Să ai cugetul curat şi deschis, cum zice Apostolul: Şi întru aceasta şi eu mă străduiesc să am totdeauna înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor un cuget neîntinat (Fapte 24, 16).
Căci încredinţaţi suntem că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim (Evr. 13, 18). Că aşa cum este cu neputinţă să cadă ploaie fără nori, tot aşa fără un cuget bun e cu neputinţă să fii plăcut Domnului. Pentru aceea, noi descoperim părintelui nostru nu numai ceea ce spunem, ci şi ceea ce gândim; că ceea ce se arată lumină este, iar ce nu se arată este întuneric. Şi va veni vremea când ne vom judeca nu după cartea cunoaşterii şi înţelegerii, ci după cartea cugetului.
Îmi pare că uneori este mai bine să cazi şi să te ridici, decât să judeci pe aproapele; că cel ce a păcătuit este tras către înjosirea de sine şi căinţă, pe când cel ce judecă pe cineva care a păcătuit se întăreşte întru amăgirea de sine şi în mândrie. Pentru aceea, fiecare pe cât poate să se ferească a judeca.
Cercetează-te, frate, cu grijă pe tine şi cugetul tău, de nu cumva ai vreun păcat, de nu într-un lucru, atunci în vreun altul, de nu întru ceva mare, atunci întru ceva mic; şi nu cumva să fi greşit, de nu cu fapta, atunci cu cuvântul sau cu gândul.
Cât despre fratele tău cel păcătos, tu nu vezi gândurile lui, nici zdrobirea inimii sale, deci cum poţi să-1 judeci? Cred că uneori este mai bine să cazi şi să te ridici decât să judeci pe aproapele; pentru că cel ce judecă pe cineva care a păcătuit se întăreşte întru amăgirea de sine şi în mândrie.
Când ai păcătuit în ceasurile zilei, trebuie să te mărturiseşti îndată dacă ai prilejul. După masa de seară să mergi la duhovnic, să te pleci lui ca lui Hristos însuşi, arată-i starea sufletului tău în vremea zilei ce a trecut, ispitindu-te pentru toate cele cei ai făcut cu fapta, ori ai gândit rău, ori ai zis, ori ai fost îngăduitor cu tine împotriva cugetului, sau pentru lucrurile cu care te-ai mândrit şi ai căzut în slava deşartă, sau dacă ai supărat pe cineva ori tu te-ai supărat pe aproapele tău, sau ai pârât, sau ai judecat pe aproapele tău. Caută să afli şi să învinuieşti chiar şi cel mai subţire gând ce ţi-a vătămat curăţia cugetului. De nu poţi ţine minte totul, scrie pe hârtie ce trebuie să mărturiseşti.
După o asemenea mărturisire curată şi adevărată, primind dezlegare şi iertare ca de la însuşi Dumnezeu şi sărutând icoana şi Crucea, fă metanie până la pământ înaintea părintelui tău duhovnicesc şi du-te în tăcere la chilie, dând mulţumire din inimă lui Dumnezeu, Care te-a învrednicit să te mărturiseşti şi să ai cugetul împăcat.
În lipsa duhovnicului, după trebuinţă, poţi mărturisi cele ce-ţi tulbură cugetul unui frate din mănăstire sau oricărui alt apropiat ce duce o viaţă întru frica lui Dumnezeu şi are înţelegere duhovnicească, putând să-i ceri rugăciunile şi blagoslovenia. Iar de nu ai pe unul ca acesta lângă tine, atunci mărturiseşte-te lui Dumnezeu întru auzul îngerilor şi al Arhanghelilor, cu lacrimi, cu osândire de sine, mustrare şi mare căinţă din toată inima, loveşte-ţi pieptul şi de te mustră şi te învinovăţeşte cugetul tău întru ceva, pune-ţi vreun canon şi împlineşte-l până ce ai putinţă de a mărturisi totul părintelui tău duhovnicesc.
Către duhovnicul tău ori către povăţuitorul tău, căruia trebuie să-i mărturiseşti faptele şi gândurile tale, să ai dragoste, credinţă statornică şi o asemenea cinstire, încât să nu-1 judeci întru nimic, nici să te tulburi de îl va învinui ori îl va judeca cineva. Chiar de ţi se va părea că păcătuieşte, să nu te tulburi şi nici să nu-ţi slăbească credinţa în el; ci mustră-te pe tine cât poţi, iar nu pe el, şi spune-ţi acestea: „Eu, păcătosul, am privit pe părintele meu cu ochi necuraţi şi în necurăţia mea îl judec şi pentru .aceasta nu văd curăţia lui”.
Deci osândindu-te astfel, roagă-te cu sârguinţă către Domnul Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Şi dacă într-adevăr s-a poticnit, cugetă astfel: Domnul Dumnezeu a îngăduit să vină ispita asupra lui; dar cum pot să-1 judec eu, păcătosul, nevăzându-i nici faptele, nici pocăinţa? Pot eu oare să văd în sufletul lui? Chiar de a păcătuit, poate că de acum s-a şi pocăit cu desăvârşire şi a primit deplina curăţire de la Dumnezeu. Să nu laşi să-ţi iasă din inimă şi din minte cuvintele acestea: Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade… (Rom. 14,4).
din „PATERICUL SAROVULUI”
