Oastea Domnului

Despre păzirea minţii . În 27 capete (IV)

Avva Isaia Pustnicul

21. Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, si ia seama la vrăjmaşii tăi, căci sunt vicleni în’răutatea lor. Încredinţează-te în inima ta de cuvântul acesta: nu poate face cele bune, omul care săvârşeşte cele rele. De aceea ne-a învăţat Mântuitorul să piiveghiem, zicând: «Strâmtă este poarta si îngustă calea ce duce la viaţă; si puţini sunt cei ce o află pe ea».1

22. Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzării să te desfacă de Dumnezeul dragostei.
Stăpâneşte-ţi Inima ta şi nu fi nepăsător, zicând: «Cum o voi păzi, om păcătos fiind?» Căci când va părăsi omul păcatele sale si se va întoarce la Dumnezeu, pocăinţa sa îl va naşte a doua oară şi-l va face cu totul nou.

23. Dumnezeească Scriptură cea Veche şi Nouă vorbeşte pretutindeni despre păzirea inimii. Întâi cântăreţul David strigă: «Fiii oamenilor, până când veţi fi grei la inimă?»; şi iarăşi: «Inima lor este deşartă». Iar despre cei ce cugetă cele deşarte spune: «Zis-a întru inima sa: nu mă voi clăti»; si iarăşi; zis-au întru inima lor: uitat-a Dumnezeu». Și câte ca acestea. Monahul este dator să înţeleagă scopu: Scripţurii,scătre cine grăieşte şi când grăieşteT şi să ţin neîncetat lupta nevoinţii. Să fie cu luare aminte la atacurii (momelile) vrăjmaşului, Şi ca un cârmaciu să taie valurile călăuzit de harul lui Dumnezeu. Să nu se întoarcă din cale, ci să fie cu luare aminte numai la sine si să vorbească în linişte cu Dumnezeu cu gând neclătit şi cu minte neiscoditoare.

24. Împrejurările cer de la noi rugăciune, precum valurile, vijeliile şi furtunile cer cârmaciu. Căci suntem supuşi la atacul gândurilor, atât ale virtuţii, cât şi ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că este gândul cel evlavios şi iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade nouă, celor ce râvnim liniştea, să deosebim si să despărţim cu luare aminte şi cu înţelepciune virtuţile şi păcatele, şi să aflăm care virtute trebue să o cultivăm când sunt de faţă părinţii şi fraţii şi pe care s-o lucrăm când suntem singuri. Trebuie să mai ştim care este virtutea primă, care a doua, a treia; şi care patimă este sufletească şi care trupească; si din care virtute ne răpeşte mândria, mintea, din care se iveşte slava deşartă prin care se apropie mânia şi din care se iveşte lăcomia pântecelui. Căci datori suntem să curăţim gândurile, precum şi orice înălţare ce ar creşte împotriva cunoştinţii de Dumnezeu.

25. Cea dintâi virtute este nepurtarea de grijă, adică moartea faţă de orice om şi de orice lucru. Din aceasta se naşte
dorul de Dumnezeu. Iar aceasta naşte mânia cea după fire, care se împotriveşte oricărui atac încercat de vrăjmaşul. Atunci găseşte sălaş în om frica lui Dumnezeu, iar prin frică se face arătată dragostea.

26. Trebue să alungăm din inimă momeala gândului, prin împotrivire cucernică în vremea rugăciunii, ca să nu ne aflăm cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetând cele necuvenite. Căci nu primeşte Dumnezeu rugăciune turbure dispreţuitoare de la cel ce se îndeletniceşte cu liniştea Scriptura ne îndeamnă pretutindeni să păzim simţurile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu şi după legea Lui va ocârmui mintea cele supuse ei (înţeleg toate mişcările sufletului, dar mai ales mânia şi pofta, căci acestea sunt supuse puterii raţiunii), am săvârşit virtutea şi am împlinit dreptatea, îndreptând pofta spre Dumnezeu şi voia spre voile Lui, iar mânia împotriva diavolului şi a păcatului. Spre ce lucrare năzuim prin urmare? Spre mediaţia cea ascunsă.

27. De se va semăna vreun gând urât în inima ta, şezând în chilia ta priveşte si împotriveşte-te păcatului, ca nu cumva să te birue. Sârgueşte-te să-ţi aduci aminte de Dumnezeu; gândind că îti poartă de grije şi că cele ce le grăeşti întru inima ta sunt descoperite înaintea Lui. Zi deci sufletului tău: Dacă te temi ca păcătoşii, care sunt ca şi tine, să nu vază păcatele tale, cu cât mai mult trebue să te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfătuirea aceasta cu tine însuţi vine în sufletul tău frica lui Dumnezeu. Si dacă rămâi în ea, rămâi neclintit de patimi, precum este scris: «Cei ce ndăjduesc spre Domnul, sunt ca muntele Sionului; nu se va clăti în veac cel ce locueşte în Ierusalim». Şi la tot lucrau pe care-l faci, să ai pe Dumnezeu înainte şi să cugeti că vede orice gând al tău, şi nu vei păcătui niciodată. A Lui fie slava în veci. Amin. .

*Matei 7,13-14.

Lasă un răspuns