Suflete al meu, tu ce lucru neobişnuit ai făcut sau faci spre a fi vrednic să se pomenească în cinstea lui Iisus Hristos, Mântuitorul tău?
Ce lucru frumos faţă de El ai făcut sau faci tu?
Ce faci tu chiar în vederea morţii celor preaiubiţi ai tăi?
Ce ai de făcut tu cu totul deosebit de alţii, spre a-ţi arăta dragostea, credinţa, nădejdea, răbdarea, ascultarea ta, în chip neobişnuit?
O, dacă ar fi găsit răsunet în inima ta aceste gânduri, din cântarea următoare:
De-aş putea să-ntorc pe calea Timpului spre Început
– cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur,
lângă-un ţărm galilean.
Cum Te-aş aştepta acolo răbdător şi fericit
când aş şti că dimineaţă ai să treci şi să mă iei!…
– ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit
dar pe urmă cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei.
Cum m-aş avânta ca Petru, peste valuri netemut,
cum Ţi-aş sta răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
– ca să poţi vedea Iisuse, cât Te-am înţeles de mult!
Ţi-aş spăla ca păcătoasa praful drumului trudit
de pe Sfintele-Ţi picioare cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge ca Maria vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.
Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
– ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Iisus!
Preadulcele meu Mântuitor, Iisuse Doamne,
o, cât de mult doresc şi eu să-Ţi pot arăta în chip neobişnuit dragostea şi recunoştinţa pe care Ţi-o datorez,
pentru marele bine mântuitor pe care mi l-ai făcut Tu!
Dar dacă n-am avuţii să le împart şi eu săracilor…
şi dacă n-am case în care să primesc pe străini,
şi haine cu care să îmbrac pe cei goi,
şi pâine cu care să satur pe cei flămânzi,
şi daruri alese cu care să Te slujesc cu drag pe Tine,
eu am totuşi doi ochi cu care pot plânge
şi am o inimă cu care pot iubi,
şi am doi genunchi pe care mi-i pot apleca
şi o gură cu care mă pot ruga şi cu care pot spune un cuvânt de mângâiere pentru de aproapele meu din dragoste pentru Tine…
Ajută-mă să pot face cu aceste avuţii lucruri neobişnuite spre slava Ta
şi spre arătarea recunoştinţei mele iubitoare.
Amin.
Traian Dorz , Hristos – Învierea noastră
Editura ”Oastea Domnului”, Sibiu, 2014, pag. 14-15
