Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home De dragul întâlnirii din Grãdinã

De dragul întâlnirii din Grãdinã

De dragul întâlnirii din Grãdinã

Toţi cunoaştem despre crearea omului şi aşezarea lui în grădina cea din Eden (Facerea 2), ca s-o lucreze şi s-o păzească. Omul era legat de un loc. Dar vedem că odată cu ispitirea primilor oameni de către şarpe şi căderea lor în păcat, Domnul Dumnezeu pedepseşte atât şarpele, care a fost unealta ispitirii, ,,să se târască şi să mănânce ţărână”, cât şi pe cei doi oameni victime ale acestei urzeli: femeia ,,să nască în dureri şi să trăiască în ascultare de bărbat”, iar bărbatul ,,cu osteneală şi cu sudoarea frunţii să-şi câştige pâinea”, acestea culminând cu izgonirea lor din grădină.

Odată cu izgonirea lor din rai, oamenii au fost dezlegaţi de acest loc, pe care ei nu l-ar fi părăsit, fiind alungaţi în pribegia de pe faţa pământului. Această pribegie a oamenilor, indiferent de frumuseţea şi bucuria familiei, avuţiile strânse, ţelurile propuse şi atinse, trăirile în desfătări nu le-au putut aduce odihna pe care au simţit-o în rai, odihnă ce o putem asemăna doar cu raiul pruncului la sânul mamei.

Atât omul, cât şi Domnul Dumnezeu simţeau o lipsă, un gol: întâlnirea din grădină în răcoarea serii. Şi dacă la facerea omului Domnul Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”, la refacerea noastră, Dumnezeu a trebuit să ia chip de om, pornind în aceeaşi pribegie prin lume să-l caute pe omul din grădină. În tot acest timp, omul, în încercarea de a-şi împăca conştiinţa, şi-a clădit un dumnezeu din averi, carieră, faimă, plăceri, orice ar fi crezut el că îi va înlocui întâlnirea din grădină, reuşindu-i doar împovărarea. Drumul pe care a trebuit să vină despovărarea nu a fost deloc uşor: Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască într-un grajd, să trăiască modest în casa unui tâmplar, să primească umiliri, loviri, batjocuri şi moarte de cruce, tocmai din partea omului pe care îl căuta şi-i dorea revenirea în locul mult-aşteptatei întâlniri. Dovada că Dumnezeu Îl aşteaptă pe om în grădină, să-l reaşeze în locul în care a fost plămădit este tocmai Învierea Domnului Iisus, care aduce posibilitatea lepădării tuturor poverilor ce îl împiedicau pe om în drumul spre grădină, care acum aşteaptă cu porţile deschise.

După Înviere, Domnul Iisus, Dumnezeu adevărat, Pelerinul fără adăpost, mă caută pe mine, te caută pe tine şi pe toţi aceia care vor dori să-I deschidă, când mâna Sa străpunsă va bate la uşa inimii lor, sau când va fi în stare să treacă chiar prin uşi încuiate până la noi.

Astăzi, mai mult ca niciodată, să ne întrebăm: Îl vedem noi pe Domnul Iisus venind spre noi? Îl auzim cum bate la uşa inimii noastre? Alergăm noi să-I deschidem, până nu va fi plecat? Simţim în noi dorul întâlnirii din grădină?…

Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt (…) şi ne-ai deschis nouă uşile raiului (Stihire, cântarea 6, Canonul Învierii, Utrenia Învierii).

Slăvit să fie Domnul nostru Cel Înviat!

Marian HÎNCU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *