O poveste indiană istoriseşte că într-o zi un cocostârc bătrân se plimba de-a lungul unei gârle, căutând melci. Soseşte acolo o frumoasă lebădă. Întinzându-şi gâtul, cocostârcul o întrebă de unde vine.
– Vin din cer.
– Cerul? Despre cer n-am mai auzit niciodată. E departe?
– Da!
– E o ţară frumoasă?
– Foarte frumoasă.
– Mai frumoasă decât asta?
– Mult mai minunată!
Şi lebăda îi povesti despre frumuseţile lacurilor, ale râurilor, izvoarelor şi climei din ţara cea minunată. Bătrânul cocostârc asculta. După ce ea isprăvise vorba, o mai întreabă:
– Bine! Dar oare sunt şi melci în cer?
Înălţându-şi gâtul său mlădios în sus, lebăda răspunse:
– Nu, din fericire, acolo nu-i nimic atât de urâcios. Melcii nu sunt primiţi acolo. Nu, nu, melci nu vei găsi acolo.
– În cazul acesta, zise cocostârcul, n-am ce să caut în cerul dumitale. Mie-mi trebuie melci!
Un mare adevăr se ascunde în pilda aceasta. Dacă un om neîntors la Dumnezeu s-ar strecura cumva în cer, pentru el acolo ar fi iadul, căci n-ar găsi acolo ceea ce doreşte inima sa. Dacă o viaţă întreagă omul a trăit ascultând de patimile şi poftele sale, în cer el n-ar putea să-şi mulţumească dorinţele. Deci n-ar fi mulţumit, întocmai ca şi cocostârcul care a refuzat cerul, fiindcă acolo nu sunt „melci”.
Ioan MARINI
din ”HRANĂ PENTRU FAMILIA CREŞTINĂ”
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2015
