Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

IPS Bartolomeu Anania

Evanghelia: Ioan 17, 1-13

În textul evanghelic care vi s-a citit şi pe care l-aţi ascultat este vorba de rugăciunea pe care Domnul Iisus i-a adresat-o Tatălui Său în prezenţa ucenicilor Săi la Cina cea de Taină, înainte de a merge în Grădina Ghetsimani, unde avea să fie arestat. În această rugăciune pe care aţi ascultat-o I se adresează: “Părinte, preamăreşte-Mă pentru ca şi Eu să Te preamăresc. Tu Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul pentru ca Eu să le dau viaţă veşnică. Iar viaţa veşnică aceasta este să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”.

Ţinta ultimă a fiecărui creştin este moştenirea Împărăţiei cerurilor sau a Împărăţiei lui Dumnezeu, care se mai numeşte şi viaţa veşnică sau viaţa de veci. E acelaşi lucru. Altfel nu ne-am ruga, n-am crede, n-am veni la Biserca. Am trăi ca nişte buruieni dacă n-am crede că sufletul este nemuritor şi că după moarte putem să moştenim Împărăţia cerurilor sau viaţa veşnică. Fără această credinţă şi această speranţă totul în noi ar fi zadarnic. Iar Domnul Însuşi defineşte viaţa veşnică în ce constă: ca ei, ucenicii – şi creştinii în general -, să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevă- rat. De ce Dumnezeu adevărat? Pentru că existau în Antichitate şi zeii păgâni, care erau veneraţi drept dumnezei, dar care nu erau în realitate dumnezei, erau doar chipuri cioplite. Şi mai târziu, şi astăzi, avem dumnezei falşi, începând cu dictatorul care se crede pe sine că însuşi este dumnezeu şi pretinde să fie ascultat fără cârtire, vorba lui este lege şi pretinde să fie şi lăudat, asemenea lui Dumnezeu. (…) Alţii îşi fac un dumnezeu din bani, alţii îşi fac dumnezeu din putere – puterea politică, alţii îşi fac un dumnezeu din ştiinţă şi se pornesc cu descoperiri care par să-L egaleze pe Dumnezeu (…). Iată, deci, atâtea posibilităţi ca omul să-şi creeze dumnezei falşi.

