Sfinții Părinți au descris pe larg în scrierile lor calea prin care poate fi dobândită smerenia. Rezumând experiența lor, iată câteva raționamente scurte, dar foarte cuprinzătoare, despre această virtute. Așadar, Cuviosul Casian Romanul şi Sfântul Tihon de Zadonsk, caracterizând principalele semne ale smereniei, arată că un creştin smerit:
1) nu numai faptele sale, ci și gândurile le destăinuie, fără să ascundă nimic, bătrânului său îndrumător; 2) omorându-și voia sa și nebizuindu-se deloc pe părerea sa, încredințează totul judecății îndrumătorului său duhovnicesc și împlinește bucuros sfaturile lui;
3) păzește în toate supunerea, blândețea și răbdarea;
4) nu supără pe nimeni și, la rândul său, rabdă fără cârtire, cu mulțumire, insultele, clevetirile și asupririle;
5) nu disprețuiește și nu osândește pe nimeni, nici chiar pe cel mai păcătos om, ci întotdeauna își aduce aminte de propriile sale păcate și plânge pentru ele mereu înaintea lui Dumnezeu;
6) se consideră pe sine nu numai în cuvinte, ci și în inimă, cu sinceritate, cel mai rău dintre toți oamenii;
7) nu face nimic care nu este în conformitate cu regulile generale de comportament, bunăcuviință și conviețuire între oameni; este atent la cuvintele și cerințele nu numai ale celor superiori, ci și ale celor egali cu el și ale celor inferiori lui;
8) este mulțumit de situația sa, oricât de proastă ar fi ea;
9) disprețuiește lauda, fuge de slavă și de stăpânire și, dacă este imposibil să fugă de ele, suferă din această cauză;
10) pe subordonați îi tratează ca pe frații săi, nu cere respect din partea lor, ci are constant grijă de ei; dacă trebuie să pedepsească pe vreunul dintre cei supuși lui, în inima sa nu se consideră deloc mai bun decât el;
11) nu vorbește decât dacă este nevoie, iar, când vorbește, o face în liniște, pașnic și cu blândețe;
12) nu este ușuratic și nu este predispus la râs;
13) nu acordă nicio importanță faptelor sale bune și se străduiește să le uite mai repede.
Cuviosul Grigorie Sinaitul distinge șapte tipuri de smerenie: tăcerea, smerenia în gânduri, smerenia în cuvinte, smerenia în îmbrăcăminte, umilirea de sine, zdrobirea inimii și tendința de a te considera ultimul dintre oameni. Toate aceste tipuri de sme- renie sunt legate între ele și se nasc reciproc unul pe altul. Cuviosul scrie că există două trepte ale smereniei: una inferioară și una superioară. Pe cea inferioară se află omul, care se consideră pe sine mai rău decât toți oamenii și chiar mai rău decât demonii. Pe a doua treaptă a ajuns cel care Îi atribuie toate faptele sale bune lui Dumnezeu și numai în El își pune nădejdea sa
Pe cei ce doresc să dobândească smerenia Sfinții Părinți îi sfătuiesc:
1) să își cunoască neputința lor;
2) să își aducă aminte de păcatele săvârșite în trecut și să se căiască pentru ele;
3) să cugete la marile nevoințe ale sfinților, în comparație cu care faptele noastre nu au nicio valoare;
4) să simtă în mod viu dependența totală față de Dumnezeu, fără de Care noi nu putem face nimic bun;
5) să își aducă întotdeauna aminte de smerenia Domnului Iisus Hristos, Care pentru noi a răbdat suferințe și moarte pe cruce;
6) să își aducă tot timpul aminte că mândria este cauza tuturor păcatelor, că ea ne îndepărtează cel mai mult de Dumnezeu;
7) să caute să împlinească întocmai toate poruncile lui Dumnezeu;
8) să se roage cu osârdie lui Dumnezeu să le dăruiască marea virtute a smereniei.
Așa ne învață marii sfinți. Într-o oarecare măsură fiecare dintre noi poate (sau, mai bine zis, este obligat) să dobândească smerenia. Cum? Vom vedea în capitolele următoare.
“Cum să dobândești smerenia”, de Protoiereu Viaceslav Tulupov, pag. 21-24, editura Egumenita
