Meditaţii

Din presa vremii: Rostul,,Oastei Domnului” în ţara noastră „

Oameni şi fapte

Cu părintele Petre Chirica despre:

Rostul,,Oastei Domnului” în ţara noastră „

,,Vrem să propăvăduim omenia între oameni”

 

 

Prezentare:

Pe părintele Petre Chirica, un vajnic ostaș al lui lisus, l-am găsit la terminarea sfintei slujbe de la Biserica Barnovschi, vechea ctitorie domnească de prin anii 1627. L-am poftit să ne spună, ca unul dintre promotorii ideii ,,Oastei Domnului”-  scopul acestei asociații.

 

 Origini:

„Oastea Domnului”, este cea mai puternică organizație creștin-ortodoxă din țară. Fondată acum zece ani de părintele Iosit Trifa de la Sibiu, sub patronajul I. P. S. S. Mitropolitul Bălan al Ardealului. Scopul acestei organizați este triplu:

1) Să facă intensă contrapropagandă împotriva sectelor religioase cum sunt: a) adventiștii, b) baptiştii, c) mileniştii etc. tinzând în mod paşnic, prin scrieri, prin cuvântari, să-i readucem în sânul bisericii ortodoxe.

2) Să lupte împotriva curentelor social extremiste, infiltrând iubire de patrie şi de datini. În acest scop, facem dese şezători, conferințe, la țară şi la oraşe.

3) Și al treilea: luptă împotriva tuturor patimilor josnice ca: beția, desfrâul, hoția, crima etc. care slăbesc viața neamului nostru. Propaganda se face în toată țara într-o perfectă unitate de vederi. Asociația ,,Oastea Domnului” a răspândit până acum cărți tipărite în tipografia sa din Sibiu, în valoare de două   milioane lei.

 

Ostaşii…

Numărul ostaşilor în toată țara este de 70 mii, înscrişi în organizații, iar susținătorii ei

sunt:

Sf. Sinod – care a recomandat ,,Oastea în toate eparhiile”. – Ca susținători de marcă, activi, avem pe: Părintele Arhim.  Scriban, prof. univ. scriitor Lascarov Moldovanu, loan Cr. Oprișan, subdirector general în Ministerul Industriei, Preotul Vasile Ouatu, Nanu, Sibiu etc.

Pe lângă aceștia, mai susțin Oastea sute de preoți și  de învățători. Am avut în anul acesta două adunări impresionante: în ziua de Duminică Mare la Sibiu, iar la Bucureşti în ziua de Sf. Ilie.

 

Între hitlerism si creştinism

– Pun o întrebare: cum vedeți dvs. metoda hitleristă de a da afară din sânul bisericii creştine pe fiii acelora care s-au convertit demult, la creștinism?

– Să-ți spun drept: eu de politică, nu mă ocup. Iar noi, adică organizația ,,Oastea Domnului” urmărim numai îndreptarea moralului supuşilor noștri spirituali, nefăcând politică de nici un fel. Vrem doar, interiorizarea preceptelor evanghelice în suflete: spre aceasta tindem, aceasta este menirea noastră. Politica, noi n-o înțelegem: în biserică, acolo unde trebuie să primeze sufletescul, nu este loc pentru micimile omeneşti. De altfel, ar fi timpul ca, după pilda altor țări, părinții bisericilor noastre să fie scoşi din vâltoarea patimilor politice care degradează ființa omenească şi o conduce spre sălbăticii”.

I. Pas

 Articol din ,,LUMEA”, 1933