Cunoaşterea de sine înseamnă a te socoti nevrednic de orice sarcini mai înalte. A te cunoaşte înseamnă a te socoti adormit, delăsător, leneş, neputincios şi aşa mai departe; aceasta înseamnă să nu iei aminte la păcatele altora, ci să te uiţi la ale tale şi pururea să te căieşti pentru ele, adică să ai dreaptă socoteală în privinţa ta şi să te judeci pe tine, afară de cele ce ţin de datoria ta. Pe voi înşivă, ispitiţi, de sunteţi întru credinţă, scrie Apostolul.
din „PATERICUL SAROVULUI”
