Adesea mă pierd cu mintea în filme ficţionale… Actorii sunt oameni simpli, dar cu o dragoste de Dumnezeu mai puternică decât ar putea percepe vreodată adolescentul de azi. Acţiunea lor pare puţin monotonă. Dimineaţa începe la biserica din sat, cu slujbă şi rugăciune, continuând cu treburile de zi cu zi. Adunările mai mari strică puţin din monotonie, ducând fraţii pe jos sau cu trenul în sate de care, probabil, nu auziseră niciodată… Ceva ce mă fascinează de fiecare dată e bucuria… Bucurie pe care astăzi nu o văd mai deloc. Se mai regăseşte, când şi când, la copiii ce încă nu au uitat să se bucure de tot ce le oferă Domnul, la copiii care încă îşi iubesc şi îşi respectă părinţii. Adulţii, în schimb, îi vezi tot mai trişti, deşi au mult mai multe decât au avut bătrânii noştri…; sunt trişti şi îngânduraţi… Ce le lipseşte? Inocenţa sau însăşi rugăciunea?
În goana după bunuri lumeşti, uităm adesea să ne oprim să privim cerul… Pentru ce atâta tristeţe, când există atâta iubire şi atâtea frumuseţi pe care ni le oferă, zilnic, bunul nostru Tată? Cum tu, adult, matur, să nu te opreşti măcar, când şi când, să priveşti cerul şi să Îi mulţumeşti Domnului pentru această binecuvântare?
Îndemnul meu pentru toţi ar fi să încercăm să zâmbim şi să ne bucurăm…
„Bucuria este rugăciune. Bucuria este tărie. Bucuria este o plasă a dragostei cu care prinzi suflete” (Maica Tereza de Calcutta).
Surioara Iustina PLOSCARIU (18 ani)
