Încă de la întemeierea lumii, diavolul a căutat să distrugă pe om pentru a-l împiedica a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Însă, odată cu întemeierea Bisericii şi a lucrării elaborate în masă la nivel global de către primii misionari creştini (ucenici, apostoli, preoţi, diaconi etc.), de-a lungul veacurilor, vrăjmaşul diavol a căutat de fiecare dată „o soluţie” eficientă şi foarte bine organizată pentru a distorsiona Adevărul şi a manipula omenirea, făcându-l pe om să se creadă stăpân pe creaţia lui Dumnezeu. In 1806, s-au întâlnit cardinalul Consalvi şi Napoleon, iar împăratul i-a spus cardinalului:
„Ştiţi că nu-mi stă nimic în cale! Pot să distrug pe cine vreau – oameni, lucruri şi instituţii. Şi-n curând voi distruge Biserica”.
Cardinalul i-a răspuns:
„V-aţi osteni în zadar, împărate! Aţi pierde… N-am reuşit noi, preoţii, să distrugem Biserica lui Hristos în atâtea secole cu toate păcatele şi slăbiciunile noastre. Nu veţi reuşi, Majestate!”
Deşi în Ecclesiastul (1, 9) este specificat că nimic nu este nou sub soare şi toate care au fost şi s-au petrecut vor mai fi şi se vor mai întâmpla, totuşi Omul nu priveşte la trecut ca să vadă care este lecţia de căpătâi a vremurilor pe care le trăim. Chiar dacă acum, cămaşa Domnului Iisus este sfâşiată, chiar dacă o parte a mădularelor care făceau parte odinioară din trupul tainic al Bisericii s-au împrăştiat prin distanţare, chiar dacă supunerea smerită a mădularelor faţă de Cezar duc de multe ori la a dărui mai mult Cezarului decât lui Dumnezeu, totuşi Dumnezeu nu-i leapădă pe cei care au rămas statornici şi vor rămâne credincioşi până la sfârşit.
Prigoana distanţării sociale poate lua sfârşit pentru creştinii care înţeleg apropierea duhovnicească pe care o cere Domnul Iisus Hristos de la cei apropiaţi Lui. În Evanghelia din Duminica Sf. Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic (a Semănătorului), atunci când ucenicii întreabă pe Mântuitorul care este tâlcul pildei, „El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă” (Luca 8, 10). Adică Domnul Iisus descoperă şi Se descoperă pe Sine Însuşi celor care sunt pe deplin apropiaţi Lui. Tâlcuirea Scripturii, ca şi cunoaşterea vremilor, nu se transmit decât de la inimă la inimă.
Exemplele scripturistice sunt multe şi amintim totuşi pentru a întări cele de mai sus momentul în care Domnul Iisus discută despre vremurile grele prin care va trece Ierusalimul după Înălţarea Sa la Cer, tâlcuind scripturile celor doi ucenici în drum spre Emaus. La sfârşitul călătoriei, după ce Mântuitorul Se descoperă ucenicilor, deschizându-le ochii, aceştia, cuprinşi parcă de o părere de rău, îşi zic unul către altul: „Oare nu ardea inima în noi când ne tâlcuia Scripturile pe cale?” (Luca 24, 32). În concluzie, înţeleg vremurile, văd şi aud doar cei în care încă arde inima, iar starea generală a acestor mădulare este de dorit a fi de unire şi apropiere curată în Domnul Iisus, ca Trup desăvârşit al Bisericii Lui.
Pr. Mirel ILIE
