Pentru cei care se hotărăsc s-o termine cu paharul, cu tămâia diavolului, ţigara, cu înjurăturile, el fuge repede după o biblie mare, o ia subsuoară şi se apucă de misiune. Da! Vrei pocăinţă? Să vezi câte sugestii îi dă acelui om şi-l conduce cu citate biblice pe orice cărări lăturalnice… Are el mii de încredinţări să-l arunce în prăpastia vreunei erezii, numai pe calea cea strâmtă şi dreaptă să nu apuce. Cei care vreţi să vă mântuiţi, să vă salvaţi sufletul, deschideţi-vă nu doar doi ochi, ci o sută, înainte de-a porni pe calea Domnului. Dacă aveţi dorinţa sinceră şi curată, Dumnezeu nu vă va lăsa. Căutaţi-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi.
Tot timpul, diavolul urmăreşte câştigul său, când are de lucrat cu oameni care se ocupă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Şi el vine tot cu cuvântul. Am ajuns zile când se predică cel mai mult despre iubire şi unitate, tot mai mulţi simt că acestea sunt necesitatea cea mai arzătoare pentru zilele pe care le trăim. Diavolul, care a reuşit să strice acestea dintre noi, urmăreşte foarte atent situaţia în care s-a ajuns şi toate măsurile care se preconizează, pe care le încearcă unii şi alţii pentru a salva Lucrarea, Adunările, Frăţietatea din starea tristă în care s-a ajuns.
Dar şi diavolul, foarte precaut, se grăbeşte să ne predice despre ele. Sf. Ap. Pavel ne-a avertizat şi pe noi când le-a spus celor din Milet (Fapte 20, 29-30) că, după plecarea lui, vor ieşi chiar din mijlocul lor unii care vor strica Cuvântul lui Dumnezeu, vor aduce altă învăţătură. Pe aceştia, prin predicile lui, diavolul îi va apăra, îi va sprijini, prin ei va striga el cel mai tare că Scriptura spune să vă iubiţi, să trăiţi în unitate unii cu ceilalţi, cu scopul de a-i îngădui pe aceştia printre noi.
Să trăim, oare, în unitate cu oamenii aceia care se dau drept fraţii noştri, dar, după comportările lor, dovedesc că sunt slugi ale diavo lului? Însă cei lesne-crezători, cei care nu pot deosebi stânga de dreapta, sunt amăgiţi uşor. Astfel, biruinţa diavolului este câştigată, iar adunarea aceea va fi nimicită. Aceste slugi ale diavolului răstălmăcesc totul, spre pieirea lor şi a altora, atât Cuvântul biblic, cât şi scrierile Sfinţilor Părinţi, ale Părintelui Iosif, ale fratelui Traian… Aşa se întâmplă când nu este călăuzirea Duhului Sfânt: fiecare le tălmăceşte aşa cum este el, după cum îi sunt capul şi inima.
Cei care vor unitate şi iubire vor lua din Biblie şi din scrierile fratelui Traian numai locurile unde se cer acestea şi vor zice: Iată ce spune Cuvântul Domnului şi ce spune fratele Traian! Cei care vor delimitarea de duhurile străine vor căuta locurile unde Cuvântul şi scrierile fratelui Traian vorbesc despre aceasta şi vor găsi poruncile foarte categorice. Fiecare va găsi justificare, apărare potrivit cu starea sau încredinţarea lui. Aşa se vor pierde şi se vor rătăci foarte mulţi cu Biblia şi scrierile Sfinţilor în mână, pentru că le răstălmăcesc după cum cred şi văd ei.
Oricine nu e smerit, supus, ascultător, ci obraznic, certăreţ şi ameninţător, nu are Duhul lui Dumnezeu în el, ci duhul diavolului. Domnul ne-a spus să ne uităm la roadele lor. Să ne uităm mai mult în urma lor, nu la predicile lor, să vedem ce au semănat. Ferice de cei care îşi deschid ochii la timp! Niciodată să nu privim lucrurile prin ochii altora, că s-ar putea să ne pierdem. Pe Duhul Sfânt ni L-a promis Domnul fiecăruia tocmai pentru scopul acesta… Avem noi semnul că Îl avem sau nu?
Viorel BAR