Învaţă osândirea de sine, adică să te învinovăţeşti în cugetul tău pe tine, iar nu pe alţii, şi să te numeşti singur nevrednic, delăsător, leneş şi fără purtare de grijă.
Cel ce are osândire de sine are odihnă, scrie Avva Dorotei, şi niciodată nu se tulbură, dacă unuia ca acesta i se întâmplă vreo boală, batjocuri, prigoane şi orice alte necazuri de acest fel, el le pune pe seama păcatelor sale şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Dacă unul ca aceste e pedepsit ori mustrat de mai marele său, el primeşte totul ca pe ceva ce îi este spre bine şi socoteşte totul ca fiind de la Dumnezeu.
Mândria ajunge a se sălăşlui în om atunci când încă nu se cunoaşte pe sine desăvârşit; deci cunoaşte-te şi fugi cât poţi de mândrie şi de slava deşartă ca de o mare vătămare sufletească. însă nu le poţi goni de la tine cu nimic altceva decât cu neîncetată osândire de sine şi cu înjosirea de sine.
din „PATERICUL SAROVULUI”
