7 mai, Psalmul 52, v.5 
Ce liniştitoare şi fericită este viaţa sufletului sincer ascultător de Dumnezeu! Viaţa trăită în rânduială şi în armonie cu tot Cuvântul Voii lui Dumnezeu, în mijlocul Bisericii Sale, în familia sa şi în mijlocul tuturor celor care-l înconjoară, este o viaţă fericită. Nici un adăpost nu este mai liniştitor decât pacea petrecerii ascultătoare în Casa lui Dumnezeu…, în comunitatea Bisericii Domnului, în rânduielile învăţăturilor ei şi în duhul şi frăţietatea ei. Nici o comoară nu-i mai scumpă ca pacea unui suflet care petrece într-o astfel de ascultare. În felul acesta se dovedeşte în chip dulce şi frumos lucra-rea credinţei, osteneala dragostei şi tăria nădejdii sufletului credincios (1 Tes. 1, 3). Cine nu este înlăuntrul Casei lui Dumnezeu, ca un măslin verde,
gras şi rodnic (Ier. 11, 16), ci este un pom uscat (Iuda 12), pe acela Dumnezeu îl va arde cu foc, prăbuşindu-l în vuietul unei mari trosnituri (Luca 23, 30-31). Şi al unui foc veşnic. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace (1 Tes. 5, 13).
Dumnezeu ne-a rânduit să trăim în armonie (Rom. 12, 1-21). Dumnezeu ne-a poruncit să trăim în ascultare (Evrei 13, 17). Dumnezeu ne-a cerut să aducem roade (Ioan 15, 5). Pe toate aceste porunci ale lui Dumnezeu, nimeni care nu trăieşte în pace nu le poate nici împlini, nici iubi, nici înţelege. Nici cine nu trăieşte în armonie, în ascultare şi în dragoste între aceia în mijlocul cărora s-a născut el, trupeşte şi sufleteşte, adică în frăţietatea, în învăţătura şi în credinţa Casei Domnului.
Dar cine, cu sinceritate şi cu smerenie, rămâne statornic în felul acesta, în Casa şi în Lucrarea Domnului, acela se dezvoltă şi rodeşte frumos ca un măslin verde într-o livadă întreagă de fraţi frumoşi ai săi, ca un spic în lanul sănătos, auriu şi rodnic. Vai de cine se izolează, rupându-se de unitatea iubirii frăţeşti, prin învăţături şi pe căi deosebite, acela sfârşeşte totdeauna rău.
O, frate al meu, eu nu-ţi doresc nici ţie şi nici mie nu-mi doresc o mai mare fericire pe lumea aceasta decât harul să rămânem totdeauna smeriţi şi totdeauna sinceri părtaşi cu fraţii noştri în Casa lui Dumnezeu, statornici în credinţa, în învăţătura şi în dragostea frăţietăţii în care de la început L-am cunoscut pe Domnul, în care am pus legământ sfânt şi nemaicălcat cu El. Pentru că numai rămânând în dragostea dintâi (Apoc. 2, 4), în legământul dintâi (1 Tim. 5, 12), în părtăşia Evangheliei dintâi (1 Cor. 15, 1-2), în învăţătura dintâi (1 Ioan 2, 24), în credinţa dintâi (Iuda 3), în adunarea dintâi (Evrei 10, 25-27) — ne vom dezvolta armonios (Efes. 4, 15), şi vom trăi frumos (Rom. 13, 13), şi vom rodi bogat (Gal. 5, 22-23), şi vom sfârşi fericit (2 Tim. 4, 7). Dar rupţi din Casa lui Dumnezeu, din unitatea dragostei şi a ascultării frăţeşti, dezbinaţi de Biserică, despărţiţi de Hristos şi căzuţi din har (Gal. 5, 4; Ioan 15, 4-6), noi suntem pierduţi. Şi tot ce facem va fi spre răul nostru şi al altora.
