din cuvântul fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Timişoara – duminică, 3 noiembrie 1974
Aş dori din toată inima ca această nouă căsătorie care s-a făcut astăzi să fie puternic întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Am vrea să îndemnăm pe tinerii noştri, prin bucuriile pe care ni le-a dat Dumnezeu de aseară şi până acum, să privească mai departe, dincolo de toate, ca să-L vadă mai limpede pe Domnul Iisus. Să zidească mai departe pe această piatră de temelie pusă de înaintaşii noştri după cuvântul Sfântului Pavel care spune: „Eu, ca un meşter înţelept, am pus temelia, iar altul clădeşte deasupra. Fiecare să ia seama ce clădeşte pe temelia aceasta. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă… Focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva va rămâne pe temelie, acel om îşi va primi o răsplată” (I Cor 3, 9-15).
Această temelie vrem să o punem în ziua de astăzi la baza acestei căsătorii a celor doi tineri ai noştri care, ca mâine, şi ei vor fi părinţi şi lucrători de nădejde în Lucrare.
În Efeseni capitolul 5 sunt unele învăţături lăsate care sunt foarte potrivite pentru prilejul în care ne găsim:
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Supuneţi-vă unii altora, în frica lui Hristos.
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înainte Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat” (Ef 5, 15-33).
Fraţilor iubiţi, am dorit să punem la temelia programului nostru Cuvântul lui Dumnezeu. O învăţătură de minte, o învăţătură de bază din Cuvântul lui Dumnezeu. În cele citite, Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia: „Luaţi seama cu de-amănuntul cum umblaţi; nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.”
De ce Apostolul Pavel ne face atenţi? De ce adică să luăm seama cum umblăm? Noi umblăm pe pământul acesta de la leagăn şi până la mormânt. Noi suntem fiecare preocupaţi de diferite treburi: pentru câştigarea pâinii, pentru creşterea şi educarea copiilor, pentru un cămin fericit… Dar mai mult ne interesează, după Cuvântul lui Dumnezeu, mântuirea sufletului nostru, mântuirea copiilor noştri şi a celor care ne înconjoară pe noi. Sfântul Apostol Pavel ne atrage iarăşi luarea aminte: „Luaţi seama cum umblaţi. Nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.”
Oare ce greutate vedea Sfântul Pavel în veacul de dinainte? Ca şi în timpurile noastre, de altfel. Când ne îndeamnă să răscumpărăm zilele, oare ce necazuri vedea el? Timpul trebuie răscumpărat, după cum şi Mântuitorul nostru ne-a răscumpărat din felul deşert de vieţuire prin Sângele Lui. El a plătit mai mult decât eram noi vrednici. A plătit un preţ aşa de mare pentru noi şi de aceea zice: „Răscumpăraţi vremea!” – timpul pe care îl trăim, sănătatea pe care o avem, libertatea pe care o avem, recolta frumoasă a câmpului pe care o avem şi timpul fericit de har în care ne putem mântui. Apostolul Pavel spune: „Răscumpăraţi vremea”, pentru că vor veni zile grele.
Trăim zile grele, zilele sfârşitului. Trăim vremuri grele, pentru că avem de luptat pe pământul acesta împotriva duhurilor răutăţii, împotriva căpeteniilor acestui veac, care stăpânesc în inimă, care stau în locurile cereşti. De aceea vremurile sunt grele pentru noi, fraţii mei. Pentru că niciodată diavolul nu a răcnit cu atâta putere, mai ales în zilele din urmă.
În Cuvântul Domnului mai spune astfel: „În vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă şi se vor alipi de duhurile înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” În timpurile din urmă, vor avea o formă de evlavie oamenii, dar lipsită de putere. Şi de aceea, când Dumnezeu ne-a adunat şi pe noi în această Lucrare şi când a pus în inimile noastre Cuvântul Lui, am ţinut cont şi de cuvântul acesta. După cuvântul de luare aminte, Sfântul Pavel mai spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este destrăbălare, ci dimpotrivă, fiţi plini de Duhul Sfânt”.
Bazaţi pe acest cuvânt, noi am zis aşa: De ce minţile noastre să fie tulburate cu băutură? De ce minţile noastre tulburate să tulbure şi minţile oamenilor? De ce minţile noastre să se tulbure cu acest păcat strigător la cer? De aceea a arătat Sfântul Apostol Pavel: „Nu beţi vin, întru care este destrăbălare”. Noi nu vedem duhul vrăjmaşului care se strecoară în această băutură pe care o gustă oamenii. Suntem mereu martori că mulţi au fost în această stare tristă şi nenorocită. Am luat parte la ospeţe unde erau oameni plini de băutură. Am luat parte la ospeţe unde am auzit cuvinte nepotrivite şi neîngăduite. Am luat parte la ospeţe unde nu s-au rugat pentru întărirea căsniciei celor tineri, ci lăsau sudalmele în gura lor să grăiască.
Fraţilor, aduceţi-vă aminte ce s-a spus aseară: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Pe tinerii noştri i-am îndemnat de la capul locului ca şi căsătoria şi unirea lor să fie făcute prin Duhul lui Dumnezeu. La temelia căsătoriei trebuie să fie hotărârea lui Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu, după rânduiala lui Dumnezeu, rânduiţi unul pentru celălalt.
V-am îndemnat şi vă îndemnăm şi acum ca toţi tinerii noştri care se căsătoresc să fie, în primul rând, uniţi în duhurile lor şi apoi în trupurile lor. Dacă nu se unesc duhurile, în zadar se unesc trupurile lor, căci nu sunt nimica. Dacă Duhul Sfânt nu este factorul care lucrează la temelia unei căsnicii, această căsnicie nu va dăinui – căci nu este Hristos Acela care spune prin Cuvântul Lui: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”… Deci la un cămin, în primul rând, Dumnezeu lucrează prin unire, spre binele şi fericirea omului.
Recunoaştem cu toată puterea – prin încredinţările referitoare la felul deşert de vieţuire – şi putem spune cu toată tăria că nu în Dumnezeu sunt uniţi unii miri, că nu în Dumnezeu sunt unite vieţile multor oameni care nu înţeleg că Dumnezeu nu Se poartă după felul deşert de vieţuire.
citește în continuare:
„LUAŢI SEAMA CU DE-AMĂNUNTUL” (II)
„LUAŢI SEAMA CU DE-AMĂNUNTUL” (III)
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
