Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu
Mi-am zis în conştiinţa mea, să dau mărturie de ce iubim Sfânta Ortodoxie; de ce-o iubim toţi. Dar şi mărturie personală: cum simt Sfânta Ortodoxie, cum o trăiesc, ce-mispune ea.Cum răspunde ea la întrebările fundamentale ale sufletului omenesc. Un cuvânt al Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 1, 5) este: ,, Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El ‘‘. Aşa simt în Sfânta Ortodoxie, lumină şi nici un întuneric. O iubim şi o simţim că ea e suma revelaţiei, în trăire, în viaţă. De ce Ortodoxia poartă în ea acest dar? Îl poartă pentru că ea a rămas fidelă Mirelui Bisericii, Hristos. Fidelitatea, credincioşia neclintită, deplină faţă de Hristos, aş dori să o punem în inima noastră, ca expresie, ca temei, ca sintagmă fundamentală.
De aceea Ortodoxia este suma revelaţiei, pentru că ea a rămas fidelă Mirelui ei, Evangheliei Lui, Scripturii şi Tradiţiei. De aceea, se numeşte Ortodoxia dreaptă credinţă, în acelaşi timp plinătate a credinţei şi neştirbire a credinţei.
Sfânta Treime – Trei Persoane Egale
Revelaţia supremă, Sfânta Treime, e credinţa pe care o mărturisimîn toată taina Bisericii, în Liturghie, dar începând cu Botezul. Atunci, când cel chemat la Botez, el, dacă e adult, sau naşul lui rosteşte: ,, Mă-nchinTatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţite‘‘. Iar noi spunem că Trei sunt în suprarealitatea existenţei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi Aceşti Trei Una sunt, aşa cum şi noi, mulţi suntem, una să fim. Şi observaţi, zicem ,, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită‘‘; nu fiinţa care se dezvăluie în trei persoane ci întâi persoana şi faptul acesta este fundamental, capital.În adâncul existenţei eterne, o persoană Tatăl şi împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, veghează asupra existenţei. Nu o esenţă ci o persoana. Cum te poţi adresa esenţei? Cumte poţi ruga? Iar întrucât esenţa nu se comunică, nu ne putem împărtăşi de esenţă. Atunci, cum comunicăm cu Dumnezeu? Prin persoană: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, care ne împărtăşeşte nouă, dumnezeirea, prin harul Lui.
Frumos exprimă părintele Stăniloaie, când zicea în privinţa aceasta: ,, aşa cum eu când comunic cu cineva, îi împărtăşesc dragostea mea, cunoştinţele mele din darul fiinţei mele, nu mă împărtăşesc pe mine ca fiinţă, aşa Dumnezeu se comunică, se împărtăşeşte, nouă, prin harul Lui‘‘. De ce în teologia dinApus s-au născut curente filosofice? Pentru că s-a pus Esenţa deasupra. Dar se întreabă un teolog apusean: cum comunică esenţa? cum să ţi-o îfăţişezi? cum să te rogi ei? Se întreabă unii de ce-n Ortodoxie n-au apărut sisteme filosofice. Şi-o spune indirect un bizantinolog francez: «pentru umanism, filosofia greacă a contribuit cu ceva, dar în Bizanţ, în lumea creştină ortodoxă, “filosoful” adevărat a devenit ascetul».
În drumurile noastre sfinte, când am mers la Hozeva, acolo unde a petrecut Sf. Ilie în peşteră, în timpulsecetei şi unde mai târziu a luat fiinţă mănăstirea ,,Sf. Gheorghe Hozevitul” sau mănăstirea ,,Sf. Sava”, când priveam munţii cu peşterile, care adunau în unele momente până la 5000 de călugări, îmi ziceam atunci: cu adevărat, aceşti oamenis-au gândit la un ,,salt” spre vecie.Nu se luptă omul să se depăşească pe sine. Şi o întrebare pe care o adresăm ca pe o provocare, oamenilor de şiinţă, umaniştilor, cam fără de Dumnezeu: Ce viitor oferă ei? Ce achizitie ontologică fiinţială proprie noua (condiţiei umane) au descoperit ei? Au înzestrat ei şiinţa? Nicidecum, iubiţilor. Dacă am privi aceasta în aspectul moral-etic, dimpotrivă va trebui să mărturisimcu durere că suntemmultmaijos, în degradare faţă de înaintaşii noştri. Ori mărturia noastră, a Sf. Ortodoxii, cu spiritualitatea ei, cu asceza ei, cu aceşti oameni care au existat în istoria ei, ne descoperă deopotrivă viitorul omului şi omul viitorului, chiar şi numai acest act al revelaţiei, de-a cugeta persoana.
