Cât s-a înstrăinat ţara noastră de gândirea duhovnicească, ne este o dovadă mărturisirea unui preot din jud. Covurlui. Este vorba de Păr. I. Carp, care în fiecare număr de duminică al ziarului «Acţiunea» din Galaţi are câte un articol despre starea vieţii sufleteşti la noi.
În nr. cu data de 22 ian. a.c. al acestui ziar, Sf. Sa face nişte mărturisiri care arată ce rău am ajuns cu credinţa noastră, chiar şi la sate, şi cât e de făcut în această privinţă pentru a aduce o îndreptare.
Iată înseşi cuvintele Sfinţiei Sale: „Niciodată vreun parohian nu mi-a deschis uşa ca să mă întrebe ceva despre învăţătura cea mântuitoare a Domnului… Nici la biserică nu-i văd, nici cu Evanghelia în casă nu-i ştiu. De politică şi de oameni politici m-au întrebat mulţi, dar de Iisus şi de programul Lui de mântuire a sufletului nu m-a întrebat nimeni!”.
Ei, auziţi? Nu-şi mai bate nimeni capul cu gândirea creştinească, dar mintea li se frământă pentru treburile omeneşti şi zarvele politiceşti. Poftele vieţii de toate zilele, cu vrăjmăşiile ei, acestea au câştigat inimile. Dovadă că oamenii te întreabă despre ele. Tăcere însă în jurul numelui lui Iisus. Parcă de El n-ar fi nici o nevoie să se mai vorbească!
Cu toate acestea, în mijlocul unei asemenea nepăsări, iată răsărind o veste nouă. Se ridică înaintea noastră un pâlc de oameni care nu te mai întreabă de altele, dar te întreabă despre Iisus. Mare şi plăcută noutate!
Când ne plângem că nu se mai vorbeşte de Iisus, descoperim pe creştinii din acest pâlc, care vin către noi cu cartea lui Iisus în mână şi ne întreabă din cuprinsul ei. Sunt fericiţi că pot umbla cu ea, că au descoperit graiuri care vorbesc sufletului cum ei n-au simţit până acum.
Îi vezi umblând cu cartea şi apoi viaţa lor luând altă înfăţişare. Ei pierd gustul pentru deprinderile de mai nainte. Se învăpăiază de iubire către semenii lor. Doresc să-i facă şi pe aceştia părtaşi la bucuria lor şi-i aduc în adunările unde se vorbeşte despre Iisus.
De acolo înainte, ei nu au plăcere mai mare decât a se întâlni la biserică şi acolo a asculta tot şirul slujbei, nu cu oboseală, nu cu mintea risipită, ci cu via urmărire a tot ce se face acolo. Apoi îi prinde plăcerea de a învăţa rugăciunile şi a le rosti în biserică ei înşişi.
S-a schimbat ceva în bine. Nu mai sunt toate aşa precum le-a scris Păr. Carp.
Nu sunt prea mulţi, pentru ca ţara să ştie de ei, dar sunt zorile unei vieţi mai bune.
Aceştia sunt ostaşii Domnului. Ei întreabă de Iisus şi nu te mai întreabă despre politică.
Să nu ne bucurăm de ei?
Ba să-i dorim şi să-i înmulţim.
Arhim. Scriban
«Oastea Domnului» nr. 6 / 4 febr. 1934, p. 1
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
