19. Îţi mulţumim, Iisuse Doamne, că ne-ai dat, prin credinţa în Tine, iertarea tuturor păcatelor noastre
şi pacea cu Tatăl Ceresc,
şi mângâierile şi bucuriile harului,
şi vrednicia de slujitori ai Tăi,
şi cinstea de a pătimi pentru Tine,
şi nădejdea moştenirii veşnice împreună cu cei sfinţi.
Numai Ţie Ţi le datorăm acestea, numai Ţie, Iisuse Dulce, pe veci de veci.
20. Fă, Iisuse Doamne, Te rugăm, ca toţi cei care s au împărtăşit din binefacerile Tale să ajungă nişte mărturii vii
şi nişte vase de cinste pentru Numele Tău şi pentru Biserica Ta, atât prin cuvântul, cât şi prin tăcerea lor,
atât prin viaţa lor, cât şi prin moartea lor,
până la sfârşitul veacurilor şi necazurilor, şi vrăjmaşilor.
Amin.
Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