Prin ,,filioque” al Bisericii Romane, prin care Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul,Treimea ajunge doime iar Duhul e în subordinea Fiului, aşa cume subordonată Biserica, Ordinului Suprem. Nu poate gândi aşa Ortodoxia. Egalitatea absolută între cele trei persoane oglindeşte în creaţie, egalitatea absolută a tuturor oamenilor. Numai aceasta a putut mărturisi Biserica la Niceea în 325: de-o-fiinţimea Fiului cuTatăl. Ministrul nostru de externe a vorbit cu omologul lui, să zicemdin Franţa. Ce înseamnă omolog? Adică, de aceeaşi vocaţe şi sarcină şi fiinţă. Deci, Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl. Dar unisemiarienisau uneori arieni, vorbeau că Fiul e numai o creatură a Tatălui. Un gânditor german spunea că toată cearta a fost numai pentru un lucru neânsemnat. Auziţi, ajunsese orb şi punea copiii să-i citească din Evanghelie şi-întreabă deodată: ,,Spune Tu Iisuse Doamne, spune: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu sau eşti un om ca noi? Dacă eşti om ca noi, ce-mi poţi spune mai mult, despre om?! Ce ştii Tu, mai mult decât mine?! Cum mă poţi mântui Tu?! Dacă eşti de-o fiinţă cu Tatăl, atunci am mântuirea” (Auziţi: ,,Doamne, buzele mele vei deschide”. Este uluitor cuvântul când îl analizezi. Dumnezeu îmi deschide buzele şi “gura mea va vesti lauda Ta”. Aici e misterul rugăciunii. Când a comunicat Dumnezeu cu omul, acolo e originea rugăciunii, originea omului chemat să comunice cu Dumnezeu, să fie în dialog, în comuniune cu Dumnezeu). Şi aşa a sfârşit. Drept, problema-i capitală, radicală. Iubiţilor, Sfânta Treime este temeiul credinţei noastre.
Căderea omului
Taina creaţiei o subliniem doar în treacăt. A luat Dumnezeu ţărână şi a plăsmuit cumâna Sa, cu însăşi mâna Sa, pe om, şi i-a suflatsuflare de viaţă lui Adam. Reţineţi, suflet viu, nu fiinţă vie, care e eronat după influienţe apusene. Suflet viu, suflet purtător de har, sufletul care poartă-n el taina chipului lui Dumnezeu, suflet în care e ochiul lui Dumnezeu, e tronul lui Dumnezeu. De aceea spune Sf. Ioan Gură de Aur ca aşa precum trupul părăsit de suflet e mort aşa şi sufletul părăsit de har, e mort.Aici e misterulsufletului nostru nemuritor, nu în sensul filosofic ci în sensul acela biblic, pentru că în sensul filosofic, sufletul e esenţă nemuritoare. Aici însă, sufletul e o împărtăşire a Dumnezeului celui viu şi omului ce-i estemai mare decât aceasta, decât să poarte chipul luiDumnezeu. Ţi-ispune Dumnezeu omului: “din toţi pomii, pe Mine să mă mănânci”, altfel zis, cum spune Sf. Anastasie ,,gustămă din toate făpturile, pe Mine, viaţa cea adevărată, să guşti din toate ca dintr-o împărtăşanie”. Astfelspus, lui Adam îi oferă Dumnezeu lumea, creaţia întreagă, ca o Euharistie, nu ca o pradă. Aici e tragedia istoriei, a ştiinţei fără Dumnezeu. ,,Gustă-mă pe mine din toate”, ori vezi că omul a ascultat şoapta demonului. Omul a primit pe altarul sufletului, suflarea răului. I-a zis Dumnezeu că ,,de veţi mânca din pomul cunoştiinţei binelui şi răului, veţi muri”, dar demonul i-a zis,,nu veţi muri, ci veţi fi ca nişte dumnezei, voi ca nişte dumnezei în locul lui, cunoscând binele şi răul, deosebind binele de rău”. Şi aşa a decăzut omul, prin această sfâşîiere lăuntrică, această derutare.
