Termenul : ÎNCHINARE = cinstire , plecăciune – Luca 1,29
Ce fel de Închinăciune este aceasta? Arhanghelul Gavril nu a greşit închinarea! Şi nici nu a confundat-o pe Maica Domnului cu Dumnezeu!
Iosua 5,13 „Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!” Atunci Iosua a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?”
Apoc 3,10 Zice Domnul Îngerului bisericii din Filadelfia (episcopului): îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.
Domnul zice!!! Îi voi face să se închine!
Termenul : Slujire, jertfă = ADORARE
(Adorare aducem DOAR lui Dumnezeu. Maicii Domnului supracinstire, sfinţilor cinstire)
Închinarea sau cinstirea sfinţilor NU se confundă cu ADORAREA!
Ne închinăm Sfintei Cruci, Sfintelor icoane, Sfintelor Moaşte şi le sărutăm – tot cu semnul crucii, slăvind pe Tatăl,pe Fiul şi pe Sfântul Duh – Singurul Dumnezeu!
Aducem Jertfa supremă a lui Hristos în faţa Treimii (Sfânta Liturghie) şi în sărbătorile sfinţilor, nu jertfim sfinţilor!
Nu se confundă cu Dumnezeu oamenii sfinţi, care sunt uniţi cu Dumnezeu, dar nici nu îi despărţim de El!
IOAN 17,22 Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem.
Pr. Claudiu Melean