Cum cerul larg de varã apleacã-te senin
asupra celor care spre-a ta luminã vin
furtunile puţine şi scurte sã le ai
curat şi cald sã-ţi fie al lacrimilor grai.
Cei osteniţi sã afle la umbra ta alin
cei blânzi, împãrtãşirea simţirii lor deplin
cei buni încurajarea, cei îndrãzneţi avânt
mai drept sã plece dreptul, mai sfânt acel ce-i sfânt.
Belşugul frumuseţii lãuntrice sã-ţi creşti
nãlţându-ţi omenia spre formele cereşti
chiar ce ţi-e mai aproape, priveşte-l depãrtat
ca ruperea sã-ţi fie uşor de suportat.
Hãţişul de ispite e greu şi-ntunecos
nu-l trece niciodatã cel leneş şi fricos
nici tu nu poţi în viaţã sã nu-l cunoşti de fel
– dar poţi feri cãderea atunci când treci prin el.
Voieşte! – de voinţã nevoie ai oricând
din bine spre mai bine sã naintezi urcând
spre forma cea eternã la care eşti dator
– o nici aşa greu nu e, dar nici aşa uşor!
de Traian Dorz
