21. Un frate călătorind şi rătăcindu-se, a întrebat pe nişte oameni să-l înştiinţeze să cunoască drumul, iar aceia fiind tâlhari l-au rătăcit în locuri pustii. Şi mergând unul după dânsul să-l jefuiască şi poruncindu-i să treacă un şanţ, acolo unde treceau ei, a năpădit un crocodil asupra tâlharului. Iar fratele văzând fiara că s-a pornit asupra omului, nu a trecut cu vederea, ci a strigat către tâlhar, arătându-i pornirea fiarei. Fugind acela a mulţumit fratelui, minunându-se de dragostea lui.
22. Zis-a un bătrân: de-ţi vei aduce aminte de cel ce te-a necăjit sau te-a necinstit sau te-a păgubit, dator eşti să-ţi aduci aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos şi să-l ai pe el ca un făcător de bine, că însuşi necazul tău însemnează că-ţi boleşte sufletul. Că de nu boleai, nu pătimeai. Deci, dator eşti să mulţumeşti fratelui şi să te rogi pentru dânsul, că prin el cunoşti boala ta şi vei primi cele de la el ca pe nişte doctorii trimise de la Iisus. Iar de te scârbeşti asupra fratelui, zici ca şi lui Iisus: nu voiesc să primesc doctoriile tale, ci voiesc să putrezesc întru rănile mele. Deci, cel ce voieşte să se vindece de rănile cele sufleteşti, dator este să sufere cele ce sunt aduse de doctor, în orice chip ar fi. Căci nici celui ce boleşte trupeşte nu-i pare bine să se taie sau să se ardă, sau să aibă curăţenie, ci cu greaţă îşi aduce aminte de acestea. Însă încredinţat fiind, că este cu neputinţă în chip a se izbăvi el de boală, decât prin acestea, le sufere cu vitejie, mulţumind doctorului şi ştiind că prin greaţă se va izbăvi din îndelungata boală. Fier arzător de bolnavi al lui Iisus este cel ce te necinsteşte sau te ocărăşte, dar te izbăveşte de slava deşartă. Curăţenie a lui Iisus este cel ce îţi aduce ţie pagubă sau ocară, dar te izbăveşte de lăcomie. De fugi de ispită folositoare, fugi de viaţa veşnică. Căci cine a dăruit sfântului Ştefan atâta slavă, pricinuită lui de cei ce l-au împroşcat cu pietre, dacă nu răbdarea?
23. A zis un bătrân: cel ce fură sau cel ce minte sau cel ce face alt păcat, de multe ori îndată după ce a săvârşit păcatul, suspină şi se prihăneşte pe sine şi vine întru pocăinţă. Cel ce are în suflet pomenire de rău, ori mănâncă, ori doarme, ori umblă, ca de rugină este ros. Şi păcatul totdeauna nedespărţit îl are şi rugăciunea lui devine blestem. Toată osteneala lui este neprimită, chiar de îşi va vărsa sângele său pentru Hristos.
24. Un frate supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie şi i-a zis: părinte, un frate m-a necăjit şi mă supără dracul, ca să-i răsplătesc şi eu lui. Zis-a lui bătrânul: ascultă-mă fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugându-te lui Dumnezeu cu deadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit şi degrabă te vei izbăvi de patimă. Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Şi într-o săptămână a şters Dumnezeu iuţimea de la dânsul, pentru nevoinţa la care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul.
25. A zis unul din părinţi: de te va ocărî pe tine cineva, blagosloveşte-l! Şi de va primi, bine va fi amândurora, iar de nu va primi, el va lua de la Dumnezeu ocară şi tu blagoslovenie.
