Părintele protosinghel Serafim Bădilă, este unul dintre cei mai nevoitori duhovnici români din ultimii douăzeci de ani. Smerit și rugător, bucuros și milostiv, postitor și râvnitor, bun sfătuitor și îndrumător duhovnicesc, a făcut din Mănăstirea ,,Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel un loc de sfințenie și un centru de pelerinaj.
Pelerini din tot Ardealul îl caută pe părintele Serafim pentru spovedanie și pentru sfat.
Părintele este cunoscut în zonă pentru milostenia sa duhovnicească (material nu are nimic), ajutând, cercetând spitale și penitenciare în Dej, Gherla, Bistrița, Zalău, grijindu-se deopotrivă de tinerii ortodocși din zonă.
La Cășiel povățuiește o obște de călugărițe de peste treizeci de maici și surori care, precum albinele în stup, se întrec în muncă și rugăciune.
Mănăstirea Cășiel a fost ctitorită în sec. al – XVII –lea de către ieromonahul Pahomie Georgiu, călugăr la Mânăstirea Putna, cu origini locale. Este una din cele opt mănăstiri aflate în zona Chiueștiului, la Cășei, Rugășești, Leurda, Strâmbu și Sălătruc, până să fie arse de generalul Bucow. Este cunoscut că la Chiuești a fost protoerie ortodoxă, iar patruzeci de credincioși, care n-au voit a primi uniația au fost împușcați.
Maica Stareță Stavrofora Varvara Georgiu, care a redeschis mănăstirea în anul 1991, este fiică a acestor locuri, născută în cătunul Huta, cealaltă Filie a Parohiei Strâmbu. După nume, pare a fi o rudă îndepărtată a ieromonahului Pahomie Georgiu ctitorul. A intrat din fragedă tinerețe și este formată duhovnicește în Marea Lavră a Râmețului, trăind acolo aproape douăzeci de ani.
Părintele Serafim este un duhovnic cu înțelpciune și cu har. I-a cunoscut personal pe marii duhovnicii ai României din secolul trecut. A studiat teologia, iar mai apoi s-a călugărit, la îndemnul Sfântului Părinte Arsenie Boca.
Despre Părintele Arsenie, pe care îl cercerta la Drăgănescu, spune că a fost un om îndumnezeit. Mereu îl evocă, amintește de sfaturile lui și insistă ca tinerii să fie curați până la căsătorie, să zămislească și apoi să trăiască în curăție, căci așa se nasc copii curați în care pune Dumnezeu darul, precum în părintele Arsenie.
De la marele Părinte Cleopa Ilie, a învățat cum să aplice canoanele la spovedanie, ca prin ele omul să se schimbe duhovnicește.
Despre Părintele Iustin Părvu spune că a fost un mucenic mărturisitor, care avea o putere duhovnicească în rugăciune și binecuvântare, cum n-a mai văzut și pe care simțit-o în viața sa.
Despre arhiepiscopul Justinian spune că a fost un ierarh sfânt, care la sfătuit să-și facă mormântul aici, la Mânăstirea Cășiel, unde slujește de douăzeci și șapte de ani.
S-a spovedit la Părintele Dometie Manolache de la Râmeț, despre care spune că era milostiv, că predica și cânta frumos. La Părintele Paisie Olaru, care avea darul mângâierii, la părintele Ioanichie Bălan (care-l prețuia în mod aparte pe tânărul părinte Serafim s.n.); la părintele Ilarion Argatu, care era un postitor cum n-a mai fost în zilele noastre și de aceea avea putere asupra duhurilor necurate. De la fiecare a învățat câte ceva și a păstrat câte un cuvânt de folos.
Părintele Serafim s-a născut la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembire 1948, în satul Deal, Comuna Câlnic, Județul Alba, și a primit la Botez numele marelui sfânt ierarh.
Din familia sa patru persoane s-au călugărit, ceea ce arată o mare dragoste și față de Dumnezeu.
Două din surori sunt astăzi Maicile Starețe Mina și Pavelida, de la Mănăstirile Sfânta Cruce, respectiv Buna Vestire din Oradea.
Mai apoi s-a călugărit și mama sa, devenind Monahia Mihaela, astăzi mutată la cele veșnice.
Părintele a fost învățător în satele din jurul Râmețului vreme de douăzeci de ani. Sub influența duhovnicească a părintelui Dometie de la Râmeț și a părintelui Arsenie Boca, părintele Serafim și-a descoperit vocația slujirii lui Dumnezeu, ca monah și ca preot.
