Cu toţii avem dorul de a urma unei chemări mari, înalte, către locul unde, din vechime, locaş veşnic s-a pregătit nouă, plin de negrăită bucurie: Că petrecerea noastră în ceruri este, de unde şi Mântuitor aşteptăm (Filip. 3, 20). Astfel, cel ce doreşte a primi acea veşnicie, trebuie negreşit să cunoască ce este dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi dragostea noastră pentru Dumnezeu. Şi, aşa cum El ne-a iubit pe noi, tot aşa trebuie să-L iubim şi noi pe El. Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul născut L-a dat, ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Iar în alt loc, acelaşi apostol scrie: întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu întru noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. Intru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 4,9).
Dar în ce chip a ispăşit El păcatele noastre vom cerceta ceva mai amănunţit. Isaia zice că El a luat chip de rob: Şi nu vom avea chip, nici frumuseţe ca să ne fie drag; dispreţuit era, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei… (Isaia 59, 2-3).
El a răbdat chinuri pline de cruzime, ca prin ele să şteargă fărădelegile noastre; a primit moarte de ruşine, ca prin aceasta să ne dea nouă viaţă şi mântuire. Şi astfel, dacă El nu S-a cruţat pe Sine şi aceasta numai pentru noi, oare nu trebuie ca noi, creştinii, să-L iubim pe El? Nu trebuie oare să păşim pe urmele Lui?
Să-L ascultăm pe Apostolul care zice: Că spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui (1 Petru 2, 21). Şi cum a pătimit? El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind fără de păcate, să vieţuim dreptăţii, cu a Cărui rană v-aţi vindecat. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, ci v-aţi întors acum la Păstorul şi Păzitorul sufletelor voastre (1 Petru 2, 24-25). Trebuie deci să avem către El acea dragoste şi supunere pe care El ni le cere. Oare nu a zis El însuşi cu preacuratele Sale buze: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău (Luca 10, 27). Şi în alt loc Moise a zis: Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli (Deut. 6, 6-7).
De aici vedem că omul trebuie să-şi aducă aminte necontenit de dragostea lui Dumnezeu faţă de noi şi să caute a avea dragoste desăvârşită faţă de El. Aceasta însă se dovedeşte prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea vino şi urmează-Mi (Matei 19, 21). Făcând aceasta, dragoste desăvârşită vei arăta Lui. Cel ce are poruncile Mele, zice El, şi le păzeşte pe ele, acela este care Mă iubeşte pe Mine, iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21).
Trebuie să ştim că fără fapte bune nu arătăm dragoste faţă de El; că nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptăţiţi (Rom. 2, 13).
Vezi dar cât de bun şi milostiv este Domnul. El a dat creştinilor legea nu pentru altceva decât pentru nimicirea răutăţii noastre, precum curăţirea păcatelor şi biruirea patimilor ce se luptă împotriva legii lui Dumnezeu.
Pentru aceea trebuie nu numai să ţinem poruncile lui Dumnezeu, ci trebuie să aducem şi daruri după poruncă: aşa cum Sfinţii Părinţi au dat, fiecare după puterea sa, unul cinci talanţi, altul zece, altul treizeci, tot aşa şi noi trebuie să sporim în facerea binelui şi în dragostea de Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfanţul Apostol Pavel îngrozeşte cu afurisenie pe cel ce nu voieşte a iubi pe Hristos: Acela ce nu iubeşte pe Domnul Iisus Hristos, să fie anatema (1 Corinteni 16, 22).
Iar Sfântul Vasilie cel Mare, în cel dintâi cuvânt al său despre dragostea de Dumnezeu, învaţă cu aceste cuvinte: „Fraţilor, ni s-a dat poruncă să iubim pe Dumnezeu, să-L dorim şi să însetăm numai de El; pururea să-L avem necontenit în minte; şi aşa cum pruncii se gândesc la mamele lor, aşa să gândiţi despre voi înşivă, că suntem zidiţi după chipul şi asemănarea Lui, că El ne-a făcut cu suflet nemuritor şi că, prin cuvânt şi prin minte, suntem cinstiţi mai presus de toate zidirile şi înzestraţi cu negrăite bunătăţi. Pentru voi S-a pogorât El din ceruri şi ne-a împăcat cu Dumnezeu şi Tatăl cel Ceresc, ne-a mântuit, ne-a îndreptăţit, făcându-ne fii şi moştenitori ai împărăţiei Sale.
Doamne, Mântuitorul nostru, aprinde dragostea înlăuntrul nostru, ca să Te iubim pe Tine aşa cum este plăcut Ţie!
Suntem noi vrednici de dragostea Lui, praf şi ţărână fiind? Ci El ne-a iubit pe noi.
Cât de nemulţumiţi ne simţim neavând dragoste fată de El! Cât suferim fără El, azvârliţi de valurile nenorocirilor! Dar chiar de uneori îl lepădăm, El nu Se întoarce de la noi.
Fugim de El, dar El ne caută şi ne cheamă la Sine, zicând: veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28).
Dumnezeule, noi lepădăm dragostea Ta, dar Tu nu încetezi a ne iubi pe noi. Nu arareori primim insuflările diavolului mai mult decât legea Ta. Neîngrijindu-ne de noi şi de mântuirea noastră, suntem osârduitori în lucrurile vicleniei. Şi, cu toate acestea, omul zice adesea: îl iubesc pe Dumnezeu. Ce lucru potrivnic! El crede că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar poruncile Lui nu le împlineşte. Ce fel de dragoste e aceasta? Nu e nimic altceva decât făţărnicie!
Când zici „îl iubesc pe Dumnezeu”, uită-te ce anume îţi porunceşte: Precum Eu am făcut vouă şi voi să faceţi (îoan 13, 15).
De iubeşti pe Hristos Dumnezeu, rabdă ce a răbdat El şi fă tot ce este plăcut Lui. El a învăţat şi a făcut. Negreşit, şi dragostea ta trebuie să fie una care să facă binele, să rabde, să nu se tulbure de ceva din cele de faţă şi în toate să-I mulţumească Lui pururea, nu cu cuvintele şi cu limba, ci cu faptele. Să-L iubeşti pe El cu inima şi cu mintea, din tot sufletul, virtutea şi cugetul tău.
Iar de-L vei iubi pe El în acest chip, atunci auzi pe Isaia, care zice: Au doară uita-va femeia pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita, zice Domnul cel Atotputernic (Isaia 49, 15).
din „PATERICUL SAROVULUI”