Singurul Dumnezeu adevărat este Dumnezeu pe care ni-L descoperă Sfânta Scriptură şi pe care ni-L atestă Sfinţii Părinţi. De aceea când se vorbeşte de Iisus Hristos este definit “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină”. Aprinzi o lumânare din altă lumânare, ai două lumini, dar prima din care ai luat pe a doua nu scade, rămâne întreagă cum a fost înainte. Aşa şi Iisus Hristos, fiind a doua Persoană a Sfintei Treimi, este desprins din Tatăl, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, este egal cu Tatăl, aşa cum este lumina din lumină şi El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Aşadar, iubiţii mei, una din grijile noastre spre a moşteni viaţa de veci este să-L cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Cu aceasta n-am treminat. Trebuie să-L decoperim şi să-L cunoaştem pe Fiul Său, pe Iisus Hristos, pe care El, Tatăl, L-a trimis la noi spre mântuirea noastră. Cunoscându-L pe Fiul, Îl cunoaştem şi pe Tatăl. Dar Fiul nu I se substituie. În textul pe care vi l-am citat nu se spune “să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat prin Iisus Hristos”, ci “şi pe Iisus Hristos”, “şi pe Tine şi pe Iisus Hristos”. Dar ce este Iisus Hristos decât Persoana a doua a Sfintei Treimi întrupat în fiinţă omenească. El însă, fiind Fiul lui Dumnezeu, este chipul văzut al Tatălui celui nevăzut. Tatăl niciodată nu va putea fi contemplat faţă către faţă pentru că nu are chip. Pe câtă vreme Iisus Hristos ca om a luat chip. (…) La un moment dat unul din ucenici l-a întrebat pe Domnul Iisus ştiind că El este Fiul lui Dumnezeu: “Arată-ni-L pe Tatăl!”, iar Iisus îi răspunde: “De atâta vreme eşti cu Mine şi nu L-ai văzut pe Tatăl! Tu nu ştii că cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl? Pentru că Eu şi Tatăl una suntem”. Aşadar, o modalitate de a cunoaşte pe Dumnezeu-Tatăl este cunoaşterea neapărată a lui Iisus Hristos. Dar pe Dumnezeu cum Îl cunoaştem? În vremurile vechi putea să fie cunoscut prin natură, care este creaţia Lui. Cerul, pământul, cele văzute şi nevăzute sunt creaţia lui Dumnezeu şi toate reflectă înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. De aceea şi psalmistul exclamă în unul din imnurile sale: “Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”, adică firmamentul. A fost posibilă la o vreme cunoaşterea lui Dumnezeu prin natură, dar este incompletă şi este doar prin reflectare. Există, dragii mei, cunoaşterea prin studiu. Şi aici luăm exemplu de la Sfinţii Părinţi care au fost oameni foarte învăţaţi, care studiau şi de la care noi am primit cărţi de o mare adâncime şi înţelepciune. Studiul este foarte necesar pen-tru a cunoaşte pe Dumnezeu, iar studiul prim este acela al Scripturii. Scriptura nu poate fi pe deplin înţeleasă şi asumată, asimilată decât dacă te îndrumează cineva. (…) Dar, iubiţii mei, să admitem că nu oricine are timp şi capacitatea de a studia sau de a asculta pe cineva. Există o cale foarte simplă de a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu: prin iubire. Iubirea înseamnă a-ţi îndrepta sentimentul dragostei către un anumit obiect, iar prin iubire îţi apropi acest obiect. Nu-ţi mai este nici străin, nu-ţi mai este nici îndepărtat, pentru că inima îl atrage spre minte. Şi fiindu-ţi din ce în ce mai aproape, îţi devine şi mai cunoscut. (…) Aşa este şi cu Dumnezeu. Dacă se naşte în tine sentimentul iubirii, va veni sigur şi sentimentul cunoaşterii datorită acestui fenomen de apropiere a obiectului iubirii către subiectul iubirii, către cel care iubeşte. Aceasta au înţeles-o foarte bine Părinţii pustiei, părinţii nevoitori, călugării, în special, de la Muntele Athos şi apoi alţii după exempul lor, care au întemeiat şcoala isihasmului. Această şcoală a isihasmului vine de la cuvântul isihia care însemnează linişte. Aceştia au practicat rugăciunea zisă a inimii în minte, care e foarte scurtă. E bine s-o reţineţi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. (…) Prin această rugăciune marii trăitori creştini şi L-au apropiat pe Dumnezeu prin iubire după ce s-au apropiat de El prin credinţă. Şi aşa se face că în culmea nevoinţei lor, duhul din ei, duhul omului s-a întâlnit cu Duhul lui Dumnezeu, având posibilitatea să-L vadă pe Dumnezeu prin Lumina Lui cea necreată. Repet, Dumnezeu Tatăl nu are chip, dar are o Lumină necreată, care poate fi accesibilă omului la capătul acestor exerciţii duhovniceşti, care duc către împreunarea, întâlnirea celor două duhuri: duhul omului, partea superioară din sufletul său şi Duhul lui Dumnezeu. Aveţi libertatea, dragii mei, să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu pe orice cale vreţi. Toate sunt bune.

(…) Iată deci atâtea căi prin care noi putem să-L cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat şi pe Iisus Hristos, Fiul Său pe care El L-a trimis. Şi dacă-i cunoaştem pe aceştia doi prin insuflarea şi ajutorul Duhului Sfânt, Care întotdeauna ne asistă, avem calea deschisă către viaţa veşnică, către Împărăţia cerurilor. O Împărăţie pe care o pregustam încă de aici, de pe pământ prin participarea noastră la Sfânta Liturghie şi prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului din Sfânta Euharistie.

Sursa: IPS Bartolomeu Anania, transcrierea unui fragment din predica la Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!