11. Alt frate şedea singur, aparte, în mânăstirea Monidriilor zicând această rugăciune neîncetat către Dumnezeu: Doamne, nu mă tem de Tine! Pentru aceasta, trimite-mi săgeată de fulger, sau alt chin, sau boală, sau drac, ca aşa măcar sufletul meu cel împietrit să capete frică! Rugându-se iarăşi, zicea: Ştiu că multe am greşit Ţie, Stăpâne, şi nenumărate sunt greşelile mele. Pentru aceea nu îndrăznesc să zic să mă ierţi, ci de se poate, pentru îndurările Tale, iartă-mă! Iar de nu se poate, pedepseşte-mă aici şi nu mă pedepsi acolo! Dacă şi aceasta este cu neputinţă, răsplăteşte-mi aici o parte din chin şi acolo îmi fă mai uşor chinul! Numai să începi de acum să mă pedepseşti, însă cu milă şi nu cu mânia Ta, Stăpâne. Aşa, un an întreg pocăindu-se şi acestea cu lacrimi fierbinţi din tot sufletul cerând şi zdrobindu-şi trupul cu post şi cu priveghere şi în cealaltă rea pătimire şi sufletul său smerindu-şi, într-o zi sta el jos şi plângea după obicei, tare tânguindu-se. Din multa supărare i-a venit lui dormitare şi a adormit. Atunci a apărut de faţă Hristos, zicând cu glas blând: ce ai omule? De ce plângi aşa? Iar el cunoscându-L pe Iisus cine este, a răspuns înspăimântat: am greşit, Doamne! Iisus i-a zis: scoală-te! Cel ce plângea răspunde: nu pot Stăpâne, de nu-mi vei da mâna. Şi întinzând mâna şi apucându-l, Iisus, l-a sculat. Dar sculându-se, foarte tare plângea. I-a zis iarăşi Cel ce s-a arătat tot cu glas lin şi blând: de ce plângi, omule? De ce te mâhneşti? Răspuns-a fratele: nu vrei, Doamne, să plâng şi să mă mâhnesc, căci cu atâtea Te-am supărat, eu cel ce am dobândit de la Tine atâtea bunătăţi? Iar Acela întinzându-şi din nou mâna a pus-o pe capul fratelui Şi i-a zis: de acum nu te mai întrista, că de vreme ce tu te-ai întristat pentru Mine, nu mă voi mai scârbi asupra ta! Căci dacă Sângele Meu L-am dat pentru tine, cu mult mai vârtos îţi voi da iertare şi ţie şi la tot sufletul care se pocăieşte curat. Venindu-şi în sine fratele, din acea vedere şi-a aflat inima plină de toată bucuria. Aşa s-a încredinţat că a făcut Dumnezeu milă cu dânsul. De atunci a petrecut totdeauna în multă smerenie, mulţumindu-i Lui.
12. Zis-a un bătrân: de vei cădea în păcat şi îl vei părăsi şi vei veni la scârbă şi pocăinţă, vezi să nu încetezi a te scârbi şi a suspina către Domnul până la ziua morţii tale, de vreme ce iarăşi, degrabă vei cădea în aceeaşi groapă. Căci întristarea către Dumnezeu este zăbală a sufletului şi nu-l lasă să cadă.
13. Un frate căzând în ispită, din întristare a pierdut rânduiala călugărească. Şi vrând să pună început, din cauza mâhnirii se oprea, zicându-şi: când am să mai fiu cum am fost odată? Şi pregetând, nu putea să facă început de lucru călugăresc. De aceea, a venit la un bătrân, şi i-a povestit cele despre sine. Auzind bătrânul scârba lui, i-a povestit o pildă ca aceasta: un om avea o ţarină şi din lenea lui s-a înţelenit şi s-a umplut de spini şi de ciulini. Iar mai pe urmă a socotit să o lucreze. Şi a zis fiului său: mergi de curăţeşte ţarina! Fiul său mergând să o cureţe, a văzut mulţimea spinilor şi s-a împuţinat, zicându-şi: când voi putea să smulg eu toate acestea şi să curăţesc ţarina? Şi culcându-se, a adormit. Apoi s-a deşteptat şi căutând din nou la mulţimea spinilor şi trândăvindu-se, a petrecut zăcând. Uneori se culca, alteori întorcându-se ici şi colo, ca uşa în ţâţână, precum zice Scriptura, a cheltuit fără lucru multe zile. După acestea a venit tatăl lui, să vadă ce-a făcut. Şi l-a găsit că nimic n-a lucrat şi i-a zis: pentru ce n-ai lucrat nimic până acum? Iar el i-a spus: tată, cum veneam să lucrez, văzând mulţimea spinilor, mă slăbănogeam şi de scârbă mă culcam şi dormeam. De aceea nimic n-am lucrat. Atunci i-a zis lui tatăl: fiule, atâta cât ţine aşternutul tău, fă în toate zilele. Şi aşa sporeşte-ţi lucrul şi nu slăbi. Iar tânărul a făcut aşa. Şi în puţină vreme a curăţit ţarina. Aşadar şi tu frate, câte puţin lucrează şi nu te împuţina. Căci Dumnezeu cu darul Său iarăşi te aşază la rânduiala cea dintâi. Iar fratele auzind, şezând cu răbdare, făcea cum l-a învăţat bătrânul. Şi cu darul lui Dumnezeu a aflat odihnă.
din Patericul sfinților bătrâni