În plin comunism a început să le vorbească elevilor despre Dumnezeu și despre duhovnicie, iar după 1989 părăsit învățământul, a studiat teologia, a devenit preot duhovnic la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea. Aici a făcut o misiune importantă, formând sute și mii de fii duhovnicești. Din anul 1993 este la Mănăstirea Cășiel, care atunci era un loc puțin căutat. Astăzi, pe lângă cele trezeci de viețuitoare și alți zeci de ajutători permanenți, sunt zilnic zeci și sute de credincioși care așteaptă să fie primiți de părintele Serafim.
Părintele îi întâmpină cu bucurie, cu lumină și veselie, asemeni Sfântului Serafim din Sarov, ocrotitorul său în cinul monahal. Îl știu de mai bine de un sfert de veac. N-ai cum să nu-l iubești. Mi-amintesc de cei doisprezece ani cât am fost stareț în Eparhia Clujului, când în Sinaxele Monahale pe care le aveam părintele Serafim, prin voiciunea sa, prin felul autentic și original de a fi, dădea culoare acestor întâlniri. Este ca sarea în bucate, ceea ce arată profunzimea trăirii sale duhovnicești.
Părintele Serafim sfătuiește duhovnicește cu multă claritate și convingere. Povețele sale sunt verificate atât în viața și experiența marilor duhovnici cât și în a sa însăși. M-am spovedit de mai multe ori la sfinția sa și de fiecare dată m-am folosit. Odată s-a spovedit și sfinția sa la mine.
Suntem legați duhovnicește și sufletește, având evlavie și prețuire reciprocă, având desigur în anumite privințe și opinii sau păreri diferite.
Întâlnindu-l în această perioadă premergătoare Postului Mare, i-am cerut câteva sfaturi duhovnicești pentru perioada ce urmează, izvorâte din viața și experința sa de duhovnic.
* * *
Părintele Andrei: Părinte Serafim, spovediți foarte mulți oameni care vin aici la sfinția voastră de ani și ani. Ce bucurie duhovniceacă aveți din această lucrare ? Ce experiențe duhovnicești ați trăit?
Părintele Serafim: Ca duhovnic, am constatat că oamenii, chiar dacă au pacate mari și multe, prin Taina Spovedaniei reușesc să lepede pe omul cel vechi și să se îmbrace în omul cel nou. Spovedania renaște duhovnicește pe foarte mulți, când e facută sincer, cu părere de rău și cu hotărâre de a nu mai păcătui. Spovedania ridică tone de greutate de pe sufletul și constiința creștinului. Aceasta am simțit-o și eu. Să vă spun un caz concret. Aici lângă noi este Mănăstirea Rohia, și eu m-am dus la parintele arhiepiscop Iustinian, cu scopul de face o spovedanie la un arhiereu, că e harul mai mare. Și mergând cu cineva pe drum, l-am rugat să nu vorbim, căci dacă merg la spovedanie, vreau să mă adun puțin. Omul m-a înțeles. Până acolo mi-am făcut un fel de examen al vieții mele: păcatele făcute cu gândul, cu cuvintele și cu faptele, clasate pe trei etape: prima de când eram copil până la vârsta tinereții, a doua de la tinerețe până la preoție și a treia de la preoție și călugărie până acum. Și așa de mult m-a favorizat această analiză a vieții, că după ce am ajuns la arhiepiscop, făcând spovedania, atunci când am terminat parcă simțeam că zbor. Așa o fericire, o bucurie, care în viață se întâmplă foarte rar. Mi s-a mai întâmplat așa când m-am spovedit la Părintele Paisie Olaru.
Părintele Andrei: Da! Ziceți mai departe, despre cum v-ați folosit de spovedanie și la alți duhovnici.
Părintele Serafim: Taina Spovedaniei, pentru cine se folosește de ea, poate să transforme omul. Dintr-un om lumesc, să-l trasforme într-un om duhovnicesc, într-un om pe care Dumnezeu îl îmbrățișează și-l pune pe calea dreaptă a mântuirii. Desigur, nu toți oamenii oarecum profită de Sfânta Taină a Spovedaniei.
Părintele Andrei: Prin spovedanie oamenii ajung la împăcare cu Dumnezeu, cu ei înșiși, dar și între ei, unii cu alții.
Părintele Serafim: Omul care stăruiește, insistă, găsește rezolvare la problemele lui.
Să vă dau un caz concret: vine la mine un oarecare crestin din Cluj, care avea băiat și fată cu facultăți terminate, cu serviciu în Cluj, locuință asigurată, dar nu erau căsătoriți. Și omul își spune păcatele, dar își spune și păsul…Să-i văd căsătoriți! Atât mai doresc!
Și-i zic: Uite, dacă nemulțumirea ta persistă, găsește o zi și vino să mergem până la parintele Iustin (Părvu) ca Dumnezeu, prin parintele, să te odihnească în frământarea ta.
