În Epistola Sf. Ap. Pavel către Corinteni, la cap 6, versetul 12, găsim scris: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”. Iar în Epistola Întâi a Sf. Ap. Petru, cap 2, versetul 16: „Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea acoperământ al răutăţii,ci ca robi ai lui Dumnezeu”.
Dragă cititorule, putem noi oare prin distracţii să ajungem la fericirea cea adevărată? Sf. Apostol Pavel ne spune că un creştin trebuie să facă diferenţa între libertate şi libertinaj, aceste două lucruri nu trebuie să fie amestecate, ci separate. Opoziţia dintre a fi îngăduit şi a fi de folos sugerează o tensiune între lege şi morală. Ceea ce legea permite poate să nu fie util nouă. Libertatea creştină este libertatea de a-L sluji pe Dumnezeu. Libertatea nu se traduce în libertinaj. Avem toţi dreptul de a alege, dar să nu uităm că vom răspunde pentru alegerea noastră. Aici se potriveşte un verset din cartea Eclesiastului (11, 9): Ce este fericirea? Sau care este adevărata fericire?
Dacă privim în Predica de pe Munte, de la Sf. Ev. Matei, cap. 5, vedem acolo ce înseamnă să fii fericit cu adevărat. Pentru unii, fericirea e direct proporţională cu bogăţia materială şi trăiesc sentimente de fericire când nu simt grija de mâine, au bani mulţi, conturi în bancă etc. Pentru cei tineri, de multe ori, fericirea înseamnă să ai haine şi maşini scumpe şi luxoase. Pentru alţii înseamnă vacanţe exotice, o carieră strălucită, o funcţie înaltă. Pentru unii fericirea înseamnă distracţii, petreceri, droguri, băuturi, imoralitate. Cu alte cuvinte, fericirea este pentru satisfacerile lor trupeşti. Dar adevărata fericire este cea pe care o trăieşti cu sufletul. Este fericirea care îţi umple sufletul de lumină, de iubire divină, de pace, de armonie şi de bucurie ca roadă a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, fericirea adevărată este în Hristos, dar totuşi omul vrea să guste puţin şi din această viaţă, alţii preferă mai mult distracţiile şi desfătările.
Sf. Ioan Gură de Aur a socotit să scrie împotriva distracţiilor lumeşti, sub toate formele ei. De ce? De ce distracţiile lumeşti nu pot aduce fericirea adevărată? Ideile de la care porneşte sunt următoarele (trei la număr): În primul rând, „distracţia nu e o atitudine neutră, de cele mai multe ori este asociată cu păcatul, cu imoralitatea, care strică starea sufletească a creştinului”. Apoi, „prin distracţie, se risipeşte timpul mântuirii”. Timpul pentru un creştin este perioada sau intervalul dăruit de Dumnezeu pentru mântuire. Timpul dăruit de Dumnezeu are un scop precis: salvarea sufletului. Aşadar, timpul fiind scurt, orice irosire a lui atrage după sine primejdia scopului dat. Ultima idee fiind aceasta: „Prin distracţie, se înlătură suferinţa”. În creştinism, suferinţa are un rol esenţial în lucrarea mântuirii, referindu-ne la suferinţa care ne este îngăduită de Dumnezeu, nu care ne-o pricinuim noi prin păcat şi neascultare. Iată cele trei premise pe care le enumeră Sf. Ioan Gură de Aur, care arată clar că distracţiile lumeşti nu aduc fericirea adevărată. Trăim într-o vreme în care parcă se generalizează această mentalitate îngustă, potrivit căreia viaţa unui om are două coordonate, mari şi late: muncă şi distracţie. Auzim tot mai des acest slogan: „Muncim, dar ne şi distrăm…”
De ce oamenii caută aşa de mult distracţiile? Probabil vor să-şi procure momente de bucurie, să-şi uşureze viaţa, să şi-o facă mai plăcută. N-ar fi nimic rău în aceasta dacă bucuria căutată n-ar fi procurată prin păcat: beţie, droguri, desfrâu, dans, filme obscene, lucruri care stârnesc instinctul animalic. Să nu uităm şi faptul că Sfântului Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul din cauza beţiei, a dansului şi a desfrâului lui Irod cu Irodiada…
Sfântul Paisie Aghioritul a fost întrebat: „Părinte, oamenii lumeşti spun că simt un gol, deşi au toate bunătăţile”. Iar părintele a răspuns atunci: „Bucuria adevărată, curată, se află alături de Hristos. Dacă te uneşti cu El, prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumeşti caută bucuria, fericirea adevărată în distracţii, dar această bucurie lumească nu este permanentă, nu este adevărată, ci este una temporară, a clipei. Ea nu odihneşte sufletul omului duhovnicesc, ci îl oboseşte”.
Fratele Traian, în cartea „Cărarea Tinereţii Curate” zice: „Petrecerea, adică starea de veselie trupească şi sufletească, în mijlocul cântărilor şi prieteniei, este ceva atât de căutat şi atât de dorit de orice suflet omenesc, dar mai ales de sufletul tânăr. La vârsta tinereţii, omul simte, mai mult ca la orice vârstă, atragerea şi dorinţa petrecerilor. Nu este nimic rău în această dorinţă, căci ea este pusă în inima noastră de la Tatăl Ceresc, Făcătorul nostru, care doreşte ca toate făpturile să fie fericite. Dar tot răul stă în felul cum oamenii îşi caută împlinirea acestor dorinţe. Răul cel mare stă în felul lumesc şi uşuratic, destrăbălat şi păgânesc în care îşi satisfac dorinţele cei mai mulţi. Ne amintim de Psalmistul David care era un tinerel, cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Dorea şi el petreceri cu prietenii lui şi iubea petrecerile cu ei. Dar el avea o dorinţă sfântă: ce frumoase erau petrecerile lui! Dacă citim în psalmul 121, 1, în psalmul 83, 1, bucuriile sfântului David izbucneau din inima lui plină de dragoste pentru Dumnezeu”.
Aşadar, iubiţi fraţi şi surori, să căutăm neîncetat fericirea sufletului în Hristos, Domnul nostru preaiubit. Singura fericire veşnică. Amin.
Florin HAROSA