26. Zis-a un bătrân: Crucea lui Hristos o vedem şi Patimile Lui le cinstim. Atunci pentru ce nu suferim măcar ocară.
27. Doi bătrâni aveau scârbă între dânşii şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit unul dintre ei. Deci, a venit la dânsul un frate să-l viziteze şi l-a rugat bătrânul pe frate, zicând: scârbă avem, eu şi cutare bătrân şi voim ca să-l rogi să ne împăcăm. Răspuns-a fratele: cum ai poruncit, părinte, eu îl voi ruga şi ieşind fratele, socotea întru sine cum să economisească lucrul, căci se temea, ca nu cumva să nu primească bătrânul rugăciunea sau şi mai mare ură se va face. Şi după iconomia lui Dumnezeu, unul din fraţi i-a adus lui cinci smochine şi câteva dude şi luându-le, fratele le-a dus în chilia sa. Alegând o smochină şi câteva dude, le-a dus la bătrânul către care avea să meargă şi a zis: avvo, acestea le-a adus unul la cutare bătrân ce este bolnav şi întâmpinându-mă acolo mi-a zis: primeşte acestea şi dă-le cutărui bătrân, iar eu le-am adus la tine. Bătrânul auzind, a stat uimit multă vreme şi a zis: acestea mie mi le-a trimis? A răspuns fratele: da şi le-a luat bătrânul zicând: bine ai venit! Apoi întorcându-se fratele la chilia sa, a luat din smochine două şi din dude câteva şi le-a dus şi celuilalt bătrân care era bolnav. Şi făcând metanie lui, a zis: primeşte acestea, părinte, căci ţi le-a trimis cutare bătrân. Iar el bucurându-se a zis: ne-am împăcat. Fratele a zis: da, părinte, cu rugăciunile tale. Şi a zis bătrânul: slavă lui Dumnezeu! Şi s-au împăcat bătrânii cu darul lui Dumnezeu şi cu înţelepciunea fratelui, care i-a unit pe ei cu pace, cu trei smochine şi câteva dude şi nu au cunoscut bătrânii ce a făcut fratele.
28. Era un sihastru cu mare socoteală şi dorea să petreacă la chilii şi nu afla chilie. Alt bătrân înştiinţându-se despre sihastrul şi având acolo o chilie deşartă l-a rugat pe acela să vadă în acea chilie, până când se va afla alta. Acela mergând, a şezut într-însa. Iar unii din cei ce vieţuiau în locul acela veneau la dânsul ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare şi el luându-le, îi primea pe dânşii. Iar bătrânul cel ce îi dăduse chilia, a început a-l zavistui, a-l grăi de rău şi a zice: eu câţi ani am aici de multă nevoinţă şi nimeni nu vine la mine, iar acesta puţine zile are şi câţi vin la dânsul! Şi a zis ucenicului său: mergi şi îi zi: du-te de aici, că îmi trebuie chilia! Iar ucenicul venind la el, a zis: întreabă părintele meu, cum te afli? El a zis: să se roage Pentru mine, că mi s-a îngreuiat stomacul. Şi întorcându-se cel ce l-a trimis, a spus: bătrânul iată caută altă chilie şi se duce. După două zile, a zis iarăşi ucenicului: du-te şi îi zi lui, că de nu se va duce, vin eu şi îl scot cu toiagul! Iar fratele mergând iar, a zis către sihastru: a auzit Părintele meu că eşti bolnav şi iarăşi se mâhneşte şi m-a trimis să te cercetez. Răspuns-a acela: spune-i că cu rugăciunile lui sunt sănătos! Deci a venit la bătrânul său şi i-a zis: a spus că până duminică iese cu voia lui Dumnezeu. Iar după ce a venit duminica şi nu a ieşit sihastrul din chilie, luând bătrânul un toiag s-a dus să-l bată şi să-l izgonească. La plecare i-a zis ucenicul: merg eu mai înainte, nu cumva să fie acolo vreunii şi se vor sminti. Iar bătrânul i-a dat voie. Şi apucând fratele mai înainte, a zis către sihastru: Părintele meu vine să te mângâie şi să te ia la chilie. Acesta cum a auzit dragostea bătrânului, a ieşit în întâmpinarea lui şi i-a pus metanie de departe, zicând: eu vin la sfinţia ta, nu te supăra părinte! Iar Dumnezeu văzând lucrarea tânărului, l-a umilit pe bătrânul şi aruncând toiagul a alergat spre închinarea lui şi i s-a închinat aducându-l la chilia sa ca pe unul care nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el. Şi a zis către ucenic: nimic nu i-ai spus din cele ce ţi-am spus ţie? Acesta a răspuns: nimic. Auzind bătrânul, foarte s-a bucurat şi a cunoscut că era zavistia vrăjmaşului. Apoi l-a odihnit pe bătrânul, după care i s-a închinat ucenicului, zicând: tu să-mi fii mie părinte şi eu ţie ucenic, căci prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele amândurora.
din Patericul sfinților bătrâni