Am fost de față la dialogul dintre ei și am reținut răspunsul pe care părintele Iustin de la Petru Vodă l-a dat acestui creștin. De aceste sfaturi mă folosesc și eu, le transmit mai departe.
Și-i zice părintele Iustin: Dacă vrei să-ți vezi băiatul și fata căsătoriți și să reziste căsnicia, trebuie să îndeplinească trei condiții:
1. Atât baiatul cu prietena, cât și fata cu prietenul cu care vrea să se casatorească, să fie creștini ortodocși praticanți. Adică, duminica și-n sărbători să meargă la biserică, să țină posturile de peste an, lunile, miercurile și vinerile; să aibă un program de rugăciune și să urmărească viața și trăirea ortodoxă;
2. Să muncească cinstit pentru trebuința de zi cu zi a familiiei;
3. Să deschidă ochii în ce neam intră: să fie cu băgare de seamă dacă familia celuilat este creștină bună sau sunt oameni lumești și pătimași, căci așchia nu sare departe de trunchi.
Și mai adaug eu aici un sfat inspirat din sfatul pe care Părintele Arsenie Boca l-a dat unui tânăr, căruia i-a spus: Tu nu ești pregătit nici de căsătorie, nici de călugărie.
Părintele Andrei : Deci omul să aibă pregătire duhovnicească, în amândouă cazurile…
Părintele Serafim: Da, dintre fiii duhovnicesti unii, deși practicau ortodoxia, erau harnici, de neam bun și totusi au ajuns la divorț. De ce? Pentru că n-au îndeplinit condiția pusă de părintele Arsenie. N-au fost pregătiți. Fiecare are egoismul lui. Bărbatul era ca un dictator, voia ca el să comande, să se impună. Femeia are și ea egoismul ei… până când să asculte de bărbat ? Avea și ea dreptate. Pentru a trăi în armonie, în pace, în dragoste, trebuie să știi să lași de la tine. Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea.
Smerenia, bunătatea, atenția, dragostea și respectul față de celălalt trebuie cultivate. Din familie, de mici, trebuie să-i învățăm pe copii cu lepădarea de sine, cu dăruirea. Egoismul se cultivă astăzi în toată massmedia. Tot ce se vede la televizor și internet stârnește. Sunt desigur și site-uri orodoxe, duhovnicești, spre care tinerii trebuie îndrumați. Duhul de smerenie este Duhul lui Hristos. Dacă din familie nu au o educație creștină, părinții nu sunt practicanți, copiii și tinerii devin înstrăinați de Duhul Sfânt, de Duhul lui Hristos, de Duhul Bisericii, și acest lucru este grav, căci tinerii sunt viitorul țării.
Egoismul duce la certuri, la neascultare, crează dependențe pătimașe. De aceea este în societate un duh antihristic față Biserică, față de icoane, față de religie. Tinerii cu astfel de dependențe nu pot învăța, nu iubesc munca, curăția ș.a.m.d.
Părintele Andrei : Egoismul este o patimă care se manisfestă din copilărie. Cum putem scăpa de el ?
Părintele Serafim: Celula societății este familia. Dacă familia se începe cu dreptul: se respectă regulile nunții creștine, cum spune părintele Cleopa, se trăiește viață creștină în smerenie, se păstrează înfrânarea în vremea sarcinii, în posturi, atunci este pace și armonie în familie și societate. Copiii se nasc sănătoși sufletește și trupește. Părintele Arsenie Boca zice că vrajba vine din cauza păcatelor. Toți suntem chemați să ne schimbăm viața prin pocăință ca fiul risipitor. Trebuie să postim, să ne rugăm, să iertăm, să citim cărți sfinte, să trăim viață duhovnicească cu adevărat.
* * *
Părintele Serafim se roagă mult. Dacă călătorești împreună cu el, te folosești de tăcerea și de rugăciunea lui zisă în inimă. Are multă răbdare, iubire și bunătate, iar a ședea în preajma sfinției sale, este un har. Când îl vezi cum se roagă, cum slujește zilnic Sfânta Liturghie de zeci de ani, cum pomenește mii de nume la vii și la adormiți (sunt sute pe care le știe pe de rost) te folosești. În prezența sa sufletul se liniștește și se deșteaptă spre lauda lui Dumnezeu. În jurul său toată lumea se roagă în liniște: maicile la biserică, credincioșii așteptând la spovedanie, peste tot domnește o atmosferă isihastă, plină de duhovnicească bucurie.
De vorbit părintele vorbește puțin, cuvinte esențiale, dar prezența și rugăciunea sa, transformă omul. Prin sfinția sa, duhovnicia românească, caracterizată de liniște, pace, bucurie și cumpătare, își face lucrarea în mijlocul poporului nostru, caracterizat de smerenie, sete duhovnicească și bunătate.
Arhim. Andrei Coroian
