Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

„Şi şi-a risipit toată averea sa în dezmierdări…”

Pilda Evangheliei ne spune că fiul a cerut, iar tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar răul şi pierzarea fiului încă nu stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.

„Şi s-a dus feciorul cel tânăr într-o ţară departe şi acolo a risipit toată averea sa, vieţuind întru dezmierdări (destrăbălări).”

O, ce înţeles adânc este şi pentru noi în această istorie! Fiul din pilda Evangheliei a plecat în lume cu „partea lui de avere”. Întocmai aşa suntem şi noi. Tatăl ceresc ne-a trimis în lume, dându-ne „partea noastră de avere”, dându-ne o zestre sufletească cu care să putem trăi în această „ţară străină”, până ne vom întoarce iarăşi la El. Ştii tu, dragă cititorule, care este „partea noastră de avere” pe care o avem de la Tatăl ceresc? Este averea noastră cea trupească şi sufletească: este mintea, priceperea, cunoştinţa, sănătatea şi alte multe daruri, ­– aici pomenind şi darurile mântuirii sufleteşti.

Ah, ce „avere” scumpă avem noi de la Tatăl ceresc! Pentru „averea” aceasta noi ar trebui să stăm neîncetat în genunchi cu rugă­ciuni de mulţumire lui Dumnezeu. Dar, vai, noi nu ştim preţui această avere! Suntem, şi cu lucrul acesta, în chipul fiului celui pierdut. Ca şi el, risipim şi noi şi prădăm „partea de avere” ce ni s-a dat de la Tatăl ceresc. O prăpădim în fel de fel de păcate şi lucruri slabe. E plină lumea de cei ce-şi risipesc averea ce o au de la Tatăl ceresc.

În multe chipuri şi feluri îşi risipesc oamenii averea ce o au de la Tatăl ceresc.

Iată-l pe beţiv cum îşi pradă averea trupească şi sufletească. Iată-l pe învăţatul necredincios. Are o avere întreagă de minte şi înţelepciune. Ce lucruri frumoase ar putea face cu această avere! Cum i-ar putea deştepta pe oameni… cum le-ar putea citi din Biblie… cum  i-ar putea învăţa şi lumina… Dar, vai, el foloseşte „averea” ce o are pentru a-i înşela pe cei nepricepuţi. Ba unii folosesc mintea şi învăţătura chiar pentru a tăgădui pe bunul Dumnezeu, Care le-a dat aceste daruri.

Iată-l pe înşelător, pe zavistuitor şi pe toţi ceilalţi păcătoşi care îşi pradă averea trupească şi sufletească. O, cum îşi pradă oamenii „averea” ce o au de la Tatăl ceresc! Ce dar mare sunt mâinile, dar păcătosul le foloseşte să fure, să bată, ba chiar şi să omoare. Ce dar mare sunt picioarele, dar păcătosul aleargă cu ele la birt şi în căile pierzării. Ce dar mare sunt gura şi graiul, dar omul le foloseşte să mintă, să blesteme, să batjocorească, ba chiar şi să înjure pe Făcătorul său, pe Cel ce i-a dat aceste daruri.

La Taina Sfântului Botez, când primim legătura cu Dumnezeu, ni se pecetluiesc cu Darul Sfântului Duh ochii, mâinile, picioarele, fruntea, pieptul, capul, în semn că ele sunt o avere a Tatălui ceresc şi trebuie să le punem în slujba Lui. Ni se dă şi haină nouă şi curată, în semn că avem o zestre sufletească deplină. Taina Sfântului Botez ne dă partea noastră de avere; ne dă o zestre cerească şi sufletească completă. Dar cei mai mulţi oameni parcă nimic nu fac altceva decât rup, murdăresc şi zdrenţuiesc haina botezului; risipesc „zestrea” ce li s-a dat. La cei mai mulţi oameni ce a mai rămas din această zestre? (Matricola botezaţilor!)

Ah, ce risipă grozavă de avere trupească şi sufletească este azi în lume! Ori încotro te uiţi, vezi această pradă. E plină lumea de oameni care şi-au pierdut cea mai scumpă avere.

În multe chipuri şi feluri îşi poate prăda omul „partea de avere” ce o are de la Tatăl ceresc. Pilda Evangheliei ni-l arată pe fiul cel pierdut prădându-şi averea în chefuri şi desfătări. Prin aceasta, Evanghelia pune în faţa noastră beţiile, chefurile, desfătările şi des­trăbălările ca pe cea mai grăitoare pildă despre prădarea averii trupeşti şi sufleteşti. Nici­un alt păcat nu arată aşa de bine prădarea acestei averi ca beţiile, chefurile şi desfătările.

La alte păcate (zgârcenia, trufia, înşelă­ciunea etc.), omul îşi cruţă măcar averea cea trupească, sănătatea, dar la beţie şi destrăbălare, omul îşi pradă, văzând cu ochii, atât averea cea trupească, cât şi pe cea sufletească. Alte păcate sunt singure şi rămân singure, dar beţiile şi desfătările atrag după ele un şirag întreg de alte păcate (desfrânări, bătăi, certuri, înjurături, omoruri etc.).

Fiul cel pierdut şi-a mâncat averea cu prietenii şi prietenele. Ajutători la pradă a aflat destui. Aşa e şi azi: oriunde se pradă averi lumeşti şi sufleteşti, mâncători se află destui. Păcatele şi oamenii cei răi se strâng acolo ca şi corbii şi câinii la mortăciune.

Cele mai multe averi trupeşti şi sufleteşti se pradă şi azi prin beţii, chefuri şi destrăbălări. Ăsta-i parcă păcatul vremilor noastre. Diavolul a slobozit în lume parola: „Mâncaţi, beţi şi chefuiţi!… Trăiţi-vă viaţa!…”

Beţia şi desfătările sunt o sfidare, o batjocorire a Darurilor ce le are omul de la Dumnezeu. În urletele de pe la birturi, beţivul parcă astfel grăieşte: „Uită-Te, Doamne, din cer şi vezi cum îmi bat eu joc de averea trupească şi sufletească ce mi-ai dat-o… Uită-Te, Doamne, şi vezi cum batjocoresc eu dragostea Ta şi bunătatea Ta… Uită-Te cum calc în picioare şi în noroi darurile ce mi le-ai dat: mintea, sănătatea, curăţia sufletească şi celelalte…”

Fratele meu! Tatăl ceresc ne-a trimis în lume dându-ne „partea noastră de avere” sufletească şi trupească. Tot ce avem noi este averea Tatălui ceresc. Noi suntem răspunzători pentru păstrarea şi buna chivernisire a acestei averi. În Ziua cea mare a Judecăţii va trebui să dăm seama de ea până la „cel din urmă ban”.

Fiul cel pierdut a început cu risipa şi prada averii după ce a rupt legătura cu tatăl său. Să ştii, fratele meu, că aşa se întâmplă şi cu noi. Risipa şi prada averii noastre sufleteşti şi trupeşti începe îndată ce rupem legătura cu Tatăl ceresc şi apucăm cu păcatele şi desfătările.

Fratele meu! Eu te întreb: cum stai tu cu „partea de avere” ce o ai de la Tatăl ceresc? Nu cumva eşti şi tu alături de fiul cel pierdut? Nu cumva prădezi şi risipeşti şi tu această „avere”?

Preot Iosif TRIFA
FIUL CEL PIERDUT
Ediţia a VI-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!