De voieşti binele tău, tot binele este la Mine – zice Domnul
De voieşti fericire, toată fericirea este la Mine.
De voieşti frumuseță, cine este mai frumos decât Mine.
Au voieşti slava, dar cine este mai mult slăvit decât Mine.
Au voieşti bogăție, dar cine este mai bogat decât Mine?
De voieşti înțelepciune, eu sânt înţelepciunea lui Dumnezeu.
Au voieşti pretinie, dar cine este prietin mai bun şi credincios decât Mine.
Au ajutor cauți, dar cine îți va ajuta afară de Mine,
Au doctor cauți, dar cine te va vindeca afară de Mine.
Au veselie cauți, dar cine te va veseli afară de Mine.
Au mângâiere întru a ta întristare cauți, dar cine te va mângâia afară de Mine.
De cauți odihnă, întru Mine vei afla odihna sufletului.
De cauți viață, întru Mine este izvorul vieții.
De cauți lumină, Eu sunt lumina lumii.
De cauți adevărul, Eu sânt adevărul.
De cauți cale, Eu sânt calea.
Au a cere te sfieşti, dar cine au cerut cu credinţă şi nu i-am dat.
Au nu te lasă pe tine păcatul, dar Eu pentru păcătoşi am murit.
De te tulbură pe tine mulțimea păcatelor, vino la Mine căci eu am zis:
Veniți către mine toți cei osteniți şi însărcinați şi Eu vă voi odihni.
Constantin Todirescul, ostaș la Oastea Domnului Straja (Bucovina)
din foaia Lumina Satelor, anul 1927, nr. 51

