Spune Sfântul Apostol Pavel – citând în special Psalmul 109 – că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este preot în veac după rânduiala lui Melchisedec (cf. Evrei, cap. 7). Acest Melchisedec – rege al Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt – i-a adus patriarhului Avraam pâine şi vin şi l-a binecuvântat întru numele Domnului (cf. Facere 14, 18-20).
Taina existenţei preotului-rege Melchisedec a fost explicată de Sf. Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei (Proloagele, 22 mai). El a fost fiul unor regi păgâni ai cetăţii Salem – de aici şi titulatura de rege al Salemului – care aduceau jertfe zeilor pe propriii copii, fapt căruia fiul Melchisedec s-a împotrivit şi a fugit de acasă, nevoindu-se în desişul Muntelui Tabor. Convertirea sa a avut loc pe când tatăl său îl trimisese, împreună cu slugile, să-i aducă de la cireada vitelor şapte viţei spre a-i jertfi idolilor. Dar, pe drum, văzând frumuseţea soarelui, a lunii şi a stelelor, a cugetat întru sine: „Acela care a făcut aceste luminoase şi înfrumuseţate zidiri şi se află dincolo de ele, mai sus şi mai înalt, acesta este singurul Dumnezeu şi adevărat şi domn a toate, nestricat, nevăzut şi nemuritor. Şi numai Aceluia se cuvine a aduce jertfe, iar nu la idolii cei muţi şi fără de suflet”. Şi a venit la tatăl său fără viţei, fapt ce l-a mâniat cumplit pe păgânul împărat. L-a trimis şi a doua oară, i-a adus de data aceasta viţeii, dar, în ziua în care încoronaţii săi părinţi aduceau pe fiul lor jertfă zeilor – pe fratele lui Melchisedec, Melhi –, iar supuşii lor făceau acelaşi lucru fiecare cu copilul său, Sfântul Melchisedec s-a rugat – fugar acum pe înălţimile Taborului – ca Domnul Dumnezeul cel Adevărat să-i pedepsească pe închinătorii la idoli. Şi pe toţi aceia i-a înghiţit pământul, nemairămânând nimic pe locurile acelea, nici capişti idoleşti, nici cetate, nici oameni, nici animale şi nici verdeaţă. Şi a stat în desişul codrilor Taborului timp de şapte ani, după care, la chemarea Domnului – ce i-a fost făcută prin Avraam –, a venit şi l-a binecuvântat pe fericitul patriarh.
Şi spune Sf. Atanasie despre acest moment: „A venit glas din cer către dumnezeiescul Avraam, zicând: «Fiindcă n-a mai rămas [nimic, n. n.] din neamul lui Melchisedec, pentru aceasta se va numi fără tată, fără mamă, şi fără spiţă de neam, nici începutul zilelor având, nici sfârşit, ci, ca fiul lui Dumnezeu (subl. ns.) preînchipuit, rămâne preot în veac». Deci, pentru că singur Melchisedec, dintr-un atât de mare număr de popoare, a cunoscut, numai din îndemnul său (subl. ns.), pe Atotputernicul Dumnezeu, cum că Acesta, singur, este adevăratul Dumnezeu, atoatefăcătorul a întregii zidiri văzute şi nevăzute, şi pentru că din însăşi dragostea lui de Dumnezeu a defăimat şi a părinţilor dezmierdare şi a rudeniilor împărtăşire şi a prietenilor însoţire şi a patriei odihnă, precum şi slava împărăţiei părinteşti, şi a cinstit pe Dumnezeu mai presus decât toate acestea, preţuind mai mult viaţa grea şi aspră a pustiului, pentru aceasta s-a învrednicit de la Domnul cu atât de mult dar, încât s-a sfinţit ca un profet, preot al lui Dumnezeu celui Preaînalt”.
Melchisedec – „ca fiul lui Dumnezeu preînchipuit” – „singur” şi „numai din îndemnul său” a cunoscut pe Atotputernicul Dumnezeu. Păgân şi fiu de păgân, a luat aminte la Creatorul tuturor celor văzute din lumea aceasta şi I-a adus slava şi cinstea cuvenite şi a primit darul profeţiei şi al preoţiei. A crede în Dumnezeu este un dar al Creatorului, dar a pune în lucrare darul acesta este de datoria fiecăruia.
Taina convertirii Sfântului Melchisedec este pentru noi o pildă cu mult folos duhovnicesc.
Aurel MATEI