Jertfa – act creator
Tragedia omului nu e însă ireversibilă. De aceea a trimis Tatăl pe Fiul Său. Deci, o să trecem acum, la altemomente capitale. L-a trimis din iubire pentru creaţia Sa, ,,atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut, Fiul Său l-a dat…ca să nu piară tot cel ce crede în El, ci să aibă viaţă veşnică”. I-a spus Fiului, ,,Mergi în lume şi mântuieşte-ţi fraţii”. Avenit din iubire. Şi aici e o deosebire adâncă între noi şi apuseni. Pentru apuseni, venirea Fiului lui Dumnezeu în lume,s-a făcut pentru răscumpărare şi pentru a oferi Tatălui ceresc o satisfacţie care să îmblânzească mânia divină,socotind că păcatul omolui a jignit, a ofensat Dumnezeirea. Trebuia să vină Fiul lui Dumnezeu ca să dea această satisfacţie, că omul nu putea oferi o satisfacţie pe potriva Dumnezeirii. Şi-a venit Fiul lui Dumnezeu,s-a întrupat, a adus această satisfacţie pe Cruce şi s-a întors la Tatăl. Îmi vine greu să spun că într-o carte de acum 50-60 ani, despre răscumpărare, nu este nici un cuvânt despre înviere. Nu e uluitor acest fapt, când tocmai învierea descoperă biruirea păcatului, biruirea răului. Sunt nevoit să spun toate acestea pentru ca întradevăr să înţelegema devărul Ortodoxiei. Pentru Ortodoxie jertfa nu-i o satisfacţie adusă Dumnezeirii, ca să-l îmblânzească pe Dumnezeu, ci este actul fundamental creator. Prin jertfă s-a creat lumea. Şi aici, vă rog să reţineţi.Citiţi la cartea Apocalipsei, cap 13, versetul 8 şi veţi găsi o schimbare ( a traducerii originale – n.r.) tocmai în sensul nefericit al viziunii apusene: ,,Şi i se vor închina ei ( fiarei apocaliptice – n.r.) toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului înjunghiat”. Predestinaţia apuseană spune că numele sunt scrise dinaintea întemeierii lumii, iar omul este, de la început, fie pentru condamnare, fie pentru mântuire. Aşa mărturisesc toţi. În traducerea originală scrie: ,,… ale căror nume nu sunt scrise, în cartea vieţii Mielului înjunghiat, de la întemeierea lumii”. Deci, Mielul înjunghiat este de la întemeirea lumii, nu numele noastre. Astfel spus, lumea este întemeiată pe jertfă, pe iubirea divină. Din iubire se naşte existenţa şi viaţa. Deci jertfa nu e un simplu mod de aducere a unei satisfacţii Dumnezeirii. Gândiţivă, orice act al nostru pios e o taină a jertfei. O, Doamne! Trebuie să fim fericiţi noi românii că avem aceste două monumente capitale ale spiritualităţii noastre: ,,Mioriţa” şi ,,Meşterul Manole”, care întrupează această viziune a jertfei.
În ortodoxie, în rugăciune, atât de adâncă, atât de reprezentativă e Rugăciunea lui Iisus, în care nevoitorii simt în adâncul fiinţei lor, iluminând lumina: Hristos! Hristos a venit să sfinţească întreaga creaţie, doar avem rugăciuni de sfinţiri de case, de holde, de grâne, pentru ca totul să se împărtăşească de har dumnezeiesc.
Jertfa nu e moarte ci înviere (învingerea morţii)
Marea taină a viitorului e unitatea între cruce şi înviere. Ortodoxia poate să mărturisească că Dumnezeu nu a făcut moartea, care e plată păcatului. Dar,trebuiere cunoscut că jertfa nu e moarte. Jertfa e divină, pe când moartea e de la diavol. Jertfa e de bunăvoie, pe când moartea e silnică.Jertfa e profetică, conştientă şi liberă. Păcatul a transformat jertfa în moarte, iar Hristos pe Cruce, transformă moartea în jertfă, care duce la înviere.
În ultima vreme, teologia apuseană vorbeşte mult şi despre înviere, dar încheie că Iisus S-a întors la Tatăl, după ce şi-a împlinit misiunea lui de aducere a satisfacţiei lui Dumnezeu jignit. Acest mod de teologie a apusului, a generat şi ateism şimaterialism şi prostituţie şi pornografie şi droguri.
Pentru noi, învierea este un nou moment în creaţie, o înoire a creaţiei şi aceasta este viitorul omului. Hristos cel înviat are giulgiurile rămase înmormânt, cum le-au găsit ucenicii. Deci dezbracă, leapădă o lume veche şi se îmbracă în lumina neânserată divină. Se întrebau oamenii, în ce era înveşmântat Hristos? În lumina divină. Mormântul rămâne gol. Noi spunem despre mormânt, că-i locaş de veci. Lăcaşurile noastre vor rămâne goale, noisuntemchemaţi la înviere. Noi, toţisuntem chemaţi să-i urmam lui Hristos. El e Cuvântul definitoriu al condiţiei umane.
Nimic nu-i trebuie Sfintei Ortodoxii, decât să fie cunoscută, să fie iubită, să fie mărturisită. Drumul ADEVăRULUI şi al IUBIRII e o unitate a raţiunii şi a credinţei, e o logică a credinţei, de nedesfăcut. Nu-i nici un fel de conflict între credinţă şi ştiinţă. Un gânditor apusean spune: ,,Împărăţia lui Dumnezeu, cum o mărturisim noi, a devenit o necesitate ştiinţifică‘‘. O, Sfântă Ortodoxie! Prin Hristos, Domnul nostru, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, ajută-ne să te cunoaştem, să te iubim şi să te mărturisim pretutindeni, pentru salvarea omenirii! Amin.
